Petrolul s-a impus joi, la Botoșani, cu scorul de 3-2 în fața celor de la Rapid CFR Suceava, și s-a calificat în următoarea fază a Cupei României Timișoreana, la capătul unui joc îngreunat de condițiile atmosferice: ceață deasă și foarte frig.

Haita a venit la capătul țării pentru a se califica în sferturile de finală ale Cupei României Timișoreana, în fața uneia dintre performerele competiției din această ediție, divizionara secundă Rapid CFR Suceava. Favoriți pe hârtie, lupii erau conștienți că desconsiderarea adversarului ar fi o greșeală imensă, astfel că lotul deplasat la Botoșani a fost conectat, din primul moment, la importanța partidei.

Mulțescu a dovedit că are încredere în tot efectivul și a decis să lase acasă, din diferite motive, nu mai puțin de 6 fotbaliști importanți: Pecanha, Geraldo, Gerson, De Lucas, Teixeira și Tamuz. Tehnicianul a mizat pe valoarea și dorința jucătorilor care au evoluat mai puțin că merită să li se acorde mai mult credit. La rândul lor, moldovenii făcuseră deja în 16-imi o victimă cu nume, Gaz Metan Mediaș și, încurajați de victoria colegilor de eșalon de la Mioveni în fața lui Dinamo, sperau într-o nouă minune. Gazdele de conjunctură și-au luat ca aliați spectatorii locali, terenul greu, ceața deasă și frigul pătrunzător de afară, intrând pe teren cu dorința unui meci istoric și un rezultat pe măsură.

N-a fost, însă, suficient, pentru că Petrolul a pus stăpânire pe joc încă din debut și a avut primele ocazii în minutele 7 și 8, când Marinescu și, respectiv, Nepomuceno nu au găsit spațiul porții adverse. Entuziasmul moldovenilor a intrat în ceață, la propriu, pe fondul posesiei prelungite a ploieștenilor, care au mai ratat o ocazie prin Pastorini, în minutul 24. Până atunci, divizionara secundă s-a apărat primitiv, a aglomerat axul central și a ridicat o adevărată baricadă în fața lui Rohețki. Toate speranțele gazdelor au fost năruite de reușita lui Ipsa, din minutul 27, fundașul croat al galben-albaștrilor reluând, cu capul, în poartăcentrarea din corner a lui Marinescu. Odată lucrurile reintrate în normal, până la pauză Petrolul a continuat să construiască pe flancuri, dar nu și-a mai creat alte oportunități, în timp ce trupa lui Tudoreanu și-a încercat norocul doar prin șuturi inexacte de la distanță.

Din dorința de a rezolva cât mai repede meciul și sperând că Petrolul va înscrie imediat și golul doi, Mulțescu l-a introdus în partea secundă pe N’Koyi, în locul lui Pastorini, împingându-l în avanposturi și pe Albin. Cu o singură variantă de a mai reintra în joc, Rapid CFR s-a aruncat în atac și a reușit egalarea în minutul 56, prin Matei, care a profitat de lipsa de marcaj și a șutat pe jos, învingându-l pe Bolboașă. Un minut mai târziu, Velescu a deviat în proprie poartă centrarea lui Priso, balonul ajunând în colțul lung al porții lui Rohețki. Alb-visiniii au acuzat șocul și au încasat și golul 3, marcat de debutantul Haddad, în minutul 60, mijlocașul israelian trimițând precis, fără speranțe pentru goalkeeper-ul Rapidului. Sumanariu le-a readus pe gazde la viață și a reaprins speranțele prin golul marcat în minutul 69, șutul său din marginea careului ducându-se lângă bară. Ceața a îngreunat vizil finalul întâlnirii, transformat într-o luptă surdă dusă, cu preponderență, la mijlocul terenului. Haita a gestionat, însă, bine situația, în ciuda condițiilor atmosferice, și a terminat meciul cu avantaj de un gol, calificându-se în sferturile de finală ale Cupei României. Drumul lupilor spre trofeu continuă! Logic și absolut normal!

