Învinse în primul tur al play-off-ului de campioanele de la HCM Baia Mare după doar două meciuri, handbalistele de la CSM Ploieşti îşi continuă parcursul în zona locurilor 5-8, urmând să dea piept cu SCM Craiova, formaţie eliminată de HCM Roman. Se joacă, din nou, după sistemul „cel mai bun din trei partide”, gruparea mai bine clasată în sezonul regulat - în speţă Craiova (locul 4) - urmând să beneficieze de avantajul a două jocuri pe teren propriu.

Prima partidă va avea loc mâine după-amiază, la Ploieşti, începând cu ora 17:00, iar ploieștencele au nevoie de o victorie pentru a-şi spori şansele de a juca, apoi, pentru locurile 5-6 cu învingătoarea din duelul Dunărea Brăila - HC Zalău. Trebuie precizat şi că, în caz de egalitate mâine, se vor executa câte cinci lovituri de departajare pentru a se stabili formaţia care porneşte cu 1-0 după prima întâlnire. Cele două jocuri de la Craiova sunt programate sâmbătă şi luni (dacă va mai fi nevoie).

Antrenorul Goran Kurtes spune că „este un duel dificil cu Craiova, formaţia care a fost surpriza sezonului regulat, dar noi vom face tot posibilul să ieşim învingători. În meciurile din ultimul an am arătat că putem juca la acelaşi nivel cu ele şi, chiar dacă va trebui să obţinem şi o victorie în deplasare pentru a ne califica, eu cred că avem puterea să reuşim. Va trebui să luptăm pentru fiecare minge şi să credem în şansa noastră”. Tehnicianul se va putea baza de data aceasta şi pe Daciana Balaban şi Andreea Dincu, jucătoare care nu au făcut deplasarea la Baia Mare, săptămâna trecută, din cauza unor accidentări.

CSM Ploieşti şi SCM Craiova s-au întâlnit deja de patru ori în ultimul an, de două ori în campionat (23-23 la Ploieşti şi 22-26 la Craiova) şi de alte două ori într-o dublă amicală desfăşurată în Sala „Olimpia” pe 29 şi 30 decembrie 2014 (24-23 şi 29-30).

Meciul de mâine va fi arbitrat de o brigadă din Cluj, alcătuită din Sebastian Mârza şi Cristian Nedelea şi îl va avea drept observator pe bucureşteanul Viorel Dobre.

sursa: csmploiesti

HCM Baia Mare – CSM Ploiești 40-24 (17-7)

Pentru handbalistele de la CSM Ploieşti nu a fost loc de vreo minune la Baia Mare, campioanele de la HCM câştigând şi cel de-al doilea meci din sferturile de finală ale play-off-ului Ligii Naţionale, cu 40-24 (17-7), continându-şi astfel cursa pentru câştigarea unui nou titlu. De partea cealaltă, ploieștencele vor lupta în zona locurilor 5-8, ele aflându-şi, astăzi, adversarul din faza următoare: SCM Craiova, care a pierdut pe teren propriu cu 20-22 meciul cu HCM Roman, după ce fusese învinsă şi în Moldova, cu 27-21. Şi cu oltencele se va juca tot după sistemul „cel mai bun din trei partide”, primul joc fiind programat marţi, 12 mai, la Ploieşti, iar celelalte două, pe 16 şi 18 mai, la Craiova.

