Duminică, 20 Septembrie 2015 13:50

Ploaie de goluri la... 35 de grade Celsius!

Echipa de fotbal seniori a CSM Ploieşti a bifat, ieri dimineaţă, la Strejnic, o nouă victorie în Seria Est a Ligii B Prahova, tinerii jucători pregătiţi de Octavian Grigore reuşind să se impună la scor, cu 8-0 (3-0), în faţa formaţiei Voinţa Vadu Părului. A fost al doilea succes obţinut în această ediţie de campionat, conturat la capătul unei evoluţii convingătoare, la cele opt goluri marcate adăugându-se cel puţin tot atâtea ocazii imense, între care şi două şuturi care au lovit barele porţii adverse (V. Cismaru - 16 şi L. Dăncilă - 23).

Vârful Costin Petculescu a reuşit un hat-trick (18, 20, 50), R. Mihai (44, 87) şi Ţânţaru (55, 74) şi-au trecut în cont câte o dublă, iar L. Dăncilă (87) a contribuit şi el cu un gol la victoria clară obţinută ieri dimineaţă de CSM Ploieşti. Octavian Grigore i-a folosit, în acest meci, pe G. Iordache - G. Condrea, D. Chirion (46 G. Bălăceanu), L. Georgescu, L. Dăncilă - V. Cismaru (47 Şt. Ghinea), R. Mihai, R. Petrea, Al. Moise (72 Al. Popescu) - Ţânţaru - C. Petculescu (84 A. Paraschiv).

În etapa următoare, CSM Ploieşti va juca, sâmbătă, la AS Româneşti, pentru ca, apoi, în etapa a VIII-a, să vină derbi-ul cu Petrolul ’95 Ploieşti, programat la Strejnic.

sursa: csmploiesti

Corona Braşov - CSM Ploieşti 21-29 (10-17) 

Spectatorii care au luat calea Sălii „D.P. Colibaşi”, din Braşov, aseară, pentru a vedea un spectacol handbalistic de calitate, au fost inspiraţi. E drept, au plecat supăraţi, pentru că - fapt neobişnuit pentru ei în ultimii ani - show-ul a fost făcut de echipa oaspete, CSM Ploieşti, dar handbal de nivel înalt a fost! Măcar privind cifrele, când un portar, Dragica Tatalovic, adună 18 intervenţii salvatoare, un altul, Elena Şerban, parează patru lovituri consecutive de la „7 metri”, executate de tot atâtea jucătoare (Zamfir, Cartaş, Berbece şi Chiper), un inter - Marina Dmitrovic -  marchează cu nonşalanţă 9 goluri sau o echipă, în speţă CSM-ul, scoate portarul pentru a forţa să înscrie chiar şi cu două jucătoare eliminate, se poate vorbi despre un meci ce a oferit spectacol.

Neven Hrupec şi-a avertizat jucătoarele imediat după victoria cu HCM Râmnicu Vâlcea că la Braşov nu se poate câştiga adunând prea multe greşeli individuale, iar fetele au făcut în doar trei zile ajustările de rigoare. Portarii şi-au făcut treaba impecabil, defensiva n-a mai permis goluri uşoare, iar, în atac, schemele au curs curat, încheindu-se cu goluri ce au turnat plumb în picioarele gazdelor.

Corona a condus doar în primul minut, când a şi deschis scorul, dar a fost pierdută rapid pe drum de o ECHIPĂ ploieşteană excelent organizată defensiv, dar şi etalând un repertoriu variat în atac, golurile venind din toate zonele terenului. De la 2-2, Dmitrovic, Preda şi Tudor au făcut 2-5, iar Bogdan Burcea a cerut rapid time-out (minutul 9). S-a făcut 4-5 după reluare, dar o nouă serie de trei goluri ale CSM-ului, având aceleaşi autoare, a dus tabela la 4-8 (15). Şi, cum Tatalovic lega intervenţiile inspirate între buturi, Braşovul a înţeles destul de repede că nu are nici şansă de data aceasta, gazdele venind cel mai aproape de adversare la... trei goluri: 7-10 şi 8-11. Şi a mai venit o „rafală” de trei reuşite consecutive ale fetelor noastre, iar la 8-14 sala începuse deja să murmure împotriva antrenorului favoritelor. Mai ales că nimic nu mergea în jocul Coronei, Elena Şerban refuzându-le şi cea mai simplă modalitate de a înscrie în handbal, din lovitură de la „7 metri”. A apărat la Zamfir şi Cartaş, teoretic cele mai bune executante ale echipei lui Burcea, iar tabela s-a înţepenit, la pauză, la un 10-17 ce i-a cam... înţepenit în scaune pe suporterii Coronei!