Rapid Suceava – Petrolul 2-3 (0-1)

Marcatori: Matei (56), Sumanariu (69) / Ipsa (27), Velescu (57 ag.), Haddad (60)

Rapid Suceava: Rohețki – Bălan, Ferariu, Velescu, Semeghin (cpt) – Sumanariu, Sfrijan, Apostol – Negru (55 Golofca), Marinkovic (75 Burcea), Matei. Antrenor: Bogdan Tudoreanu

Petrolul: Bolboașă – Peteleu (68 Alcenat), Ipsa, Satli, Beța – Haddad (79 Filip), Marinescu (cpt) – Priso, Albin, Nepomuceno – Pastorini (46 N’Koyi). Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Au arbitrat: Iulian Călin (Ștefănești) – arbitru; Sebastian Stoianov (Constanța), Florin Neacșu (Câmpulung Muscel) – asistenți; Dragoș Teodor (Constanța).

Observatori: Laurențiu Vărgatu (Brăila), Daniel Scânteie (Bacău)

sursa: fcpetrolul

Daneza Caroline Wozniacki, locul 9 WTA, a învins-o, în această dimineață, cu scorul de 7-5, 6-3,  pe poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, în primul meci al etapei a doua a Grupei Albe a Turneului Campioanelor de la Singapore.

Wozniacki s-a impus într-o oră şi 47 de minute şi conduce grupa cu două victorii, fiind urmată de Radwanska, o victorie şi o înfrângere. Succesul în două seturi îi asigură Carolinei Wozniacki calificarea în semifinale, indiferent de rezultatul partidei dintre Sharapova și Kvitova.

A fost 6-3 raportul break-urilor în favoarea jucătoarei daneze, care obține a șaptea victorie directă în 11 dispute, a doua consecutivă după o serie de trei succese ale Radwanskăi. Este însă al treilea succes în sală pentru daneză, din tot atâtea meciuri directe cu Radwanska.

Tot astăzi se mai joacă meciul dintre Maria Sharapova, Rusia, locul 2 WTA şi Petra Kvitova, Cehia, locul 3 WTA, învinsele din prima etapă, în Grupa Albă.

După prânz, mai are loc întâlnirea dintre Serena Williams și Eugenie Bouchard (Grupa Roșie)

sursa: digisport

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, în această dimineață, cu scorul de 7-6 (4), 5-7, 7-6 (1), pe sportiva germană Andrea Petkovici, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, şi s-a calificat în sferturile de finală ale China Open, cu premii în valoare de 5,4 milioane de dolari.

Partida a durat două ore şi 35 de minute.

În manşa următoare a competiţiei de categorie Premier Mandatory de la Beijing, Halep va juca împotriva învingătoarei din meciul Ana Ivanovici (Serbia), locul 9 WTA şi cap de serie numărul 9 şi Seabine Lisicki (Germania), locul 25 WTA.

Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 107.750 de dolari şi 215 puncte WTA.

Unirea Jucu – Petrolul Ploiești 0-3 (0-2)

 

Petrolul s-a calificat în optimile Cupei României Timișoreana grație succesului cu 3-0 înregistrat miercuri, la Cluj, în fața Unirii Jucu, formație care a început bine jocul, dar diferența de valoarea a ploieștenilor și-a spus, în cele din urmă, cuvântul. Succesul nu l-a mulțumit neapărat pe Mulțescu, însă testul din Ardeal i-a dat ocazia antrenorului să vadă pe cine se va putea baza în continuare și ce soluții are la îndemână.

Alarmați de cele câteva surprize produse cu o zi înainte în această fază a competiție, lupii și-au dat seama imediat că partida cu Unirea Jucu nu e antrenamentul cu public la care se așteptau. Cel puțin, nu în primele 20 de minute, când clujenii au avut 3 mari ocazii de gol, atacând, aproape la fiecare fază, poarta ploieștenilor. Formația din Liga a 3-a a ratat două oportunități importante, ambele în minutul 4, prin atacantul Sergiu Ionuț Pop, șut puternic, Cobrea scoate de sub transversală, și prin Sergiu Pop, cap pe lângă, seria fiind încheiată de șutul puternic al celui de-al treilea jucător cu numele de Pop al Unirii, Vlad. În schimb, Petrolul a reușit să deschidă scorul la prima fază de poartă, după o fază colectivă. Căpitanul Beța a centrat, Filip a prelungit cu capul până la Astafei, iar acesta a trimis în colțul lung. Era minutul 24 și Mulțescu avusese, pe bună dreptate, numeroase momente de nemulțumire. Introducerea lui N’Koyi avea să liniștească apele, după ce olandezul a făcut ce-a vrut cu defensiva clujeană, a driblat 3 adversari și l-a executat cu sânge rece pe portarul Alin Vâtcă.