Meciul de la Baia Mare a fost echilibrat doar în primul sfert de oră, CSM Ploieşti deschizând scorul prin Iryna Burtea Shutska şi reuşind să se ţină aproape de gazde şi să egaleze de fiecare dată la 4, 5 şi 6. Pivotul echipei noastre a adunat rapid 3 goluri, iar pe lista marcatoarelor au mai apărut Toth, Vlaskalic şi Ana-Gherman. De la 6-6 însă, HCM-ul a închis poarta preţ de 9 minute, dar s-a dus doar la 3 goluri (9-6, minutul 21), pentru că ploieştencele s-au apărat, la rându-le, destul de bine. Preda a făcut 9-7 (minutul 22), dar a urmat o nouă perioadă fără gol marcat şi campioanele aveau, la pauză, avantaj de zece goluri: 17-7. Aşa stând lucrurile, repriza secundă s-a jucat mai mult pentru spectatori, ambele formaţii încercând să înscrie cât mai mult şi punând preţ extrem de puţin pe jocul defensiv. După 23-17 în 30 de minute, a rezultat un scor final net în favoarea HCM-ului, 40-24, de remarcat fiind totuşi faptul că toate cele zece jucătoare de câmp ale CSM-ului care au făcut deplasarea la Baia Mare au reuşit să înscrie măcar o dată.

Goran Kurtes şi Daniel Gheorghe au mizat, astăzi, pe: E. Şerban, A. Dumitru - Burtea Shutska (6 goluri), C. Preda (4), Toth (3), Ana-Gherman (3), O. Ionescu (2), Ad. Vasilescu (2), Vlaskalic (1), I. Dinu (1), Chiricuţă (1), R. Ştefan (1).

sursa: csmploiesti

Luni, 20 Aprilie 2015 14:06

Repetiție pentru play-off

După două săptămâni de pauză, handbalistele pregătite de Goran Kurtes, Daniel Gheorghe şi Jovan Novakovic revin la competiţia internă cu prilejul partidei de mâine, cu CSU Neptun Constanţa, contând pentru ultima etapă a sezonului regulat. Programat de la ora 17:00, în Sala Sporturilor Olimpia, meciul cu formaţia antrenată de Ion Crăciun se constituie mai degrabă într-o repetiţie pe care cele două formaţii o pot face pentru partea a doua a campionatului, în care o apucă pe drumuri diferite: CSM Ploieşti va juca în play-off, urmând să întâlnească, foarte probabil, în primul tur pe HCM Baia Mare, iar CSU Neptun va evolua în play-out, punctele puse mâine în joc nefiind luate în calcul în lupta din subsolul clasamentului.

Chiar dacă miza nu există, antrenorul Goran Kurtes spune că „vreau să câştigăm, pentru a ne respecta, în primul rând, dar şi pentru a arăta că merităm să fim între primele opt echipe ale campionatului şi nu ne încurcăm de o formaţie ce va evolua în play-out. Vom juca doar la victorie, pentru că ne trebuie un moral bun înaintea play-off-ului”. Tehnicianul va conta pe acelaşi lot de jucătoare ca şi la ultimele două apariţii oficiale ale echipei, de la Târgu Mureş şi Deva.

Partida de mâine va fi arbitrată de o brigadă din Maramureş, formată din Cristian Băban şi Ionuţ Marta.

sursa: csmploiesti

Luni, 06 Aprilie 2015 08:35

CSM Ploiești va juca în play-off!

Handbalistele pregătite de Goran Kurtes, Daniel Gheorghe şi Jovan Novakovic n-au mai avut răbdare până în ultima rundă a sezonului regulat şi au rezolvat, aseară, ecuaţia ultimului loc de play-off, pentru care se luptau cu HCM Râmnicu Vâlcea şi, mai nou, Dunărea Brăila.

Au profitat de eşecul suferit de elevele lui Dumitru Muşi pe teren propriu în faţa Dunării şi, după o victorie spectaculoasă reuşită la Deva, scor 23-20 (14-11), şi-au asigurat, matematic, locul al 8-lea al clasamentului Ligii Naţionale. Calculele spun că, într-un anumit context, CSM Ploieşti poate urca încă un loc în urma etapei programate după sărbătorile de Paşti (Dunărea Brăila să piardă cu CSM Bucureşti şi HC Zalău cu HCM Râmnicu Vâlcea, ambele „acasă”, iar fetele noastre să câştige cu Neptun Constanţa, caz în care s-ar face clasament „în trei” şi trupa lui Gheorghe Tadici ar fi ultima, la golaveraj), dar în proporţie de 95% va ocupa poziţia a 8-a şi va evolua, aproape sigur, în prima fază a play-off-ului în compania campioanei HCM Baia Mare.

