Transferată în această vară de la HC Dunărea Brăila, handbalista Aneta Pîrvuţ-Udriştoiu este singura jucătoare de la CSM Ploieşti care ar putea face parte din lotul României pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Sportiva ce poate evolua atât ca extremă dreapta, cât şi ca inter dreapta face parte din lotul lărgit, de 19 jucătoare, anunţat de selecţionerul Tomas Ryde, şi participă în această săptămână la un stagiu ce pregătire ce are loc chiar la Ploieşti, cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal.

La turneul olimpic, fiecare ţară are dreptul să înscrie doar 14 sportive, dar e posibil ca deplasarea să fie făcută cu 15 jucătoare, pentru a exista o rezervă în cazul unei nedorite accidentări.

Lotul lărgit al României este următorul:

– portari – Paula Ungureanu, Ionica Munteanu, Denisa Dedu;

– extreme – Valentina Ardean, Ana Maria Tănăsie (stânga), Laura Chiper, Aneta Udriştoiu (dreapta);

– interi – Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Gabriella Szucs, Bianca Tiron (stânga), Patricia Vizitiu, Melinda Geiger (dreapta);

– centri – Aurelia Brădeanu, Eliza Buceschi, Mădălina Zamfirescu;

– pivoți – Oana Manea, Florina Chintoan, Crina Pintea.

sursa: csmploiesti

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Ploiești continuă seria transferurilor de marcă la echipa masculină de baschet. Managerii ploieșteni au obținut semnătura pentru următorul sezon a internaționalului bielorus, Nikita Mescheriakov (28 ani, poziția 3-4), baschetbalist format peste Ocean, în NCAA, și trecut, ulterior, prin Italia, Belarus și Suedia.

Nikita Mescheriakov (2.02 metri, 104 kg) este un jucător polivalent, capabil să-și deseneze culoare către panoul advers și să execute de la semi-distanță, dar și din spatele semicercului, în plan ofensiv, și, în același timp, să apere adversari pe diferite poziții, grație mobilității sale excelente. Baschetbalistul născut la Minsk și-a făcut un nume în țara sa natală încă de la vârsta de 17 ani, în 2005, când a fost inclus în echipa ideală a debutanților în prima ligă. Peste doar un an, Mescheriakov și-a trecut în palmares titlul cu Vytaliur Minks, după care a plecat în Statele Unite ale Americii, cu gându de a juca în NCAA. A făcut-o preț de 3 sezoane la Georgetown, între 2007-2010, dar cele mai bune medii le-a cunoscut în tricoul lui Wake Forest, între 2010-2012, cu 8 puncte, 3.9 recuperări și un procentaj de 45% la aruncările din acțiune, în ultimul an universitar.

La întoarcerea în Europa a jucat pentru Trieste, în a doua divizie italiană, dar dorul de casă l-a împins să semneze pentru Tsmoki-Minsk, în 2013, alegere extrem de inspirată, întrucât, un an mai târziu, Mescheriakov devenea din nou campion în țara sa. În ultimul sezon, bielorusul a evoluat în Suedia, pentru BC Lulea, având medii de 5.6 puncte și 3.9 recuperări, cu un procentaj de 52% la aruncările din acțiune, în doar 14 minute pe meci.

În ceea ce privește naționala din Belarus, Nikita Mescheriakov a evoluat la toate categoriile de vârstă și a bifat un turneu final de Campionat European „U20”, în 2006, la Izmir, în Turcia, cu medii de 4 puncte și 2.9 recuperări. La prima reprezentativă, noul nostru jucător este coleg cu Aliaksandr Pusthavar, fostul echipier al lui Gaz Metan Mediaș din sezonul trecut, și cu Mikalai Aliakseyeu, baschetbalist cunoscut publicului din România din perioada petrecută de acesta la BC Mureș, în sezonul 2011-2012.

sursa: csmploiesti

Staff-ul echipei de baschet masculin CSM Ploiești a găsit soluţia şi pentru postul de pivot, reuşind să-l convingă pe americano-jamaicanul Kyle Hunt să semneze un contract valabil pentru următorul sezon.

