Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, s-a retras de la turneul de la Brisbane, unde era principala favorită, din cauza unei accidentări la piciorul stâng, informează wtatennis.com, tot azi anunţându-şi retragerea de la această competiţie şi Maria Şarapova!

"Am avut probleme la călcâiul lui Ahile în august şi septembrie şi apoi nu am mai simţit nimic, dar deja de câteva săptămâni iar am dureri. Am crezut că sunt pregătită să joc aici, dar nu cred că pot duce un meci până la capăt. Cred că este important să fiu pregătită şi de aceea am nevoie de puţină pauză", a afirmat Halep.

Halep urma să intre în competiţie la Brisbane, mâine, la meciul cu Victoria Azarenka.

Ea speră să fie aptă pentru turneul de la Sydney de săptămâna viitoare: "Sper să pot juca la Syney. Mâine plec acolo. Nu este o accidentare periculoasă, dar este o inflamaţie. Trebuie să mă odihnesc", a adăugat românca.

De asemenea, de la turneul de la Brisbane s-a retras şi Maria Şarapova, care era deţinătoarea titlului.

Şarapova şi Halep vor fi înlocuite cu Margarita Gasparian şi Ysaline Bonaventure.

sursa: mediafax

Simona Halep, principala favorită şi numărul 2 WTA, va întâlni o jucătoare din calificări sau pe sportiva belarusă Victoria Azarenka, în turul doi al turneului Premier de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale de un milion de dolari.

Halep are liber în runda inaugurală, urmând să joace direct în turul doi, cu învingătoarea meciului dintre Azarenka şi sportivă venită din calificări.

"Este o tragere dificilă, fiecare meci va fi greu. În turul doi va fi greu cu Azarenka, dar trebuie să mă pregătesc şi să mă bucur de acest turneu", a declarat Halep după tragerea la sorţi.

Deţinătoarea titlului la Brisbane este Maria Şarapova.

sursa: mediafax

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.