Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti a organizat marţi, 29 martie 2016, cea de-a IX-a ediţie a Concursului judeţean de recitări “Sub aripa lui Nichita”. La competiţie au participat 40 de liceeni din unităţi de învăţământ din Prahova.
Juriul format din:
Ştefana Samfira, profesor UNATC “I.L. Caragiale” Bucureşti– preşedinte juriu
Bogdana Creţu, profesor UNATC “I.L. Caragiale” Bucureşti
Mădălina Rotaru, referent Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti
a stabilit acordarea următoarelor premii:
- Secţiunea debutanţi
- Secţiunea avansaţi
Concursul de recitări „Sub aripa lui Nichita” s-a desfășurat în cadrul Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, ediția a XXVIII-a.
După ce, în weekend-ul precedent, echipa de juniori III a clubului municipal s-a impus în turneul de la Oneşti, la finalul săptămânii trecute a venit rândul juniorilor IV de la CSM Ploieşti să câştige competiţia la care au participat: „Cupa Dunării”, ediţia a III-a. Turneul organizat în perioada 10-12 septembrie, la Corabia, de AS Danubius, a avut la start cinci formaţii, iar micuţii handbalişti pregătiţi de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan au reuşit să câştige toate cele patru partide disputate, sistemul de desfăşurare fiind „fiecare cu fiecare”.
CSM Ploieşti a trecut în prima zi de CSŞ Medgidia, cu scorul de 22-14 (9-7), apoi, în a doua zi, s-a impus cu 32-17 (19-5) în faţa gazdelor de la AS Danubius şi cu 25-17 (12-3) în faţa formaţiei ACS HCM Torok Râmnicu Vâlcea, pentru ca, sâmbătă, în ultima zi a competiţiei, să câştige finala ad-hoc a turneului, cu CSM Bucureşti, cu scorul de 25-22 (12-11). Echipa a fost premiată de către viceprimarul oraşului Corabia, primind o cupă şi o diplomă, iar centrul Marian Pleşea a fost declarat cel mai bun jucător al formaţiei, intrând, la rândul lui, în posesia unei frumoase statuete şi a unei diplome.
Lotul de jucători folosit de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan în turneul de la Corabia a fost următorul: Cătălin Stan, Denis Ştefan, Marian Pleşea, Eric Moldoveanu, Alexandru Ilie, Alexandru Ghiţă, Bogdan Niculaie, Mihai Stănescu, Mihai Sârbu, Klaus Drăgan, Sebastian Panţîru, Alexandru Constantinescu, Sebastian Davidoiu, Luca Cojan, Fabian Matei, Mihnea Matache.
sursa: csmploiesti
În perioada 6-10 septembrie, la Tg. Mureş s-a desfăşurat o nouă ediţie a tradiţionalei competiţii Cupa “E. ON Kinder”, rezervată fotbalului juvenil. Organizată pe patru categorii de vârstă, “2001”, “2003”, “2005” şi “2007”, întrecerea i-a avut printre protagonişti şi pe juniorii clubului Petrolul Ploieşti, cei care au reuşit să se claseze pe prima poziţie cu echipa “U 15”, pregătită de către Iulian Cojocaru.
“Lupii tineri” au câştigat toate cele trei meciuri disputate în cadrul Grupei A, 5-0 cu Dunărea Galaţi, 2-0 cu ASA Tg. Mureş şi 5-1 cu Viitorul Ungheni, pentru ca, după aceea, să tranşeze fără emoţii duelul din sferturile de finală, 6-1 cu ALMA Sibiu. Au urmat semifinala şi finala mare, ambele confruntări derulate după acelaşi scenariu: 0-0 în timpul regulamentar şi 5-4 după executarea loviturilor de departajare, mai întâi în disputa cu FC Călăraşi, din penultimul act, şi, apoi, în jocul pentru locurile 1-2, cu Inter Star Sibiu.
Iată şi lotul pe care FC Petrolul l-a aliniat la această competiţie: Artur Roman, Raul Balbarau, Mihai Amariei, Ovidiu Costache, Antonio Ristea, Ionuţ Ilie, Octavian Badiu, Iulian Drăgoi, Robert Rândaşu, Mihai Niţescu (cpt), Matei Goroneanu, Andrei Stancu, Andrei Gătej, Răzvan Oprea, Rareş Braşov, George Dumitrache, Alexandru Cojanu, Costin Voicu şi Darius Dumitru.
De remarcat şi premiul individual primit de către Mihai Niţescu, cel care a fost desemnat drept cel mai bun jucător al categoriei de vârstă “2001”.
sursa: fcpetrolul
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 4, a câştigat, de câteva minute, turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), favorit 13, scor 7-6 (5), 6-4, 6-4.
Horia Tecău a câştigat titlul la Wimbledon, după 3 finale pierdute, în 2010, 2011, 2012!