Kyle Hunt (26 ani, 2.08 metri, 110 kg) este un baschetbalist care posedă dublă cetățenie, americană și jamaicană, a cărui carieră, după încheierea Universității „Științe-Arte” din Oklahoma (USAO), a cunoscut și provocarea draftului NBA, în 2013.

n jucător puternic, ce se remarcă și la recuperare, cu un simț bun al coșului, Kyle Hunt s-a făcut apreciat, în ultimii ani, în baschetul din America Latină. A evoluat timp de un sezon în Uruguay, pentru Olimpia Atletico Montevideo (2012-2013), având medii de 19 puncte, 10 recuperări și 2 capace și, după un scurt periplu în D-League (liga de dezvoltare nord-americană), la Austin Spurs, a jucat în Argentina, pentru Estudiantes Concordia (2013-2015), și în Canada, în tricoul celor de la Halifax Rainmen (2015-2016). Ultimul meci oficial l-a disputat pe data de 13 iunie, în jocul 6 al finalei NBL, scor 91-93, cu London Lightning, în care a reușit 14 puncte, 5 recuperări și 2 blocaje.

De remarcat este că noul pivot al echipei ploieștene este considerat, de către jurnaliștii de peste Ocean, unul dintre cei mai compleți jucători de „frontcourt”, din ultimii ani, care au ratat intrarea în NBA.

sursa: csmploiesti

Echipa masculină de baschet CSM Ploiești continuă transferurile în perspectiva noului sezon din Liga Națională. După ce, săptămâna trecută, managerii clubului și-au acontat serviciile președintelui-jucător Cătălin Burlacu, dar și ale lui George Toth, Baris Aktas și Angel Nunez – acesta din urmă component al reprezentativei Republicii Dominicane - a venit rândul unui alt jucător de națională să ajungă în „Olimpia”. Vorbim despre Jovan Novak  (21 ani, poziția 1), component al selecționatei de tineret a Serbiei, unul dintre pariurile de viitor ale federalilor din țara vecină, care a semnat un contract valabil pentru ediția 2015-2016.

Jovan Novak (1.87 metri, 85 kg) a debutat în baschetul mare în 2012, în tricoul celor de la KK Vrsac – nimeni alta decât continuatoarea mult mai cunoscutei KK Hemofarm Vrsac, fosta adversară a lui CSU Asesoft Ploiești în ULEB Cup, sezonul 2007-2008. Fundașul a petrecut două sezoane la echipa din nord-estul Serbiei, după care, în 2014, a trecut sub formă de împrumut la Radnicki Kragujevac.

Coleg cu Stefan Pot la club, dar și la națională!

După încheierea conturilor cu gruparea din Vrsac, de care aparținea la acel moment, Jovan Novak a simțit nevoia unei schimbări în carieră, drept pentru care a semnat cu Vojvodina Novi Sad. S-a dovedit o alegere inspirată pentru tânărul baschetbalist sârb, ce avea să bifeze, în sezonul 2014-2015, medii de 12.7 puncte, 3.9 recuperări și 3.8 pase decisive, cu un procentaj de 48% la aruncările din acțiune. În tot acest timp, la Novi Sad, Jovan Novak a împărțit același vestiar cu Stefan Pot – fost campion cu CSU Asesoft, în urmă cu două ediții, plecarea acestuia la Ploiești, în februarie 2015, oferindu-i noului jucător de la CSM un rol și mai impotant în echipă și, evident, minute mai multe. De altfel, cei doi au fost colegi nu doar la Vojvodina, ci și la naționalele de juniori ale Serbiei, unde, de cele mai multe ori, și-au împărțit minutele în mod echitabil.

