La mai puţin de nouă luni de la momentul în care secţia de baschet în cadrul Clubului Sportiv Municipal a devenit activă, echipa masculină de seniori a reuşit, la finalul săptămânii trecute, promovarea în Liga Naţională. O performanţă aplaudată, la scenă deschisă, de întreaga comunitate baschetbalistică, dar care, în acelaşi timp, obligă la mai mult într-un oraş obişnuit nu doar cu trofee interne, ci şi cu participări în cupele europene.
În prezenţa directorului general al clubului, Cezar Stoichiciu, şi a viceprimarului cu atribuţii de primar, Cristian Ganea, câţiva dintre eroii săptămânii trecute au dialogat, astăzi, cu presa prahoveană, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul CSM, din incinta Sălii „Leonard Doroftei”. Preşedintele onorific al secţiei de baschet, Cătălin Burlacu, antrenorul Eugen Ilie şi căpitanul formaţie, Vlad Dumitrescu, au analizat sezonul recent încheiat şi au vorbit, în acelaşi timp, şi despre planurile de viitor ale echipei masculine, în Liga Naţională.
„Sunt foarte muţumit de performanţa realizată de băieţi, pentru că am pornit mai târziu cu acest proiect şi, printr-o organizare bună şi o mobilizare deosebită în ultimele luni, am reuşit să recuperăm terenul pierdut şi să trecem primii linia de sosire. A fost o iniţiativă a lui Cătălin Burlacu la care am marşat cu toţii, pentru că Ploieştiul trebuie să aibă o echipă în Liga Naţională de baschet masculin şi, nu numai atât, chiar să facă performanţă la acest nivel! Vreau să îi mulţumesc domnului Primar Cristian Ganea, echipei sale, consilierilor locali, care ne-au susţinut în acest proiect, să le mulţumesc suporterilor care au văzut în această echipă o continuatoare a fostei campioane CSU Asesoft Ploieşti şi au venit la sală pentru a-i susţine pe băieţi, şi să-i asigur pe fani că nu ne vom opri aici, pentru că vrem să facem performanţă! Felicitări merită, cu siguranţă şi staff-ul tehnic, condus de Eugen Ilie, care a reuşit în scurt timp să închege o echipă capabilă să promoveze şi să ofere motive de optimism pentru participarea în Liga Naţională. Nu în ultimul rând, vreau să mă alătur şi eu echipei, staff-ului, care au dedicat această promovare memoriei lui Vladimir Dado Arnautovic, de la a cărui dispariţie a trecut, ieri, un an de zile”, a punctat directorul clubului, Cezar Stoichiciu.
„Nu ne interesează niciun jucător străin din Liga Naţională!”
Cel care a pus bazele acestui proiect, la doar câteva luni de la ieşirea din scenă a fostei campioane CSU Asesoft Ploieşti, este Cătălin Burlacu, preşedintele onorific al secţiei de baschet din cadrul Clubului Sportiv Municipal. Un fin cunoscător al fenomenului, cu o vastă experienţă nu doar pe terenul de baschet, unde a scris istorie pentru naţionala României şi pentru oraşul Ploieşti, Burlacu a făcut demersurile necesare pentru ca acest proiect să pornească la drum. Începutul a fost unul destul de anevoios, dar, odată cu trecerea timpului şi cu aducerea lui Eugen Ilie în funcţia de antrenor principal, formaţia prahoveană a îndrăznit să spere la mai mult şi chiar să obţină ceea ce şi-a propus, şi anume un loc în Liga Naţională.