Prima fază importantă de la reluare a adus și golul 3 al Petrolului. În minutul 56, Gallegos a centrat de pe dreapta, N’Koyi a reluat în transversală și, de la un metru, aflat pe fază, Astafei a realizat dubla împingând mingea în poartă. Odată rezolvată calificarea, Mulțescu a fost interesat exclusiv de jocul elevilor săi, care au continuat să facă greșeli nepermise mai ales în faza de construcție. N’Koyi putea majora diferența, însă șutul său cu exteriorul, din minutul 65, a nimerit, din nou, transversala. Până la final, gazdele au încercat din răsputeri să se apropie de buturile lui Cobrea, însă n-au mai putut, lipsa ideilor din faza ofensivă ușurând vizibil misiunea apărătorilor petroliști. A rezultat o calificare fără fast, la capătul căreia unii dintre fotbaliștii Petrolului ar trebui să-și pună numeroase întrebări. Cu siguranță, Mulțescu are deja câteva răspunsuri! Din păcate, negative!

 

Casetă

 

Stadion: Cluj Arena. Spectatori: circa 700. Marcatori: Astafei (24, 56), N’Koyi (31)

Unirea: Vâtcă – Pojar, Vâscan, Mureșan (cpt), Turcu – Sergiu Pop, Mănășturean (74 Văidean) – Vlad Pop, Luca (60 Boska), Danciu (78 Pataki) – Sergiu Ionuț Pop. Antrenor: Alpar Meszaros

Petrolul: Cobrea – Peteleu (86 Radu), Ipsa, Satli, Beța (cpt) – Filip, Gallegos – Nepomuceno (74 Fanchone), Pastorini, Chiriță (30 N’Koyi) – Astafei. Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Au arbitrat: Florin Andrei (Tg. Mureș) – arbitru; Florin Danșa (Oradea), Marius Marica (Bistrița) – asistenți; Sergiu Popa (Aiud)

Observatori: Aron Huzu (Sibiu), Costin Dan (Zalău)

Jucătorul meciului: Victor ASTAFEI.

 

Trei debutanți în primul ”11”

 

În formula de start a meciului cu Unirea Jucu au debutat în tricoul Petrolului nu mai puțin de 3 jucători. Peteleu, Ipsa și Chiriță au primit credit din partea lui Mulțescu și s-au aflat pe teren încă din primul minut. Tehnicianul l-a scos pe ultimul după doar o jumătate de oră, înlocuindu-l cu N’Koyi, mutare care s-a dovedit extrem de inspirată, atacantul olandez înscriind la chiar un minut de la introducerea sa pe teren.

 

Condiții excelente la Grand Hotel Italia

 

Chiar dacă a deplasat la Cluj un lot format mai mult din rezerve și fotbaliști tineri, Petrolul a acordat o importanță deosebită partidei cu Unirea Jucu din 16-imile Cupei României. Echipa a ajuns cu avionul miercuri seară în Ardeal și s-a cazat la Grand Hotel Italia, un stabiliment ultramodern de 5 stele, unul dintre cele mai renumite hoteluri din Cluj, unde galben-albaștrii au avut condiții excelente de cazare, masă și refacere.

 

Lupii s-au relaxat la mall-ul din Cluj

 

În dimineața jocului cu Unirea, imediat după micul dejun, Mulțescu le-a permis elevilor săi să iasă din hotel la o plimbare, dar soarele cu dinți și vântul rece au împiedicat o vizită la Grădina Botanică din Cluj, așa cum se dorea inițial. În cele din urmă, lupii au ales să-și petreacă două ore în cel mai mare mall al orașului. Cei mai mulți dintre ei au intrat in magazinele cu articole sportive pentru a vedea ultimele noutăți din domeniu, după care s-au relaxat într-una din cafenele.

 

sursa: fcpetrolul

Viktoria Plzen – Petrolul Ploiești 1-4 (1-3)

Petrolul a făcut legea în Plzen și a eliminat echipa gazdă, Viktoria, care pornea favorită după meciul egal, 1-1, la Ploiești! Și nu a făcut-o oricum, ci într-un stil de

mare echipă, făcând, probabil, cel mai bun joc din ultimii ani!

 

Prima fază clară de gol a aparținut gazdelor, Bakos (13) ajungând cu o fracțiune de secundă mai târziu la balon, Pecanha intuind pasa lui Horvath dar și imprecizia de poziționare a lui Geraldo. În replică, pe faza dezvoltată imediat la cealaltăpoartă, Mutu a șutat la 30 de cm de butul drept, dintr-o poziție centrală.