Medaliat cu argint și bronz

Noul fundaș al CSM Ploiești a cunoscut un progres evident la loturile naționale ale Serbiei, pentru care a jucat atât la Campionatul Mondial „U19”, din Cehia (2013), cât și la Campionatul European „U20”, din Grecia (2014). În primul an, Jovan Novak a cucerit argintul mondial, după ce Serbia ceda în finala în fața reprezentativei SUA, 68-82, într-un meci pe care fundașul echipei noastre îl termina în postura de principal marcator, cu 21 de puncte. În 2014, la întrecerea continentală, Serbia obținea bronzul, după ce încheia turneul cu o victorie, dar, de această dată, în finala mică, scor 79-66, cu reprezentativa Croației. La acel European, Novak bifa medii de 10.2 puncte, 3.4 recuperări și 2.2 pase decisive.

A trecut și prin Polonia

Revenind la echipele de club din cariera lui Jovan Novak, trebuie să amintim și de sezonul 2015-2016, pe care fundașul sârb l-a petrecut în Polonia, la Turow Zgorzelec, formație obișnuită cu aerul tare al Euroligii. Ratarea inexplicabilă a play-off-ului – după ce Turow termina pe locul 9, cu 16 victorii și tot atâtea înfrângeri, la capătul unuia dintre cele mai slabe sezoane din istoria recentă a clubului, l-a făcut pe conducătorul sârb să se întoarcă acasă în luna aprilie și să încheie sezonul la Metalac Valjevo, având medii de 12.2 puncte și 5.8 pase decisive.

sursa: csmploiesti

Echipa masculină de baschet seniori a Clubului Sportiv Municipal Ploiești continuă să se întărească în perspectiva participării, în premieră, în Liga Națională. După ce au obținut semnătura lui Cătălin Burlacu, președintele onorific al secției dându-și acordul să coboare pe parchet, alături de mai tinerii săi colegi, în sezonul viitor, şi pe cea a pivotului George Toth, coordonatorii proiectului au parafat, astăzi, înțelegeri pe un an cu Angel Nunez (24 ani, 2.03 m, 92 kg), un baschetbalist cu dublă cetăţenie americano-dominicană, şi cu Baris Aktas (25 ani, 1.93 m), component de bază al primei reprezentative a României.

Angel Nunez (2.03 metri, 92 kg) este un jucător polivalent, putând să evolueze pe poziţiile 3 şi 4, cu o mână bună de la semidistanță, elegant pe pătrundere și cu un apetit ridicat pentru spectacol. În NCAA, a evoluat preț de două sezoane pentru Louisville, dar cele mai bune cifre le-a avut în ultimul său an universitar, în tricoul lui South Florida (9.6 puncte, 6.1 recuperări). A participat la mai multe concursuri de slam-dunk atât în liceu, cât și în colegiu și, sezonul viitor, alături de CSM Ploiești va întâmpina prima sa experiență în afara granițelor Statelor Unite ale Americii.

În aceste zile, el se află în Panama, acolo unde este calificat cu echipa Republicii Dominicane în semifinalele „Centrobasket 2016”, competiţie rezervată echipelor din America Centrală şi Caraibe.

Baris Aktas este unul dintre cei mai râvniţi jucători români ai momentului şi a fost convins, astăzi, să facă pasul spre „Olimpia”. Născut în Turcia, la Konak (Izmir), Aktas a evoluat sub tricolor la două turnee de Campionat European, „U18” – în 2009 şi, respectiv, „U20”, în 2010, iar în ultimii doi ani a devenit un obişnuit al convocărilor la echipa de seniori.

Coleg cu Eugen Ilie, în primul sezon de Liga Naţională

Cariera lui Baris Aktas a cunoscut o creştere rapidă, de la o vârstă fragedă. La 18 ani, în primul său sezon în Liga Naţională, conducătorul de joc a împărţit vestiarul, la CS Otopeni, cu antrenorul CSM-ului, Eugen Ilie, şi cu Andrei Căpuşan, bifând două apariţii în ediţia 2009-2010, cu Dinamo Bucureşti şi CSU Cuadripol Braşov. Pentru Aktas au urmat, apoi, trei sezoane care l-au găsit, pe rând, la BC SCM Timişoara – unde a fost coechipier cu George Toth, Dinamo Bucureşti şi CSU Sibiu, reuşind să strângă, în toată această perioadă, 50 de prezenţe în Liga Naţională.