Partida de la Deva, în care CSM Ploieşti l-a găsit, printre adversari, şi pe Gheorghe Covaciu, care a debutat neoficial la Cetate, oferindu-le jucătoarelor sfaturi din spatele băncii tehnice, a fost controlată, în marea majoritate a timpului, de ploieștence. Startul a fost fulminant: 4-0 pentru CSM în minutul 5, ce a provocat un prim time-out al gazdelor, apoi 6-1 în minutul 7. Deva s-a trezit şi a început să recupereze din handicap, reuşind zece minute fără gol primit, graţie cărora a venit la 4-6, profitând şi de două eliminări primite rapid de Ana Toth (9) şi Ionela Dinu (15). Chiricuţă a înscris în minutul 17 din „7 metri” şi a făcut 4-7, iar distanţa de 2-3 goluri s-a menţinut până la pauză, chiar dacă ploieştencele au ratat şi două lovituri de pedeapsă.

Repriza secundă a început de la 11-14, iar după 5 minute de joc tabela arăta un 13-17 ce nu părea să le ofere vreo şansă devencelor. Au venit însă alte zece minute de secetă în atacul CSM-ului şi, după o serie de cinci goluri ale gazdelor, scorul s-a răsturnat în favoarea handbalistelor pregătite oficial de Cosmin Hendrea: 18-17 (minutul 44). A fost momentul în care Ana-Gherman şi colegele sale au apăsat din nou pedala acceleraţiei în atac şi au închis culoarele spre poarta apărată excelent de Alina Dumitru (Ifrim) şi Elena Şerban, care au adunat 18 intervenţii salvatoare de-a lungul celor 60 de minute de joc. Cinci goluri consecutive ale CSM-ului au făcut 18-22 (minutul 51), Cetate a venit la 20-22 (minutul 58), dar, până la final, au mai înscris doar ploieştencele, o dată, iar tabela s-a fixat la 20-23.

O victorie mare, ce garantează un final de sezon fără emoţii şi le oferă fetelor liniştea necesară înaintea Sfintelor Sărbători de Paşti, partida din ultima etapă, cu Neptun Constanţa, programată peste două săptămâni, transformându-se într-un simplu antrenament în perspectiva play-off-ului.

Antrenorii CSM-ului le-au folosit la Deva pe: A. Dumitru (Ifrim), E. Şerban - Vlaskalic (6 goluri, 1 din „7 metri”), Dincu (4), Chiricuță (4, 3 din „7 metri”), Shutska Burtea (4), A. Toth (3), Ana-Gherman (2), Balaban, C. Preda, I. Dinu şi O. Ionescu.

sursa: csmploiesti

Sâmbătă, 04 Aprilie 2015 13:13

Victorie și... play-off!

Handbalistele CSM-ului, antrenate de Goran Kurtes, Daniel Gheorghe şi Jovan Novakovic, sunt aproape de a-și asigura prezenţa în play-off-ul Ligii Naţionale, o victorie obţinută mâine seară, la Deva, asigurându-le matematic poziţia a 8-a a clasamentului!

Singura urmăritoare, HCM Râmnicu Vâlcea, a pierdut, ieri seară, partida de pe teren propriu cu Dunărea Brăila (23-24) şi a rămas la două puncte în spate, aşa că ploieștencele mai au nevoie de o singură victorie în ultimele două jocuri ale sezonului regulat - mâine, la Deva, şi peste două săptămâni, acasă, cu Neptun Constanţa - pentru a scăpa de grijile retrogradării şi a se concentra asupra unei clasări mai bune în play-off.

Calculele spun că şi două remize ar fi suficiente dar antrenorul principal Goran Kurtes nici nu se gândeşte să joace la egal la Deva, spunând că „mergem să câştigăm pentru a nu mai avea emoţii la ultima partidă. Ştiu că se câştigă greu la Deva, dar, dacă fetele vor fi concentrate şi vor respecta planul tactic, putem să ne impunem şi să ne asigurăm prezenţa în play-off”.