Suporteri probabil că aşteptau o revenire a favoritelor în partea secundă, dar singurele speranţe au apărut la 17-21 (minutul 44), diferenţa ce 4 goluri fiind cea mai mică înregistrată după pauză. Şerban a mai apărat două de „7 metri”, Tatalovic a adăugat, şi ea, câteva intervenţii inspirate, aşa că jocul a curs spre o victorie fără emoţii a ploieștencelor, ecartul de pe tabelă urcând până la 9 goluri, la un moment dat: 19-28 (minutul 57). A fost 21-29 până la urmă, cele trei puncte fiind cu atât mai importante cu cât au fost obţinute în faţa unei contracandidate în lupta din zona cupelor europene.

Miercuri, de la ora 16:00, în Sala Sporturilor Olimpia de această dată, urmează o nouă partidă cu implicaţii în prima parte a clasamentului, HCM Roman, formaţie cu pretenţii, dar având un start mai ezitant, urmând să vină la Ploieşti.

Casetă

Sala: „D.P. Colibaşi”, Braşov. Spectatori: circa 1.000.

Corona: Dedu - Chiper (2 goluri), Cartaş (1), Pricopi (4), Ciuciulete, Zamfir (4), Dincă (1). Au mai jucat: Mârcă, Hosu - Bondar, S. Târcă (4, 3 din „7 metri”), Ţăcălie, Briscan (2), Neagu (2), Bucur (1). Antrenor: Bogdan Burcea.

CSM Ploieşti: Tatalovic (18 intervenţii) - Preda (6 goluri), Dmitrovic (9, 3 din „7 metri”), Tivadar (2), Burtea Shutska, N. Tudor (6), Farcău (1). Au mai evoluat: Şerban (7 intervenţii) - Bozovic (3, 1 din „7 metri”), I. Dinu, Chiricuţă (1), Vasilescu (1), M. Gavrilă, Caraşol. Antrenor: Neven Hrupec.

Arbitri: Adrian Eremia şi Anton Drăgănescu (Gorj/Gorj).

Observator FRH:  Viorel Dobre (Bucureşti).

Statisticile partidei

Lovituri de la „7 metri”: 8/5 ratate (S. Târcă, Zamfir, Cartaş, Berbece, Chiper) - 6/2 ratate (Dmitrovic)

Eliminări „2 minute”: 4 (Ţăcălie, Bondar - 2, Briscan) - 6 (Burtea Shutska - 2, I. Dinu, C. Preda, Ad. Vasilescu, Dmitrovic).

sursa: csmploiesti

La mijlocul săptămânii viitoare, iubitorii handbalului din Ploieşti vor avea, din nou, prilejul să vadă la lucru ambele echipe ale CSM Ploieşti, în cadrul unui cuplaj extrem de interesant, ce va începe la ora 16:00.

Prima partidă va fi, de data aceasta, cea a fetelor, elevele lui Neven Hrupec având programat un meci dificil, în compania uneia dintre reprezentantele României în cupele europene, HCM Roman. Confruntarea contează pentru etapa a VI-a, intermediară, a Ligii Naţionale de handbal feminin.

De la ora 18:15 va avea loc partida băieţilor, CSM Ploieşti urmând să primească vizita campioanei HCM Minaur Baia Mare. Meciul contează pentru etapa a VI-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, programată în weekend, şi a fost amânat câteva zile pentru că Minaur joacă duminică în Champions League, la Skjern, în Danemarca.