A cucerit Cupa la Ploieşti!

Între 2013 şi 2016, noul fundaş al CSM-ului a evoluat pentru Energia Tg. Jiu, echipă care a cunoscut o ascensiune fulminantă în ultimele sezoane. Mai întâi, a dat lovitura pe plan intern, cucerind Cupa României, în 2014, la turneul final desfăşurat la Ploieşti, după ce, în semifinale, gorjenii treceau de CSU Asesoft, iar, în finală, de CSM Oradea. Din postura de câştigătoare a Cupei, Energia Tg. Jiu a evoluat în sezonul următor al FIBA EuroChallenge, având o campanie de poveste, încununată cu bronz în Final Four-ul de la Trabzon. În acel sezon, Aktas şi colegii săi se clasau pe locul 3 şi în play-off-ul Ligii Naţionale, drept pentru care aventura gorjenilor avea să îmbrăţişeze încă un sezon în Europe Cup. În ediţia trecută a cupelor europene, fundaşul de 25 de ani a avut o prestaţie remarcabilă în victoria, scor 85-81, cu legendara Cibona Zagreb, în care a strâns 10 puncte şi 2 pase decisive, iar, în Liga Naţională, cele mai bune cifre le-a înregistrat împotriva Timişoarei: 12 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, într-o victorie cu 85-77.

Rămas până în ultimul moment pe baricade la Energia, formaţie care s-a confruntat cu grave probleme financiare în primăvara acestui an, Baris Aktas a încheiat sezonul cu 31 de prezenţe în tricoul gorjenilor, cele mai multe din garnitura formaţiei din Tg. Jiu.

În cantonament cu Naţionala, la Bucureşti

Noul component al echipei ploieștene se află, la momentul actual, într-un stagiu centralizat, la Bucureşti, alături de prima reprezentativă tricoloră, sub comanda lui Marcel Ţenter. Baris Aktas şi colegii săi se vor pregăti la Arena de Baschet până pe data de 30 iunie, după care vor lua drumul Chinei pentru un puternic turneu internaţional. Delegaţia României va reveni în ţară pe 17 iulie şi, după alte câteva zile de antrenamente la Bucureşti, va pleca în Brazilia pentru o nouă serie de jocuri amicale, de această dată împotriva puternicei selecţionate sud-americane.

sursa: csmploiesti

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a perfectat, astăzi, detaliile celui de-al doilea transfer realizat de echipa masculină de baschet, în perspectiva sezonului viitor al Ligii Naţionale.

După ce preşedintele Cătălin Burlacu a acceptat propunerea managerilor clubului de a coborî pe parchet în ediţia viitoare de campionat, CSM Ploieşti a obţinut semnătura unui alt jucător de „frontcourt” – George Toth (23 ani), care soseşte în „Olimpia” după 5 sezoane petrecute pe Bega, pentru BC SCM Timişoara.

Produs al şcolii timişorene de baschet, George Toth (2.12 metri, 102 kg) a făcut pasul către echipa de seniori a bănăţenilor la începutul anului 2011, sub comanda lui Dragan Petricevic, neavând, însă, şansa debutului pentru „alb-violeţi” într-un sezon oarecum de răscruce pentru gruparea de pe Bega. Anul competiţional 2011-2012 avea să-i aducă lui Toth şi primele minute în Liga Naţională, cu Predrag Badnjarevic – la timonă, timişorenii reuşind să ajungă până în finala campionatului, pierdută, scor 0-4, în faţa lui CSU Asesoft Ploieşti.

A impresionat la Universiadă!

În 2013, tânărul jucător a prins lotul echipei naţionale universitare a României la Universiada de la Kazan (Rusia), având o prestaţie excelentă în faţa reprezentativei Serbiei, deţinătoarea titlului în acel moment: 20 de puncte, 3 recuperări, 3 capace şi 2 intercepţii, într-un meci pierdut de tricolori, scor 53-78. La finalul întrecerii, George Toth şi colegii săi – între care şi Vlad Dumitrescu şi Adrian Movileanu, au încheiat pe locul 6, timişoreanul bifând o medie de 7 puncte pe întâlnire.