Echipa s-a antrenat, astăzi de dimineaţă, în Sala „Olimpia”, apoi a plecat spre Deva, unde va avea, mâine, înainte de prânz, o şedinţă de acomodare cu sala care va găzdui confruntarea. Tehnicianul va miza pe acelaşi lot de jucătoare ca şi în deplasarea victorioasă de săptămâna trecută, de la Târgu Mureş.

Partida dintre Cetate Devatrans şi CSM Ploieşti se dispută mâine seară, de la ora 18:00, va fi arbitrată de cuplul Dorian Sârbu şi Valentin Suponicov (Iaşi) şi îl va avea drept observator pe Zamfir Mesaros (Maramureş).

sursa: csmploiesti

Handbaliştii de la CSM Ploieşti au revenit, aseară, din Republica Moldova, acolo unde au participat la Cupa Internaţională a Primarului Municipiului Chişinău, competiţie internaţională organizată de campioana Republicii Moldova, Olimpus 85 USEFS Chişinău, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de existenţă.

Sportivii de la CSM au încheiat competiţia pe ultima poziţie a clasamentului, la golaveraj, după ce au câştigat, luni, primul meci, în faţa ucrainenilor de la ZNTU ZAS Zaporozhe, scor 29-26, şi le-au pierdut pe următoarele două, în faţa gazdelor de la Olimpus, scor 29-36 (marţi) şi a polonezilor de la Pomezania Malbork, scor 24-29 (miercuri). Olimpus 85 USESF este campioana Republicii Moldova, ZNTU ZAS Zaporozhe ocupă locul al 4-lea în superliga ucraineană (în care evoluează şi Olimpus, fiind pe locul al 5-lea), iar Pomezania Malbork ocupă locul al 2-lea în eşalonul secund din Polonia, luptând pentru promovarea în Superligă.

Rezultatele competiţiei au fost următoarele:

Olimpus 85 Chişinău - ZNTU ZAS Zaporozhe 33-34

CSM Ploieşti - ZNTU ZAS Zaporozhe 29-26

Olimpus 85 Chişinău - Pomezania Malbork 34-30

ZNTU ZAS Zaporozhe  Pomezania Malbork 33-29

Olimpus 85 Chişinău - CSM Ploieşti 36-29

Pomezania Malbork - CSM Ploieşti 29-24

În urma acestor rezultate, gazdele de la Olimpus au câştigat turneul la golaveraj, acesta fiind primul criteriu de care s-a ţinut cont la egalitate de puncte.

„Una peste alta, a fost un turneu util pentru noi, pentru că ne-am pregătit în condiţii de joc şi ne-am putut confrunta şi cu alte şcoli de handbal din Europa. Sigur că dacă jucam la nivel maxim şi în condiţii de corectitudine totală puteam să şi câştigăm competiţia, dar când am văzut că lucrurile sunt făcute pentru gazde, în meciul direct fiind arbitraţi de o manieră incredibilă pentru un turneu amical, am înţeles că nu e cazul să ne facem mari iluzii. Aşa că am preferat să le dăm tuturor jucătorilor şansa să joace atât cu Olimpus, cât şi în ultima partidă, cu polonezii, programată chiar înaintea plecării spre casă. Mai bine să-i menajăm pe jucătorii de bază, pentru că ne aşteaptă meciuri importante în campionat şi nu ne permiteam să suferim vreo pierdere”, ne-a spus directorul tehnic, Ion Nicolae. Chiar şi aşa, CSM Ploieşti l-a pierdut pentru circa două săptămâni pe Sorin Cârstea, care a suferit o entorsă de gleznă în primul meci, cel cu ZNTU ZAS Zaporozhe. Altfel, s-au oferit şi premii individuale, tânărul Andrei Hodorogea fiind declarat cel mai tehnic jucător.