Doar partida băieţilor va fi transmisă de Digisport.

sursa: csmploiesti

Runda a V-a a Ligii Naţionale de handbal feminin aduce, pentru handbalistele de la CSM Ploieşti, o nouă deplasare dificilă după cea de la Zalău: mâine seară, la ora 19:45, joacă la Braşov, pe terenul Coronei. O confruntare pe cât de grea, pe atât de importantă în lupta din zona cupelor europene, mai ales în condiţiile în care în acest sezon se joacă fără play-off şi play-out şi meciurile directe pot fi decisive în stabilirea ierarhiei.

CSM vine după victoria cu HCM Râmnicu Vâlcea, la finalul căreia, însă, antrenorul Neven Hrupec a avut ceva nemulţumiri legate de evoluţia din repriza secundă, tehnicianul apreciind că „ne așteaptă un meci foarte greu la Brașov, iar dacă vrem un rezultat bun trebuie să reparăm rapid greșelile comise. Am făcut multe greșeli în atac. Am pierdut doar un meci, la Zalău, dar dacă vrei să fii în primele cinci, trebuie să câștigi în deplasare.” Neven Hrupec nu se confruntă cu probleme noi de lot, astfel că va putea conta mâine pe acelaşi efectiv folosit şi în jocul de luni.

Partida de mâine seară va fi arbitrată de gorjenii Adrian Eremia şi Anton Drăgănescu şi îl va avea drept observator pe bucureşteanul Viorel Dobre.

sursa: csmploiesti

În perioada 9-16 septembrie, şahista Coman Emilia Florentina, de la CSM Ploieşti, a participat, la Brăila, la cea de-a VII-a ediţie a Turneului Internaţional de şah clasic feminin „Memorialul Maria Albuleţ”, competiţie organizată de Federaţia Română de Şah în colaborare cu primăria locală.

Sportiva clubului ploieștean a reuşit să obţină 4.5 puncte în 9 partide jucate, datorită cărora s-a clasat, la final, pe poziţia a 16-a a ierarhiei (din 26 de participante), performanţă onorabilă în condiţiile în care a concurat alături de jucătoare experimentate şi cu rating mare. Totodată, Emilia a ocupat locul I la Elo sub 1800.

sursa: csmploiesti

După ce, în weekend-ul precedent, echipa de juniori III a clubului municipal s-a impus în turneul de la Oneşti, la finalul săptămânii trecute a venit rândul juniorilor IV de la CSM Ploieşti să câştige competiţia la care au participat: „Cupa Dunării”, ediţia a III-a. Turneul organizat în perioada 10-12 septembrie, la Corabia, de AS Danubius, a avut la start cinci formaţii, iar micuţii handbalişti pregătiţi de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan au reuşit să câştige toate cele patru partide disputate, sistemul de desfăşurare fiind „fiecare cu fiecare”.

CSM Ploieşti a trecut în prima zi de CSŞ Medgidia, cu scorul de 22-14 (9-7), apoi, în a doua zi, s-a impus cu 32-17 (19-5) în faţa gazdelor de la AS Danubius şi cu 25-17 (12-3) în faţa formaţiei ACS HCM Torok Râmnicu Vâlcea, pentru ca, sâmbătă, în ultima zi a competiţiei, să câştige finala ad-hoc a turneului, cu CSM Bucureşti, cu scorul de 25-22 (12-11). Echipa a fost premiată de către viceprimarul oraşului Corabia, primind o cupă şi o diplomă, iar centrul Marian Pleşea a fost declarat cel mai bun jucător al formaţiei, intrând, la rândul lui, în posesia unei frumoase statuete şi a unei diplome.