2015, anul primului trofeu

În întrecerea internă, George Toth a dobândit cele mai bune cifre în sezonul trecut, atunci când media minutelor jucate a crescut la 16.6, cea a punctelor a ajuns la 6.4, iar în planul recuperărilor a atins 4.1. În aprilie 2015, noul baschetbalist al echipei ploieştene şi-a trecut în palmares Cupa României, câştigată de BC SCM Timişoara după 78-73 cu BC Mureş, în ultimul act al Final Four-ului desfăşurat în Sala Sporturilor din Piteşti.

George Toth a semnat un contract valabil pe un sezon cu CSM Ploieşti şi se va prezenta la reunirea echipei, fixată în prima jumătate a lunii august.

sursa: csmploiesti

Echipa de baschet masculin a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a făcut, astăzi, primul transfer important în perspectiva participării în Liga Naţională: Cătălin Burlacu a semnat, în prezenţa directorului Cezar Stoichiciu, un contract valabil pentru următorul sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă unul!

După ce a contribuit la promovarea echipei în Liga Naţională din postura de preşedinte onorific al secţiei de baschet din cadrul CSM Ploieşti, cel mai important baschetbalist român al ultimului deceniu a decis să-i ajute pe băieţi şi din teren, cel puţin în primul sezon petrecut de CSM Ploieşti în primul eşalon al baschetului românesc. Venit după un sezon la SCM Craiova, Cătălin Burlacu a declarat pentru site-ul oficial al clubului: „Mă simt deosebit de emoţionat în aceste momente în care văd cum creşte acest proiect minunat numit CSM Ploieşti, cu menţiunea că vreau să le mulţumesc încă o dată primăriei, consiliului local, ploieştenilor ce ne-au susţinut şi ne vor susţine şi viitorilor parteneri privaţi. Sunt deosebit de onorat să răspund afirmativ ofertei făcută de club jucătorului Cătălin Burlacu, deci am decis să rămân pe parchet alături de acest minunat colectiv care stă să se contureze, de la o zi la alta. Fiţi siguri, vom construi o echipă care vrea doar performanţă la nivel înalt! Să ne bucurăm împreună că Ploieştiul a revenit pe harta baschetului românesc şi, în curând sper eu, pe harta baschetului european. Hai CSM Ploieşti!”

Cătălin Burlacu va fi, în continuare, şi preşedinte onorific al secţiei de baschet de la CSM Ploiești.

La rândul lui, directorul clubului, Cezar Stoichiciu, a declarat: „Sunt fericit că am obţinut acordul lui Cătălin Burlacu de a ne ajuta şi din postura de jucător în Liga Naţională, acolo unde experienţa lui va conta foarte mult. Sunt convins că fostul căpitan al Asesoftului şi al Craiovei va reuşi să-i strângă în jurul lui pe băieţi şi că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele pentru viitorul sezon: clasarea pe podium şi câştigarea Cupei României”.

La aproape 39 de ani, Cătălin Burlacu este unul dintre cele mai bune produse ale baschetului românesc de după Revoluție și, totodată, jucătorul de al cărui nume se leagă cea mai prodigioasă perioadă din istoria baschetului ploieștean. Ajuns în 2003 la Ploiești, alături de regretații Toni Alexe și Vladimir Arnautovic, fostul căpitan al primei reprezentative și-a trecut în palmares, alături de CSU Asesoft, 9 titluri de campion (2004, 2005, 2006, 2009, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), 4 Cupe ale României (2004, 2005, 2006, 2009), o Supercupă (2014) și trofeul FIBA Europe Cup (2005), punând, totodată, umărul la campanii de succes în EuroCup și EuroChallenge și la victorii memorabile în „Olimpia”, cum ar fi cele cu Lokomotiv Rostov, Banvit Bandirma, Spartak St. Petersburg, Lietuvos Rytas sau Hapoel Ierusalim.

