Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost internat de urgență la Spitatul Universitar din București. Conform surselor judiciare, acesta ar fi fost preluat în stare gravă de către medici.

UPDATE: Surse medicale susțin că Dan Voiculescu urmează să fie operat.

Surse medicale susțin că Dan Voiculescu este suspect de ocluzie intestinală. Ocluzia intestinala se defineste printr-o stare indusa de blocarea tranzitului prin lumenul intestinal, de catre un obstacol mecanic (ocluzii prin strangulare, prin obstructie sau prin compresie extrinseca) sau functional (ocluzii paralitice sau spastice).

Omul de afaceri este supus unor investigații amănunțite și va fi testat cu Computerul Tomograf.

Dan Voiculescu este la un pas de eliberarea condiționată. Magistrații Tribunalului București se vor pronunța în legătură cu cererea de eliberare condiționată a omului de afaceri pe 18 iulie, hotărârea urmând să fie definitivă.

Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. În dosarul "ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsa.

Dan Voiculescu, aflat în închisoare, lansează un nou atac la adresa lui Traian Băsescu, de această dată preşedintele fondator al PC criticând modul cum a făcut politică externă fostul preşedinte.

 

Dan Voiculescu scrie, pe blog, din închisoare, că, în materie de geopolitica, "ultimii 10 ani au fost marcati de gafe monumentale de politica externa si diplomatie care au dus la compromiterea unor relatii pe termen lung ale Romaniei cu partenerii straini."

"Desi este cea mai importanta prerogativa prezidentiala, Basescu nu a inteles niciodata ca diplomatia nu se face nici pe genunchi, nici cocotat pe gard. Nici cu plecaciuni, nici cu amenintari.

In 1990, am propus doua strategii curajoase la acea vreme: Romania sa instituie regim de zona libera in Sulina si Agigea; Romania sa promoveze un program amplu de repatriere a romanilor care lucrau la acel moment in strainatate

Guvernul Petre Roman si cele care au urmat nu au inteles cat de important ar fi fost pentru Romania implementarea acestor strategii.

Acum, dupa 25 de ani, in mod evident, aceste propuneri nu mai sunt de actualitate. Se impune asadar o strategie capabila sa repare rapid dezastrele din mandatele lui Basescu.

Viziunea mea este ca in lume vor urma schimbari importante in relatiile interstatale si in relatiile dintre stat si cetatenii sai.

Cred ca Presedintele Iohannis gandeste deja o pozitie de echilibru in politica externa a Romaniei astfel incat tara noastra sa poata deveni nu doar o punte între UE şi Rusia, ci şi între UE şi SUA. Prin inteligentă, subtilitate si moderatie, Romania se poate pozitiona deasupra fortei ei efective în termeni economici, militari ori politici.

Nu avem nevoie de adversari si nu trebuie sa excludem relatiile cu alte tari din afara spatiului Uniunii Europene. De altfel, nici ele nu le exclud, ba din contra, le dezvolta. Iar pentru ca aceste lucruri sa devina incontestatibile nu va fi nevoie sa asteptam 25 de ani. Sa ne uitam la acest avertisment peste 10 ani, in anul 2025, scrie Dan Voiculescu.

Traian Băsescu a atacat-o luni pe Gabriela Firea şi, indirect, a lovit din nou în Dan Voiculescu. Patronul trustului Intact reacţionează rapid din închisoare şi anunţă că îl dă în judecată pe fostul preşedinte.

 

"Ieri, Basescu Traian a facut o noua declaratie publica mincinoasa in care vorbeste despre presupuse relatii ilegale intre Grivco si Crescent. Basescu afirma ca societatea Crescent a fost firma Securitatii si a luat banii poporului. Fata de acestea, s-a luat decizia predarii acestui caz avocatilor nostri pentru a porni o actiune in justitie impotriva lui Traian Basescu", scrie Voiculescu pe blog.

"Basescu a aflat probabil ca mitul regizat si alimentat atent de el si de camarila sa, in ultimii 10 ani, cu privire la banii Securitatii a fost daramat de concluziile institutiilor internationale (vezi raspunsul Oficiului sprecializat in recuperarea creantelor din cadrul Ministerului Justitiei). Aceasta reactie confirma reflexul nociv al lui Traian Basescu de a ataca, prin minciuna si fals, doar pentru a camufla propriile probleme cu legea, care vor fi, cu siguranta, confirmate obiectiv de justitie", mai scrie Dan Voiculescu.

Miercuri, 07 Ianuarie 2015 11:03

Dan Voiculescu rămâne în INCHISOARE

Curtea de Apel București a judecat marți, într-un complet de divergență, contestația depusă de omul de afaceri Dan Voiculescu prin care solicită anularea pedepsei de 10 ani închisoare pe care a primit-o în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. După circa două ore şi jumătate, completul a respins cererea de rejudecare a procesului.

 

CAB a decis pe 9 decembrie 2014 repunerea pe rol, în complet de divergență, a contestației depuse de Dan Voiculescu și a acordat termen pentru data de 6 ianuarie.

