Miercuri, 10 Iunie 2015 20:10

Să tot participi la astfel de meciuri!

Marți seară, într-o atmosferă de mare meci, pe arena din cartierul 9 Mai, s-a disputat finala Cupei României, faza judeţeană, cele două finaliste, CS Păuleşti și FC Băneşti, dovedind că nu degeaba au ajuns până în ultimul act al popularei competiții

După 90 de minute de fotbal bun, păuleștenii s-au impus cu 2-0 (2-0), golurile reușite de Ciobanu (10) şi M. Mihai (18) făcând lumină în ceea ce privește câștigătoarea mult râvnitului trofeu.

Echipa din Păulești s-a dovedit mai matură și mai inspirată în fața porții adverse iar eternul Ciobanu a arătat că nu are rival în fața apărărilor adverse. În afara golului, Andrei a avut și alte 2-3 mari ocazii de a duce scorul la cote superioare dar superficialitatea în fața ultimului apărător, portarul, a făcut ca, la final, el să nu se bucure decât de reușita din minutul 10. Chiar și așa, meritat, în aplauzele celor peste 1500 de spectatori, golgheterul Ligii A Prahova a primit trofeul atribuit celui mai bun jucător al finalei!

Bucuria supremă a fost, firește, în momentul în care „căpitanul” învingătorilor, Pripu, a ridicat frumosul trofeu oferit de către campionul Cătălin Burlacu, și el “căpitan” la o trupă campioană, CSU Asesoft. A fost una dintre surprizele serii oferită de către conducerea AJF Prahova, președintele Silviu Crângașu insistând ca marele campion să fie ovaționat la scenă deschisă pentru excepționalele performanțe sub tricoul alb-albastru. Asta și pentru faptul că acest exemplu de conduită sportivă a primit, la rându-i, un minunat trofeu care să-i aducă aminte, odată, de orașul Ploiești și de echipa campioană a urbei! Care, din păcate, se află acum într-o situație mai mult decât delicată...

Toată acțiunea bifată de către AJF a fost la înălțime, de la alegerea locului unde s-a jucat finala și până la trofeele decernate competitoarelor, arbitrilor dar și unora dintre protagoniști. Plus disciplina existentă și întronată de către Ion Mihai, patronul firmei de securitate Randory, aceeași care asigură serviciile de profil și la meciurile Petrolului!

Așa cum anticipam în urmă cu doi ani, cei care răspund de bunul mers al activității fotbalistice județene se întrec, de la an la an, în a-și perfecționa metodele de lucru iar desfășurarea competițiilor și finala de ieri seară au demonstrat că lucrurile se află pe un făgaș corect. Felicitări!  

  

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.