Lotul de jucători folosit de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan în turneul de la Corabia a fost următorul: Cătălin Stan, Denis Ştefan, Marian Pleşea, Eric Moldoveanu, Alexandru Ilie, Alexandru Ghiţă, Bogdan Niculaie, Mihai Stănescu, Mihai Sârbu, Klaus Drăgan, Sebastian Panţîru, Alexandru Constantinescu, Sebastian Davidoiu, Luca Cojan, Fabian Matei, Mihnea Matache.

sursa: csmploiesti

Preluată, săptămâna trecută, de Octavian Grigore, echipa de fotbal seniori a CSM Ploieşti a reuşit, în weekend, să obţină prima victorie pe teren în Liga B Prahova, după acel 3-0 la „masa verde” cu AS Gherghiţa. Astfel, tinerii jucători ai clubului s-au impus cu 2-0 în meciul din deplasare cu Sportul Valea Călugărească, golurile fiind marcate de Robert Petrea şi Laurenţiu Georgescu.

Octavian Grigore a început partida cu Iordache - Condrea, Georgescu, Chirion, Bălăceanu - Cismaru, Ţânţaru, Petrea, Moise - Dăncilă, Petculescu, apelând, pe parcurs, şi la Popescu, Ghinea, Ad. Ilie şi R. Marin. „A fost primul meu meci pe banca tehnică a echipei şi mă bucur pentru că, după cele două înfrângeri suferite, aceşti copii au crezut că pot câştiga pe terenul unei formaţii care începuse bine campionatul. În plus, prin evoluţia avută, copiii au arătat că pot progresa de la meci la meci”, spune experimentatul tehnician. În lotul cu care a fost abordat acest joc s-au regăsit opt juniori, de remarcat fiind că, dintr-un efectiv total de 24 de jucători, nu mai puţin de 15 sunt sub 18 ani.

În urma acestei victorii, CSM Ploieşti a urcat pe poziţia a 9-a a clasamentului Seriei Est a Ligii B Prahova. În etapa a VI-a, echipa noastră va evolua, sâmbătă, de la ora 11.00, la Strejnic, în compania formaţiei Voinţa Vadul Părului.

sursa: csmploiesti

HC Zalău - CSM Ploiești 30-29 (18-14)

O victorie la Zalău rămâne misiune imposibilă pentru handbalul feminin ploieştean din ultimul deceniu, nici echipa construită în această vară la CSM Ploieşti - care a avut un start promiţător de sezon - nereuşind să se impună în fieful lui Gheorghe Tadici.

Într-un meci contând pentru etapa a III-a a Ligii Naţionale feminine, Mihaela Tivadar şi colegele sale s-au recunoscut învinse în sala de la poalele Meseşului, scor 29-30, la capătul unei partide în care cele două formaţii şi-au împărţit reprizele, nu însă şi deciziile de arbitraj.

Elegant, antrenorul echipei ploieștene, Neven Hrupec, a preferat la final să vorbească doar despre elevele sale, apreciind că „adversarele au făcut o primă repriză bună, iar noi am jucat mai bine în a doua, ceea ce nu a fost însă suficient pentru a obţine un rezultat bun. Prefer să nu vorbesc prea mult, ci doar să spun că am făcut prea multe greşeli pe care va trebui să lucrăm pentru a le elimina. Fetele s-au luptat, au avut atitudine, dar atât s-a putut în această deplasare. După ce voi analiza jocul, o să le spun doar fetelor ce nu a mers şi vom încerca, la antrenamente, să corectăm greşelile, pentru că vine meciul cu Vâlcea, pe care trebuie să îl câştigăm”.

Partida a fost echilibrată în primele minute, CSM-ul conducând cu 1-0 şi 2-1, dar având mari probleme în a o opri pe golghetera gazdelor, Claudia Constantinescu. De la 6-5 pentru Zalău (minutul 13), au urmat 5 goluri consecutive ale amfitrioanelor, pe care nici time-out-ul solicitat de Neven Hrupec, la 10-5, nu le-a putut opri. După 11-5, diferenţa s-a menţinut constantă până aproape de interval, eforturile „căpitanului” Mihaela Tivadar, autoare a 5 goluri în primele 30 de minute, oferind CSM-ului un ecart ceva mai acceptabil la pauză, de doar 4 goluri: 18-14.