CSM Ploieşti se întoarce, la finalul acestei săptămâni, la competiţia internă, urmând să joace sâmbătă, de la ora 12:00, în deplasare, cu CSM Bucureşti II.

sursa: csmploiesti

Luminiţa Albu a revenit în funcţia de director al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, înlocuindu-l pe Cristian Nica, revocat din funcţie o dată cu dizolvarea cabinetului primarului Iulian Bădescu.

În vârstă de 47 de ani, Luminiţa Albu era şeful seviciului financiar-contabil din cadrul CSM Ploieşti, iar în toamna trecută, în perioada septembrie-noiembrie 2014, a asigurat interimatul după demisia lui Ionuţ Pană şi până la instalarea lui Cristian Nica, produsă la sfârşitul lunii noiembrie.

sursa: csmploiesti

Sâmbătă şi duminică, patru sportive din cadrul secţiei de gimnastică ritmică a CSM Ploiești - Cesima Nechifor, Denisa Stoian, Miruna Ciocârlan şi Sabina Enache - au participat la Turneul Internaţional Rumi & Albena, ediţia a XIX-a, ce a avut loc la Palatul Sporturilor şi Culturii din Varna, Bulgaria.

Primele trei au concurat sâmbătă şi au reuşit un bilanţ foarte bun, Denisa Stoian, care se numără printre cele mai bune zece sportive din România pe anul 2014, a câştigat trofeul categoriei Pre-Juniors, intrând în posesia a nu mai puţin de patru medalii: trei de aur, la individual compus, exerciţiu fără obiect şi coardă, şi una de argint, la cerc, într-o competiţie la care au participat 23 de sportive. La junioare, Cesima Nechifor a ocupat de cinci ori locul al IV-lea, la individual compus, coardă, cerc, minge şi măciuci, iar Miruna Ciocârlan, sportivă aflată la primul concurs internaţional la prejunioare, a avut o prezenţă promiţătoare.

Duminică, a fost rândul Sabinei Enache să concureze şi să câştige, ea reuşind să intre în posesia medaliei de aur la exerciţiul fără obiect.

La ediţia de anul acesta au participat gimnaste din Grecia, Austria, Elveţia, Moldova, Canada şi cluburile de prestigiu din Bulgaria, cum ar fi Levski Sofia, Impala Stara Zagora, Trakia Elit Plovdiv, Akro Ruse, Chernomoret Burgas şi Char DKS Varna. Concursul a fost organizat de Federaţia Bulgară de Gimnastică Ritmică, Municipalitatea Varna şi Clubul Sportiv Char DKS din frumosul oraş-port al Bulgariei, în memoria gimnastei Albena Petrova şi a antrenoarei acesteia, Rumiana Stefanova, victime ale unui tragic accident aviatic petrecut în anul 1978. (Călătorind de la Sofia către Varşovia, pentru a participa la o competiţie, au murit atunci şi Julieta Shishmanova, antrenoarea triplei campioane mondiale Maria Gigova, şi gimnasta Valentina Kirilova. Un an mai târziu, în 1979, Clubul Sportiv Spartak Varna iniţiază acest turneu, iar din 1995 el a luat amploare internaţională, în organizarea Clubului Char DKS, din Varna).

Micuţele gimnaste de la CSM Ploieşti sunt pregătite de antrenorul coordonator Liliana Băescu şi antrenorul principal Simona Puiu, acestea fiind ajutate de către coregraful Tatiana Dor.

sursa: csmploiesti

Sâmbătă, 21 Martie 2015 15:22

Și mai aproape de promovare

CSM Ploieşti - HC Buzău 28-20 (13-10)

Handbaliştii de la CSM Ploieşti au mai făcut un pas spre Liga Naţională după ce au câştigat astăzi clar, scor 28-20 (13-10), în faţa uneia dintre formaţiile incomode ale Seriei A a Diviziei A, HC Buzău.