„Mă bucur nespus de mult că am beneficiat, de-a lungul întregului sezon, de tot sprijinul şi toată atenţia şefilor clubului, dar şi a Primăriei şi a Consiliului Local. Baschetul, la Ploieşti, nu poate sta departe de performanţă, istoria ne obligă să ţinem steagul ridicat. Ţin să mulţumesc întregii echipe şi tuturor prietenilor care m-au ajutat în acest sezon. Pentru mine, acesta este doar un mic pas, întrucât nu mă pot mulţumi cu o simplă promovare. În curând, ne vom aşeza la masă şi vom pune pe hârtie tot ce avem nevoie pentru Liga Naţională, deoarece, la momentul actual, mă aflu în tratative cu două mari firme din România ce şi-au exprimat dorinţa să vină lângă acest proiect. Şi cu sprijinul municipalităţii, desigur, cred că vom avea parte, din nou, de un fenomen baschetbalistic puternic la Ploieşti. Vreau să construiesc această echipă doar cu tineri români care fac performanţă, cu cât mai mulţi ploieşteni dacă se poate, cu nişte străini care să performeze – şi m-am exprimat foarte clar, nu mă interesează niciun străin care evoluează în Liga Naţională de Baschet Masculin pentru că toată viaţa am activat în chestia asta şi ştiu absolut pe fiecare şi ce manâncă, şi cum doarme, şi ce gândeşte. Aici la Ploieşti, în proiectul pe care eu îl văd, această echipă trebuie să vină cu o nouă gândire, cu o nouă exprimare baschetbalistică. Un nou proiect, aşa cum am şi început, de altfel. Eugen Ilie este un antrenor tânăr, care acum are şansa de a antrena în prima divizie, la un nivel la care el trebuie să performeze… el e conştient de toate presiunile care vor veni, pentru că nu-i uşor să conduci o echipă, sper din tot sufletul bugetată corect şi cu nişte jucători cu personalitate care stau să alcătuiască această formaţie. Cătălin Burlacu ar putea fi un prim transfer la CSM Ploieşti, dar vom vedea. Dacă încă mai pot să dau ceva, aş mai coborî pe parchet să le dau acestor tineri din răutatea mea pozitivă, din ştiinţa jocului şi, de ce nu, din respectul faţă de muncă, pentru că fără muncă nu se poate. Aceşti copii au muncit enorm. Am fost la foarte multe antrenamente şi ştiu exact cum au muncit, cum şi-au respectat meseria. Revenind la momentul actual, pot spune că este o perioadă dificilă, în care eu vorbesc cu mulţi agenţi, văd foarte multe clipuri cu jucători, duc discuţii cu lume din străinătate care poate să mă ajute în alcătuirea lotului. Eu cu Eugen, cu tot staff-ul tehnic trebuie să facem o gândire sănătoasă în care cei cinci străini pe care vrem să-i aducem, cu ceilalţi şapte români, să alcătuim o echipă care să se exprime baschetbalistic superb, sper eu. Ar fi uşor, ca manager, dacă ai reuşi să nimereşti din prima jucătorii pe care îi aduci şi ulterior să se mişte ca în lanţul cinematic al roţilor dinţate, practic să se completeze şi să joace foarte bine. E foarte greu când construieşti, cu personalităţi diferite, cu religii diferite, cu mod de viaţă diferit, cu fus orar diferit, cu absolut totul diferit. Dar asta urmează, pentru că asta e meseria noastră şi trebuie să ne asumăm şi chestiile acestea. În ceea ce-i priveşte pe jucătorii care au evoluat în acest sezon, sunt doi-trei pentru care trebuie să negociem o eventuală prelungire, pentru că au venit sub formă de împrumut, dar cei mai mulţi au contracte pe o perioadă mai lungă”.
Reunirea echipei, în prima jumătate a lunii august
Adus la începutul lunii februarie la cârma echipei ploieştene, tocmai de către preşedintele onorific al secţiei de baschet, antrenorul Eugen Ilie a reuşit, într-un timp scurt, să omogenizeze o echipă cu o medie scăzută de vârstă, de altfel cea mai mică de la turneul de promovare, şi să pună bazele unui structuri solide care să înfăptuiască promovarea.
„Ne-am întâlnit în această formulă acum patru luni şi am reuşit să ne îndeplinim primul obiectiv, cu marele aport al CSM-ului şi al municipalităţii, care ne-au oferit toate condiţiile necesare. Vreau să-i mulţumesc lui Cătălin Burlacu pentru că a avut încredere în mine şi mi-a dat posibilitatea să conduc acest proiect, staff-ului tehnic şi administrativ pentru munca depusă împreună, dar şi băieţilor care au făcut o treabă extraordinară. Ne vom continua antrenamentele în următoarele două săptămâni, după care jucătorii vor intra în vacanţă, întrucât au nevoie şi de relaxare după o perioadă solicitantă din punct de vedere fizic, dar şi psihic. Ne vom relua antrenamentele undeva în jurul datei de 10 august, după ce mă voi întoarce de la lotul naţional, alături de care îmi voi petrece perioada cuprinsă între 21 iunie şi 8 august”, a declarat antrenorul Eugen Ilie.
„Am demonstrat că trebuie să jucăm în Liga Naţională”
Rămas la Ploieşti pentru a pune umărul la un nou proiect de viitor, după dispariţia „fenomenului” CSU Asesoft, Vlad Dumitrescu (26 ani) şi-a găsit imediat rolul în echipă, fiind desemnat căpitanul noii formaţii de Liga I. În acest sezon, Dumitrescu a bifat toate cele 27 de partide, iar, la final, a ridicat trofeul deasupra capului, în uralele colegilor. „Am muncit din greu pentru a ajunge aici, a fost un sezon dificil pentru noi toţi, dar am avut parte de un grup senzaţional şi ne bucurăm că am demonstrat că putem juca în Liga Naţională. A fost un turneu dificil, poate cel mai puternic din ultimii ani, cu patru echipe care s-au aproapiat de nivelul primului eşalon. Un prim pas a fost făcut, dar ştim că greul abia acum începe şi vrem să realizăm lucruri frumoase şi în Liga Naţională”.
