Astra Giurgiu a reușit să cucerească primul titlu din istorie. Campionatul câștigat de Alibec și compania a produs bucurie și la peste 6 mii de kilometri depărtare.

Aflat în Asia, Constantin Budescu s-a bucurat enorm pentru foștii săi colegi și a ținut să-i felicite prin intermediul digisport.ro. Fostul jucător al Astrei îl vede pe Marius Șumudică drept principalul ”vinovat” pentru acest titlu.

”Mă așteptam să ia titlul, am avut mare încredere în băieți și în Șumi. Tot ce se întâmplă acum la Astra i se datorează în mare parte lui Marius Șumudică. El este principalul artizan al acestui campionat, s-a bătut cu toată lumea pentru acest titlu și merită felicitat. Pentru mine a fost o plăcere să joc alături de toți jucătorii care sunt la Astra. E un grup minunat acolo și asta datorită lui Marius Șumudică. Felicitări!!!” a declarat Constantin Budescu, în exclusivitate pentru digisport.ro

Constantin Budescu, 27 de ani, este convins că giurgiuvenii îi vor păstra si lui un tricou de campion.

”Nu cred că o să pot ajunge să îmi iau tricoul de campion, dar cu siguranță o să mi-l păstreze la club și când voi ajunge în țară, voi merge să-l iau.”

Budescu a jucat în 18 partide, pentru Astra, în acest sezon și a reușit să marcheze de 8 ori. Mijlocașul s-a transferat în această iarnă la Dalian Yifang, liga a doua din China, pentru suma de 1.2 milioane de euro.

sursa: digisport

Luni, 25 Mai 2015 10:55

Campion11 vechi și noi!

BC Mureș – CSU Ploiești 76-86 (35-37)

BC Mureș: Adamovic, Dykes, Peciukas, Ivanovic, Barro

CSU Ploiești: Runkauskas, Szijarto, Flowers, Burlacu, Zigeranovic

Campionii României continuă să scrie noi pagini de istorie în romanul de succes al ultimului deceniu. La capătul unui sezon al încercărilor pe toate fronturile, CSU Ploieşti s-a încoronat campionă pentru a 11-a oară, lăsând Mureşul doar cu amintirea unui parcurs impecabil în play-off, până în momentul întâlnirii cu „seniorii” ţării.

În tentativa de a înlătura presiunea unui meci de titlu de pe umerii tânărului Pot, Sasa Ocokoljic a optat pentru Runkauskas pe poziția 1, titularizându-l totodată pe Szijarto. Orădeanul a pendulat în permanență între Adamovic și Dykes, a transpirat în defensivă și a pus și puncte pe tabelă, într-o primă repriză în care ploieștenii au început-o și încheiat-o în forță. Singurul minus în desfășurarea ostilităților a venit din partea lui Pot, care a intrat la pauză cu 4 faulturi, asta în vreme ce la capitolul „plusuri” au ieșit în evidență „juniorul” Burlacu, a cărui prestație i-a dat sistemul peste cap lui Ivanovic, Runkauskas și Zigeranovic, cu lovituri apăsate din acțiune.

Acelaşi „sniper” lituanian şi-a continuat recitalul și după pauză, acompaniat de prestaţia solidă a lui Cooper, pe ambele faze. Americanul a dat din coate în duelul cu Barro, principala gură de tun a mureşenilor, dar scorul continua să rămână favorabil prahovenilor: 57-62 (min 30). „Inofensivi” în atac până în acel moment, Pelekanos şi Flowers au plantat două triple care i-au băgat în şedinţă pe „tigri”. Căpitanul Burlacu şi-a făcut şi el loc cu o aruncare de la distanţă între alte două semnate de Adamovic şi Dykes, iar Ocokoljic, pentru mai multă linişte, a cerut timp de odihnă, la 64-73 (min 35). La reluare, Cooper a mai lipit un poster în forţă, din pasa lui Flowers, şi busola începea să indice titlul, după o nouă şedinţă convocată la bancă de Prakuraitis. Tehnicianul gazdelor nu a mai putut, însă, remedia nimic pe final, astfel că trofeul a poposit, după „legea” ultimilor 12 ani, în vitrina campionilor. Pentru Dado şi pentru Ploieşti, legenda merge mai departe!

sursa: csuasesoft

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.