 

După alte 2 minute, Pecanha a scos în corner un balon trimis sub bară, dintr-o altă lovitură de colț, de către “căpitanul” Horvath.

 

În minutul 20, după o lovitură liberă executată precis de către De Lucas, de la 40 de metri, TEIXEIRA a dejucat pasul la ofsaid al imobililor fundași centrali și a rămas singur cu portarul Kozacik, executându-l cu sânge rece: 0-1!

 

Gazdele s-au aruncat în atac iar Kolar (32) l-a luat la țintă pe Pecanha cu un șut puternic de la peste 25 de metri, ușor lateral stânga.

 

În minutul 38, la un șut magistral venit din partea lui MUTU, balonul s-a oprit sub bară, cu toată opoziția lui Kozacik: 0-2! Doar 90 de secunde a durat bucuria ireală a “petroliștilor” pentru că PILAR a reușit să-l surprindă pe Pecanha cu un șut perfid, jos, lângă butul drept: 1-2! Fără să acuze șocul, pe contraatac, Mutu a reușit o centrare magică pentru DE LUCAS iar spaniolul a pus capul și a dus tabela la un mai rotund 1-3!

 

Am asistat la o primă repriză cu patru goluri și multă bucurie în sectorul galeriei venită din Ploiești. Chiar dacă nu a convins deplin în defensivă, înaintașii Petrolului au făcut legea în jumătatea gazdelor iar Adi Mutu a demonstrat atât poftă de joc cât și inspirație la gol!

 

În repriza secundă, pe fondul unui joc la care echipa gazdă a atacat, dar fără a fi foarte periculoasă, elevii lui Răzvan au făcut exact ceea ce trebuia: s-au apărat atent, grupat, și au contraatacat de câte ori au avut ocazia. O astfel de mostră de fază s-a produs în minutul 69, atunci când Teizeira a pasat pe culoar, perfect, iar Toto TAMUZ, fără marcaj, a șutat pe sub portar închizând tabela.

 

Am fost martor, din fericire, la o mare bucurie, aceea a unei alte calificări a Petrolului în faza play-offului. În urma unui meci fantastic coroborat cu o calificare minunată! După numai un an, mult schimbată în bine, echipa galben-albaștrilor a demonstrat în primul rând că se poate bate cu echipele europene de tradiție și, mai mult, că le poate supune! Lupii s-au dovedit și cruzi și neînfricați, exact ceea ce fanii doresc de la ei!

 

În urma tragerii la sorți de mâine, o altă echipă mare va ajunge să cunoască haita și a ei valoare! Dar și plăcerea de a evolua pe “Ilie Oană”, un stadion care va ajunge la pragul critic al emoțiilor de vară-toamnă încă din ultima decadă a lunii august! Și apoi, să sperăm, în cazanul de aur al grupelor Europa League. Băieții o merită din plin!

 

 

  • Cu 30 de minute înaintea      debutului de joc în tribune erau nici 500 de spectatori, fluxul sporind,      ca la teatru, pe ultimele minute. Astfel încât la fluierul arbitrului      francez asistența număra în jur de 10000 de suflete!
  • Cu toate că erau de 10 ori mai      mulți și au cântat aproape tot timpul, fanii Viktoriei s-au auzit      aproximativ la fel precum cei din Ploiești, semn că la astfel de      manifestări mai contează și calitatea vocală, nu doar numărul!

 

Casetă

 

Stadion: „Struncovy Sady” Plzen. Spectatori: 10.521. Marcatori: Pilar (40), Teixeira (20), Mutu (38), Tamuz (69).

Viktoria: Kozacik – Reznik, Hubnik, Prochazka, Limbersky – Horava (75 Vanek), Horvath (cpt) – Petrzela (66 Tecl), Kolar, Pilar – Bakos (53 Chramosta). Antrenor: Dusan Uhrin jr.

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Gerson, Franchone – Hoban, De Lucas – Nepomuceno (64 Mustivar), Mutu (cpt) (73 Albin), Teixeira (83 Marinescu) – Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu.  

Cartonașe galbene: Reznic (17), Horvath (44), Hubnik (66)/ Tamuz (10)

Au arbitrat: Benoit Millot – Stephan Luzi și Hicham Zakrani (toți din Franta).

Observator: Marian Ruzbarsky (Slovacia).

Delegat UEFA: Ariel Kenneth Seheiman (Israel).

Jucătorul meciului: Adrian MUTU.

Pagina 5 din 5

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.