Fusese însă repriza Claudiei Constantinescu - care şi-a trecut în cont 9 reuşite - interul propus „naţionalei” de Gheorghe Tadici izbutind să le păcălească de fiecare dată pe Tatalovic şi Şerban.

Imediat după pauză însă, se părea că lucrurile revin pe făgaşul dorit de elevele lui Hrupec, I. Dinu, Dmitrovic şi Tivadar (2) înscriind rapid patru goluri care au adus CSM-ul la o singură „lungime” de Zalău: 19-18 (minutul 36). Gazdele au avut însă puterea să se desprindă iar la trei goluri (21-18, 22-19), forţându-l, astfel, pe Neven Hrupec să ceară, din nou, un time-out ce părea să aibă efect: Dmitrovic a făcut 22-20 şi speranţele renăşteau.

A ieşit însă la rampă Sabine Klimek, cu trei reuşite consecutive, iar de la 25-20 (minutul 43), misiunea obţinerii un rezultat bun pentru CSM Ploieşti părea aproape imposibilă. Zalăul s-a dus, chiar, la 29-23 (minutul 47) şi 30-24 (minutul 49), iar Hrupec a solicitat ultimul timp de odihnă, în speranţa că poate găsi soluţia miraculoasă pentru ultimele zece minute. Şi nu a fost departe de o „remontada” incredibilă, pentru că elevele sale au făcut un final de meci senzaţional, reuşind să înscrie cinci goluri fără să primească vreunul, chiar dacă au fost, la 30-27, circa trei minute în care Tivadar&Co. au evoluat în inferioritate numerică, inclusiv dublă, pentru o eliminare a Cătălinei Preda şi o alta la bancă. Tadici a cerut două time-out-uri în acest interval de timp, iar echipa sa a reuşit să păstreze posesia în ultimul minut al partidei, profitând şi de atitudinea îngăduitoare a unei brigăzi de arbitri ce s-a prezentat sub nivelul CSM-ului din prima repriză sau al Zalăului, din cea de-a doua.

Pentru CSM Ploieşti urmează o săptămână cu antrenamente şi un meci cu HCM Râmnicu Vâlcea, în Sala „Olimpia”, ce ar putea avea loc luni, 14 septembrie, într-un cuplaj cu jocul băieţilor, cu Potaissa Turda. Vom reveni cu informaţii în momentul în care FRH şi televiziunea care deţine drepturile de a transmite partidele din Liga Naţională de handbal se vor pune de acord în privinţa programării celor două confruntări.

foto: sportulsalajean.ro

Casetă

HC Zalău - CSM Ploiești 30-29 (18-14)

HC Zalău: Diaconu, Inculeţ, Ad. Mureşan - Cl. Constantinescu (11 goluri), Klimek (8), Bardac (4), Bloj (4), D. Puiu (1), G. Bazon (1), Tamaş (1), Rob, Şt. Lazăr, Cârligeanu, Onicaş şi Al. Lazăr. Antrenor: Gheorghe Tadic.

CSM Ploieşti: Tatalovic, E. Şerban - Tivadar (11 goluri), Dmitrovic (7), I Dinu (3), N. Tudor (3), Shutska-Burtea (2), Farcău (2), C. Preda (1),  Chiricuţă, Al. Caraşol, Ad. Vasilescu, Gavrilă şi Bozovic. Antrenor: Neven Hrupec.

Arbitri: Anton Drăgănescu şi Adrian Eremia (ambii din Gorj).

Observator FRH: Ioan Chira (Maramureş).

sursa: csmploiesti

CSM PLOIEŞTI – HC DUNĂREA BRĂILA 26-25 (14-13)!

Handbalistele de la CSM Ploieşti au punctaj maxim după două etape, victoria de sâmbătă, de la Rapid, fiind dublată astăzi de un succes la limită obţinut în faţa mult mai redutabilei HC Dunărea Brăila. Elevele lui Neven Hrupec s-au impus cu 26-25 (14-13), la capătul unei partide pe care au controlat-o în marea majoritate a timpului, doar unele momente de relaxare făcând ca adversarele să revină ameninţător spre final şi să le dea ceva emoţii celor circa 800 de spectatori care aşteptau victoria favoritelor.