Pe 8 august 2014, CAB l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiș, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

CAB a dispus, totodată, confiscarea mai multor proprietăți, terenuri și imobile aparținând lui Dan Voiculescu, 'care vor trece în patrimoniul statului libere de orice sarcini'.

Dan Voiculescu, la un pas să scape de închisoare. O nouă sentinţă a instanţei este aşteptată în ianuarie

Este vorba, printre altele, de imobilul teren intravilan în suprafață de 29.220,03 metri pătrați situat în București, sector 1, strada Gârlei nr.1D și construcțiile aferente, precum și de alte două terenuri și construcțiile aferente acestora, în suprafață de 4.457 de mp și, respectiv, 3.000 de mp, ambele situate în București, sector 1, strada Gârlei, nr. 1B.

Judecătorii au mai decis confiscarea imobilului situat în șoseaua București — Ploiești, nr. 25 — 27, sector 1, compus din teren în suprafață de 4.184,41 mp și construcție de 3.140 mp edificată pe o suprafață construită la sol de 1.986,25 mp, care vor trece în patrimoniul statului.

Totodată, instanța a confiscat de la Camelia și Corina Voiculescu aproximativ 3 milioane de lei reprezentând contravaloarea a aproape 10 milioane de acțiuni deținute la SC Compania de Cercetări Aplicative și Investiții SA (fostă SC ICA SA), donate de Dan Voiculescu fiecăreia.

Procesul lui Dan Voiculescu nu a fost deloc ieftin pentru statul român. Aproape 200.000 de lei ar fi costat, în total, anchetarea, judecarea şi condamnarea omului de afaceri.

Cea mai costisitoare a fost etapa judecării, fie că este vorba de judecarea de la Tribunalul București sau de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru această fază a procesului statul a cheltuit 105.000 de lei, câte 7.000 de lei pentru fiecare inculpat din dosar. Acești bani s-au dus pe citații, hârtii și expertize.

Pentru ancheta făcută de procurorii anticorupție statul a cheltuit 6.500 de lei.

Când dosarul ICA a ajuns pe masa magistraților de la Curtea de Apel București s-au cheltuit 4.000 de lei pentru cinci inculpați, ale căror au fost respinse, ceea ce înseamnă acești bani se vor întoarce la stat și câte 500 de lei pentru ceilalți zece inculpați, pentru că apelurile au fost admise, ceea ce înseamnă că statul va pierde aceste sume de bani.
Însă, se vor întoarce la stat 7 milioane de euro, bani care vor ajunge la Ministerul Agriculturii și vor fi plătiți de toți inculpații din acest dosar.

De asemenea, mai multe terenuri, imobile și bunuri au fost confiscate. În ceea ce-l privește pe Dan Voiculescu au fost confiscate 3,6 hectare de teren și clădirile din Băneasa, inclusiv sediile televiziunilor ce aparțin trustului Intact, un apartament din București și sumele pe care acesta le avea în conturi.

 

Dan Voiculescu și-a petrecut prima noapte la penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare. Voiculescu este coleg de celulă cu Gheorghe Mencinicopschi, și el condamnat în dosarul ICA. Dan Voiculescu s-a predat în secret la Poliţia Ilfov.

Primele ore de arest au înseamnat pentru Dan Voiculescu amprentare şi analize medicale, iar următoarea perioadă va fi de carantină. Omul de afaceri a petrecut deja prima noapte în celula în care îl are coleg pe Gheorghe Mencinicopschi. El a refuzat mâncarea şi apa din penitenciar şi a preferat să aştepte pachetul de acasă, care a şi ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Rahova.


Totodată, Dan Voiculescu a solicitat şi să îşi poată aduce de acasă un televizor la care să poată urmări ştirile, iar acum rămâne de văzut dacă cererea va fi aprobată.

Puţin după ora 14, judecătorii au anunţat că Dan Voiculescu va merge la închisoare pentru 10 ani.

În momentul sentinţei, Voiculescu era la sediul Grivco. A fugit de ochii presei, iar aghiotanţii săi au creat o adevărata diversiune. Voiculescu a ieşit pe uşa din spate şi a plecat cu maşina fiicei, ascuns pe banchetă. În acelaşi timp, maşina lui persoanală şi alte două autoturisme au demarat în trombă spre vila din Corbeanca.

În acest timp, Voiculescu a mers direct la Poliţia Ilfov unde a intrat pe uşa din spate, puţin după ora 15. A stat în sediul poliţiei Ilfov aproape 3 ore, timp în care la Tribunalul Bucureşti se redactau manadatele de executare a pedepsei pentru el şi ceilalţi condamnaţi. La ora 18 şi 45 de minute, Dan Voiculescu a fost dus cu escorta poliţiei către penitenciarul Rahova.