De-a lungul carierei, Burlacu a mai evoluat la Politehnica Iași, West Petrom Arad și SCM U Craiova, în țară, dar și pentru Brandt Hagen (Germania), BC Kalev (Estonia) și Air Avellino (Italia), în străinătate. CV-ul său mai cuprinde un titlu, în România, cu West Petrom Arad (2002) și o Cupă, în Italia, în 2008.

În zilele următoare, CSM Ploieşti va anunţa şi primii jucători străini care vin să întărească lotul pentru sezonul viitor!

sursa: csmploiesti

Duminică, 19 Iunie 2016 12:03

Aida Jurkovschi, medalie de aur la Buzău!

CSM Ploieşti a fost reprezentat de sportiva Aida Jurkovschi la concursul de şah Cupa „Flower Power Traphy” B Open blitz Buzău, competiţie rezervată copiilor cu vârsta sub 14 ani,. Ea a reuşit să intre în posesia medaliei de aur la categoria „fete, 10 ani”, concursul fiind unul cu ritm de joc 3 minute + 2 secunde.

sursa: csmploiesti

Cu o lună înaintea reluării pregătirilor, echipa de handbal feminin senioare a clubului ploieștean şi-a conturat lotul pe care antrenorul Neven Hrupec se va baza în sezonul viitor, toate jucătoarele importante din campionatul trecut fiind convinse să rămână la Ploieşti.

Astfel, Dragica Tatalovic, Alina Dumitru, Marina Dmitrovic, Mihaela Tivadar, Daciana Balaban-Curtean, Nicoleta Tudor, Ivana Bozovic, Izabela Mitrescu, Iryna Burtea-Shutska, Ionela Dinu, Ramona Farcău şi Andreea Chiricuţă au semnat noi înţelegeri cu clubul, valabile pentru sezonul următor. Lor li se adaugă cele trei handbaliste sosite de la HC Dunărea Brăila – Aneta Pîrvuţ-Udriştoiu, Oana Apetrei şi Carmen Gheorghe - iar pentru portarul Elena Şerban se va negocia cu CSM Bucureşti prelungirea împrumutului pentru cel puţin încă un an.

Lotul va fi completat cu 4-5 junioare din pepiniera proprie, dar e posibil ca, până la reluarea pregătirilor, să mai apară mici surprize.

Staff-ul tehnic va fi format, la fel ca în sezonul trecut, din Neven Hrupec (antrenor principal), Daniel Gheorghe (antrenor secund) şi Iulian Emancipatu (antrenor cu portarii). Reluarea pregătirilor pentru noul sezon a fost stabilită pentru data de 14 iulie.

„Aşa cum am promis, vrem să facem performanţă la CSM Ploieşti, motiv pentru care am ţinut să alcătuim un lot competitiv la echipa de handbal feminin. Am făcut eforturi pentru a păstra acelaşi staff tehnic şi cele mai bune jucătoare din sezonul trecut, am realizat şi trei transferuri prin care am întărit lotul, aşa că avem speranţe ca, în campionatul viitor, să îmbunătăţim cea mai bună performanţă a echipei în Liga Naţională”, spune directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.

sursa: csmploiesti

În acest weekend, înotătorii de la CSM Ploieşti au participat, la Piteşti, la „Cupa Verii”, o etapă de verificare înaintea Campionatelor Naţionale pentru copii 10-11 ani şi cadeţi şi, totodată, un bun prilej de concurs pentru copii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani.

După două reuniuni spectaculoase, derulate ieri şi astăzi, sportivii pregătiţi de Tamara Costache şi Ciprian Toma au reuşit să intre în posesia a 17 medalii – una de aur, zece de argint şi 6 de bronz - după cum urmează:

medalie de aur – Radu Frăţilă – 50 metri liber;

medalii de argint – Thea Stănilescu (4), Aida Stancu (3), Patrick Iacob, Darius Radu, Cristian Lupu;

medalii de bronz – Flavia Comărniceanu (2), Patrick Iacob, Cristina Tolea, Aida Stancu şi Robert Stoica.

La competiţie au participat 300 de înotători reprezentând 20 de cluburi din ţară.

sursa: csmploiesti

Pagina 2 din 24

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.