În runda anterioară, oaspeţii au fost aproape să-i încurce pe cei de la HC Argeş, cedând în propriul fief la un singur gol, 18-19, iar acest rezultat i-a pus în gardă pe băieţii noştri, care au început partida în forţă. A fost 3-0 în minutul 4 şi 6-2 în minutul 8, cu Tărîţă (3 goluri) în prim-plan, dar, uşor-uşor, buzoienii au intrat în meci, în special datorită lui Muşat, care a înscris primele patru goluri ale echipei sale, şi au venit la 6-5 (minutul 12). Tărîţă a mai marcat de două ori şi a făcut 8-5, Buzăul a venit iar la un gol, 8-7, apoi Zamfir şi Stăncioiu, cel de-al doilea după două contraatacuri perfecte, au refăcut diferenţa de patru goluri consemnată în minutul 8: 11-7 (minutul 23). Au fost şi cinci goluri între cele două echipe, 13-8, dar la pauză s-a intrat cu 13-10, avantaj bun pentru CSM în condiţiile în care raportul eliminărilor a fost de 4-0, iar cel al aruncărilor de la „7 metri” de 2-5.

După pauză, s-a mers cap la cap preţ de câteva minute, până la 17-13, după care oaspeţii, prin acelaşi Muşat - care a înscris încă patru lovituri de pedeapsă în primele 9 minute ale reprizei - au venit la 17-16 (minutul 41), profitând şi de două ratări ale lui D. Sava şi B. Năstase în situaţie de „unu la unu” cu portarul. Chiar şi în inferioritate numerică, Tărîţă fiind eliminat pentru 2 minute, elevii lui Ion Nicolae şi Dragoş Dobrescu au reuşit să revină şi să facă pasul decisiv spre victorie, un parţial de 7-1 consemnat până în minutul 50 ducând tabela la un lămuritor 24-17. În ultimele zece minute, concentrarea a scăzut în ambele tabere şi s-a mers „cap la cap” până la final, un „7 metri” apărat de M. Dumitru la M. Stoichiţă şi un gol al lui Budui în ultimul minut ducând la cea mai mare diferenţă din meci, consemnată în momentul în care a sunat sirena: 28-20.

Cu cele trei puncte câştigate astăzi, CSM Ploieşti a ajuns la 54 în acest sezon şi are un avans de şase puncte de următoarele clasate, CSM Focşani şi HC Argeş. Următoarea partidă a băieţilor noştri va avea loc duminică, 5 aprilie, la CSM Bucureşti II.

Turneu la Chișinău

Echipa de handbal masculin a clubului va participa, în perioada 30 martie - 1 aprilie, la Cupa Internaţională a Primarului Municipiului Chişinău, competiţie internaţională organizată de campioana Republicii Moldova, Olimpus 85 USEFS Chişinău, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de existenţă. Conform invitaţiei sosite pe adresa clubului, la competiţie vor mai lua parte echipe din Polonia, Ucraina, Belarus şi Lituania, programul turneului, cu meciuri în fiecare zi, urmând să fie aflat la faţa locului. Deocamdată, se ştie că elevii cuplului Ion Nicolae - Dragoş Dobrescu vor susţine o partidă în compania echipei gazdă, Olimpus, care va fi transmisă „în direct” de postul TV Moldova 1. Delegaţia ploieşteană va face deplasarea duminică, 29 martie.

Pentru a putea participa la turneu, CSM Ploieşti a profitat de faptul că în etapa următoare (a 23-a) avea „liber” în Divizia A, dar a şi decalat partidele din rundele a 24-a şi a 25-a. Astfel, meciul din etapa a 24-a, de pe teren propriu, cu Politehnica Iaşi, a fost mutat de pe 1 aprilie pe 16 aprilie (ora 11.00), iar cel din etapa a 25-a, de la CSM Bucureşti, a fost decalat cu o zi, de pe 4, pe 5 aprilie.

Casetă

CSM Ploieşti - HC Buzău 28-20 (13-10)

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 200.

CSM Ploieşti: M. Dumitru (10 intervenţii) - Tărâţă (7 goluri, 3 din „7 metri”), Macovei (4), D. Sava, Stăncioiu (3), Zamfir (2), B. Năstase (1). Au mai jucat: Rotaru (2 intervenţii) - Turcu (4), Botezatu, Hoinaru (4), Budui (3), S. Cârstea, Mihoci. Director tehnic: Ion Nicolae. Antrenor principal: Dragoş Dobrescu.