Dan Voiculescu va rămâne la Rahova până i se va stabili regimul de detenţie şi, în funcţie de acesta, penitenciarul în care îşi va ispăşi pedeapsa. "Ca sa zic asa, eu am un mare noroc: pana la 34 de ani am stat cu sotia si cu doi copii intr-o camera de 24 de m, cu o sufragerie de 8m. Şi ce-i mai interesant, WC-ul era in curte. Când ai trait in aceste conditii, nu cred ca conditiile de la penitenciar pot fi mai rele decat alea", a spus Dan Voiculescu.

DAN VOICULESCU a fost CONDAMNAT la 10 ani de închisoare cu executare, în Dosarul ICA, pentru spălare de bani. Voiculescu primise, pe fond, 5 ani de închisoare, însă procurorii DNA au cerut, la judecata de la Curtea de Apel, majorarea pedepsei.

DAN VOICULESCU a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal. Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au pronunţat, vineri, sentinţa definitivă în dosarul ICA.

Totodată, magistraţii au decis interzicerea mai multor drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani. Prin această sentinţă, Curtea de Apel i-a dublat lui Voiculescu pedeapsa dată de Tribunalul Capitalei.

Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce Tribunalul Bucureşti îl condamnase la 6 ani cu executare.

 

 

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis să instituie sechestru pe o parte din bunurile lui Dan Voiculescu, în dosarul în care este acuzat de privatizarea frauduloasă a ICA. Voiculescu s-a prezentat marţi, pentru prima dată, în faţa noului complet de judecată, format din judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea. Avocaţii inculpaţilor au încercat să obţină o nouă amânare a procesului, solicitând schimbarea completului, însă cererea le-a fost respinsă. Procesul se va relua la data de 7 iulie.

 
 
 

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit ca pe 7 iulie să înceapă audierea inculpaţilor în dosarul privind privatizarea Institutului pentru Cercetări Agricole (ICA), printre care se află şi Dan Voiculescu.

 

La termenul de marţi al procesului, avocaţii au încercat fără succes să amâne dosarul, ei solicitând inclusiv recuzarea celor doi noi judecători din dosar, Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.

 

Magistraţii au decis în schimb extinderea sechestrului asigurator pe o parte din averea lui Dan Voiculescu.

 

Astfel, Instanţa a pus sechestru pe 36 de hectare care aparţineau ICA, peste 9 milioane de acţiuni de la Compania de Cercetări Aplicate şi Investiţii donate de Dan Voiculescu fiicei sale Camelia Voiculescu şi pe alte 9 milioane de acţiuni donate celeilalte fiice, Corina Voiculescu, scrie Agerpres.

 

De asemenea, instanţa a dispus sechestru şi pe averea altor inculpaţi, printre care şi asupra unui împrumut luat de Sorin Pantiş, fost ministru al Comunicaţiilor, de la HVB Bank.

 

Aceste decizii i-au nemulţumit pe avocaţi, care au formulat o altă cerere de recuzare a noului complet, format din judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.

 

'V-aţi dovedit părtinitoare. Se simte din ceea ce faceţi. Aţi călcat în picioare drepturile procesuale ale părţilor. Nu vă luaţi dusă de val', i-a spus avocatul lui Pantiş judecătoarei Camelia Bogdan. Instanţa a respins însă cererea de recuzare.

 

Avocaţii inculpaţilor au mai cerut, marţi, o dată schimbarea completului de judecată.Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Dan Voiculescu, a cerut voie să consulte câteva minute dosarul, după care a atras atenţia că nu există niciun înscris privind modul în care au fost desemnaţi noii judecători din acest dosar, Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.

 

În consecinţă, el a cerut amânarea procesului, însă cererea sa a fost respinsă. Apoi, un alt avocat a cerut recuzarea celor doi judecători, însă şi această cerere a fost respinsă.

 

Judecătoarea Camelia Bogdan a pus în dezbatere excepţiile ridicate de avocaţi la un termen anterior, prin care se solicita anularea unei hotărâri de guvern prin care ICA a fost transformat din institut în societate comercială, introducerea Ministerului Finanţelor ca parte civilă în dosar şi trimiterea la ÎCCJ a unei cereri privind rezolvarea unei probleme de drept. Şi aceste excepţii au fost respinse de către instanţă, iar procesul continuă.

 

Înainte de începerea şedinţei, Dan Voiculescu declara că nu îi este teamă de noul complet de judecată.

 

'M-am uitat pe CV-ul doamnei judecător Camelia Bogdan şi am văzut că e documentată, e preocupată de studiu, are foarte multe comunicări, lucrări şi e specializată în spălarea banilor. Am mare încredere că, fiind specializată în spălarea banilor, va fi în măsură să vadă cum mi-am spălat eu banii cu propriii bani, pentru că acolo e vorba numai de banii mei, nu s-a spălat niciun alt ban, ca atare, comparaţia cu Vîntu nu are nicio legătură', a susţinut Voiculescu.

 

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC 'Bioprod' SA Bucureşti.
 
 
Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

 

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC 'Benefica' SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

 

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.