Meciul a început bine pentru CSM Ploieşti, chiar dacă vizitatoarele au fost cele care au deschis scorul, prin Apetrei. Dmitrovic şi Tivadar au făcut rapid 2-1, apoi scorul a crescut până la 6-2 (minutul 10), „vinovată” fiind şi Tatalovic, care a adunat „la foc automat” trei intervenţii salvatoare. Totul a mers perfect până la 9-5 (minutul 14), după care au urmat trei goluri brăilene şi scorul s-a strâns. Tivadar şi Tudor au făcut 11-8 (20), diferenţa s-a păstrat în următoarele minute, dar, după 13-10, profitând şi de o eliminare a Irynei Shutska Burtea, oaspetele au venit din nou la un gol: 13-12. Farcău a făcut 14-12, Elena Şerban a parat o lovitură de la „7 metri” a Alinei Horjea, dar tot experimentata jucătoare a Brăilei a marcat ultimul gol al primei părţi: 14-13.

Repriza secundă a fost un joc al nervilor, provocat de insistenţa cu care trupa lui Costică Buceschi a stat aproape de CSM Ploieşti, diferenţa de pe tabelă nedepăşind în vreun moment două goluri. A fost 15-13, 18-16, 20-18 şi 21-19 pentru gazde, Dmitrovic fiind „locomotiva” echipei în faza de atac, dar Dunărea a stat mereu aproape şi chiar a reuşit, ajutată şi de câteva intervenţii de-a dreptul miraculoase ale Gabrielei Dobre, să preia pentru a doua oară conducerea pe tabelă, după acel 0-1 din primul minut de joc. De la 21-19, Brot, Ada Moldovan şi Czeczi au reuşit trei goluri consecutive pentru Brăila şi tabela indica 21-22 cu 14 minute înainte de final. Dmitrovic a egalat din „7 metri”, Şerban a apărat la Czeczi, iar Tudor a pus lucrurile în ordine la faza următoare: 23-22. Dunărea a mai egalat o dată, prin Czeczi (23-23, minutul 50), dar Tudor, după cel mai frumos gol al meciului, marcat în urma unei „aeriene” cu Dmitrovic, şi Tivadar au desprins Ploieştiul la 25-23, cele două reuşite încadrând o nouă paradă a Elenei Şerban, la Tiron. Ultimele două minute au fost dramatice: Tiron a făcut 25-24, Dobre a apărat în aceeaşi fază la Tudor şi Preda, apoi, la cealaltă poartă, Czeczi a tras în bară. Cu două minute înainte de final, Neven Hrupec a cerut time-out pentru a organiza atacul ce putea decide meciul, iar Dmitrovic a finalizat perfect, cu un şut de la distanţă, pentru 26-24. Brăila n-a mai reuşit decât să înscrie golul ce a fixat tabela la 26-25, cu două secunde înainte de final, aşa că punctele au rămas la Ploieşti, iar CSM-ul este, după două etape, într-o companie selectă în fruntea clasamentului, punctaj maxim având favoritele HCM Baia Mare şi CSM Bucureşti, dar şi Unirea Slobozia, care a jucat cu două nou-promovate.

Urmează, sâmbătă, de la ora 11:00, un nou examen dificil, la Zalău, acolo unde fetele au prilejul să confirme startul bun, dar şi că pot fi una dintre formaţiile cu pretenţii în acest sezon.

Casetă

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: circa 800.

CSM Ploieşti: Tatalovic (9 intervenţii) - C. Preda, Dmitrovic (9 goluri, 2 din „7 metri”), Tivadar (4, 2 din „7 metri”), Shutska Burtea (2), N. Tudor (6), Farcău (4). Au mai jucat: E. Şerban (6 intervenţii) - I. Dinu, Vasilescu, Bozovic (1), M. Gavrilă, Chiricuţă. Antrenor: Neven Hrupec.