HC Buzău: Manole - Mircescu (2 goluri), M. Anton (1), B. Tudorache, Drăgoi (2), M. Muşat (11, 8 din „7 metri”), Fl. Chircă (2). Au mai evoluat: M. Vasilescu - Al. Cârstea, L. Sârbu (1), A. Oprea, M. Stoichiţă (1, 1 din „7 metri”). Antrenor: Bogdan Constantin.

Arbitri: Daniel Basso, Florin Tofan (Galaţi).

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 3/0 ratate - 11/2 ratate (M. Muşat, M. Stoichiţă).

Eliminări „2 minute”: 6 (D. Sava - 2, Zamfir, Macovei, Hoinaru, Tărîţă) - 3 (Al. Cârstea, M. Stoichiţă, Mircescu).

sursa: csmploiesti

Secţia de karate a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, care în anii 2011 şi 2012 obţinea titlul de cea mai bună echipă de club din ţară, prin cucerirea Cupei României la karate tradiţional, a fost afiliată, în 2013 şi 2014, la Federaţia Română de Karate (modern), dar, deşi a obţinut rezultate bune, nu a găsit o atmosferă propice performanţei. Coordonatorul secţiei, antrenorul Liviu Apostol, spune că „după ce, în anul 2014, elevii mei au participat la o altă disciplină sportivă, diferenţa dintre karate tradiţional şi karate modern fiind, ca să dau un exemplu, precum cea dintre gimnastica artistică şi cea ritmică, am reuşit să ne readaptăm regulamentului specific karate-ului tradiţional şi să obţinem primele rezultate foarte bune pe plan naţional”. La sfârşitul anului trecut, secţia de karate a CSM Ploieşti s-a reafiliat la Federaţia Română de Karate Tradiţional, iar revenirea sportivilor în campionatele naţionale s-a soldat, deja, cu rezultate. La sfârşitul săptămânii trecute, cu prilejul Campionatului Naţional pentru seniori, juniori şi cadeţi, găzduit de Sala Polivalentă a Complexului Olimpic de la Izvorani, CSM Ploieşti a obţinut următoarele rezultate:

Locul I şi titlurile de campioni naţionali

Ilena Benescu şi Cristian Duţă la proba Enbu (luptă demonstrativă) mixt seniori;

Cristian Duţă şi Tiberiu Marei la proba Enbu masculin seniori;

Locul al II-lea şi medaliile de argint

Ilena Benescu la proba Kata individual tineret;

Arthur Poamă, Tiberiu Matei şi Cristian Duţă la proba Kata echipe seniori;

Locul al III-lea şi medaliile de bronz

Ilena Benescu la proba Kumite feminin tineret;

Claudia Deaconu, Antonia Iacob şi Ilena Benescu la proba Kata echipe feminin tineret;

Locul al IV-lea

Antonia Iacob la proba Kata individual cadeţi.

Medalii şi la nivelul copiilor

În urmă cu o săptămână, sportivii de la CSM Ploieşti au participat, la Galaţi, la finalele Campionatelor Naţionale rezervate copiilor, reuşind să câştige medaliile de argint la Kata echipe C1 (12-13 ani) prin Sebastian Alexandru, Rafael Nicodim şi Sergiu Gabriel Bogdan, medalia de bronz prin Sebastian Alexandru la Kata individual C1, locul al IV-lea prin Rafael Nicodim la aceeaşi probă şi locurile V-VIII prin Claudia Deaconu (aflată la prima participare la un campionat naţional) la două probe, Kata şi Kumite.

Sportivii din cadrul secţiei de karate a CSM Ploieşti sunt pregătiţi de Liviu Apostol, Ileana Apostol şi Cristian Duţă, ultimul fiind şi sportiv în activitate.

sursa: csmploiesti

Pagina 19 din 24

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.