HC Dunărea: G. Dobre - Pîrvuţ Udriştoiu (4 goluri), Moldovan (4), Horjea (4, 1 din „7 metri”), Apetrei (1), Tiron (6, 1 din „7 metri”), Czeczi (2). Au mai evoluat: L. Stan - Irimia Crap, Marchidanu, Axinte (3), Brot. Antrenor: Costică Buceschi.

Arbitri: Alexandru Blaş şi Marius Gherghişor (Bucureşti).

Observator FRH: Gheorghe Bejinariu (Argeş).

Statisticile partidei

Lovituri „7 metri”: 4/0 ratate - 3/1 ratată.

Eliminări „2 minute”: 5 (Shutska Burtea, C. Preda, I. Dinu - 2, N. Tudor) - 2 (Irimia Crap, Moldovan).

sursa: csmploiesti

La invitaţia Federaţiei Bulgare de Gimnastică, Secţia de  Gimnastică Ritmică a Clubului Sportiv Municipal  Ploieşti  a  participat, în perioada 21-23 august, la cea de a XXI-a ediţie a Turneului Internaţional „Prize of Queen Margarita”. Gimnastica ritmică este unul dintre cele mai populare sporturi din Bulgaria, primul campionat naţional fiind organizat în ţara de la sud de Dunăre în anul 1952.

Deşi, iniţial, la această competiţie, Federaţia Română de Gimnastică Ritmică a creionat, la prejunioare, echipa ce va reprezenta ţara noastră formată din Denisa Stoian - CSM Ploieşti şi Laura Aniţei - CSŞ Anghel Saligny Iaşi, restricţiile organizatorilor de a include în clasament numai o singură gimnastă pe ţară sau club au dus la decizia de a înscrie cele două sportive sub culorile cluburilor de care aparţin. Decizie inspirată, pentru că micuţele gimnaste au ocupat, de două ori, câte două locuri pe podium!

Conducerea tehnică a secţiei ploieştene - Liliana Băescu şi Simona Puiu - au decis înscrierea în concursul de cluburi a altor cinci gimnaste: Livian Harcan (fostă componentă a Lotului Naţional până în 2014, an în care a părăsit România alături de părinţi, dar care îşi va continua activitatea competiţională în ţară), Miruna Ciocârlan (ambele la categoria prejunioare) şi Sabina Enache, Valentina Nuţă şi Gabriela Constantin - la categoria junioare mici.

În competiţia cluburilor s-au înscris 75 de gimnaste cu vârste cuprinse între 6 şi peste 16 ani, reprezentând cinci ţări şi 21 de echipe: Israel, România (două cluburi), Republica Sud-Africană, Rusia (4 cluburi) şi Bulgaria (13 cluburi).

Competiţia s-a desfăşurat într-una din sălile de antrenament ale Palatului Sporturilor şi Culturii din Varna, sala de competiţie aflându-se într-un proces complex de reabilitare, justificat de faptul că Varna a fost desemnată Capitala Europeană a Tineretului în anul 2017.

Iată rezultatele obţinute de sportivele clubului nostru la Turneul International „Prize of Queen Margarita”:

Sabina Enache (Benjamins Competition, 9-10 ani) - locul IV pentru exerciţiul cu coarda şi locul X la individual compus;

Alexandra Denisa Stoian (Hopes Competition, 11-12 ani) - locul III şi medalia de bronz la individual compus, locul III şi medalia de bronz la exerciţiul fără obiect, locul VIII la exerciţiul cu coarda, locul IV la exerciţiul cu cercul şi locul II şi medalia de argint la exerciţiul cu mingea;

Livia Ioana Harcan (Juniors Competition, 13-15 ani) - locul VIII la individual compus şi trei locuri VII la coardă, cerc şi minge.

Conform prevederilor organizatorilor, celelalte sportive participante, Valentina Nuţă, Gabriela Constantin şi Miruna Ciocârlan, nu au intrat în clasamentul final, deşi au avut evoluţii bune.

sursa: csmploiesti

Pagina 16 din 24

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.