Sprijin necondiţionat din partea Primăriei
Un fan declarat al baschetului ploieştean, viceprimarul cu atribuţii de primar, Cristian Ganea, a ţinut, la rândul său, să-i felicite pe jucătorii lui Eugen Ilie pentru performanţa realizată. „Prin această promovare, s-a dovedit că oamenii pot realiza lucruri frumoase şi cu bani puţini, dar prin multă muncă, ambiţie, perseverenţă şi experienţa unor astfel de oameni, precum preşedintele Cătălin Burlacu şi antrenorul Eugen Ilie, cărora ţin să le mulţumesc. Sper ca şi în primul eşalon să ne menţinem la un nivel înalt, primele poziţii ale clasamentului şi, de ce nu, să câştigăm chiar din primul sezon Cupa României, întrucât Ploieştiul este un oraş obişnuit cu trofeele”, spus edilul Ploieştiului.
Felicitaţi de Federaţia Română de Baschet
În cursul zilei de ieri, Federaţia Română de Baschet a trimis pe adresa clubului un fax de felicitare pentru performanţa echipei din acest sezon, semnat de preşedintele Horia Păun. „În numele Federaţiei Române de Baschet, doresc să vă felicit, atât pe dumneavoastră, cât şi pe sportivii, antrenorii şi oficialii echipei de baschet masculin CS Municipal Ploieşti, pentru câştigarea Turneului Final al Ligii I, ediţia 2016-2016, performanţă care a atras promovarea echipei dumneavoastră în Liga Naţională de Baschet Masculin, sezonul 2016-2017. Consider că echipa CS Municipal Ploieşti a avut evoluţii constant bune şi foarte bune de-a lungul întregului sezon 2015-2016 din Liga I, excelând în cadrul Turneului Final de promovare în LNBM, din Sala Sporturilor din Ploieşti, fapt oglindit prin câştigarea tuturor meciurilor disputate împotriva BC Municipal Olimpic Baia Mare, BC Timba Timişoara şi Politehnica Iaşi”, se spune în debutul mesajului, care se încheie astfel: „Nutrind speranţa că tradiţia performanţelor prahovene în baschetul românesc va continua prin CS Municipal Ploieşti şi că veţi obţine rezultate notabile, vă urez mult succes în planurile pentru viitorul sezon al LNBM şi vă asigur de întreaga noastră consideraţie”.
sursa: csmploiesti
Iubitorii baschetului din Ploieşti vor avea, duminică, ocazia să urmărească în premieră la lucru ambele echipe de seniori ale Clubului Sportiv Municipal. De la ora 11:30, băieţii lui Cornel Alecu vor juca împotriva echipei satelit a prim-divizionarei SCM U Craiova, într-un meci din cadrul etapei a V-a a Ligii I, pentru ca, de la ora 14:00, în întrecerea destinată fetelor, elevele Loredanei Munteanu să susţină primul examen pe teren propriu, în faţa formaţiei CS Politehnica-Naţional Iaşi, în runda secundă a campionatului.
Acest cuplaj a fost posibil după ce meciul băieţilor, programat, iniţial, în Bănie, a fost mutat de comun acord în „Olimpia”, Federaţia Română de Baschet dându-şi acceptul pentru această „rocadă”, miercuri după-amiază.
Pe lângă cele două partide ale echipelor de seniori, băieţi şi fete, de la CSM Ploieşti, juniorii clubului vor evolua, în weekend, după următorul program:
Sâmbătă, ora 10:00 (CN U16): Sevlar Ploieşti – CSM Ploieşti
Sâmbătă, ora 13:30 (CN U18): CSM Ploieşti – CS Dinamo Bucureşti
Duminică, ora 15:00 (CN U13): CS Otopeni – CSM Ploieşti
sursa: csmploiesti
Echipele de baschet, fete şi băieţi, ale Clubului Sportiv Municipal Ploieşti au înregistrat 5 victorii la finalul săptămânii trecute, în cele 6 partide disputate în cadrul Ligii I, dar şi în Campionatele Naţionale pentru juniori.
Echipa feminină sub 16 ani de la CSS-CSM Ploieşti, medaliată cu bronz în sezonul trecut, a obţinut a doua victorie consecutivă în debutul sezonului. Fetele pregătite de Loredana Munteanu s-au impus cu 73-23, pe teren propriu, în faţa celor de la CSS Braşovia Braşov, după ce, în prima etapă, făcuseră legea la Mediaş, scor 103-17.
Colegele mai mari, de la categoria sub 18 ani, au intrat şi ele în scenă, la finalul săptămânii. Formaţia antrenată de Corina Istrătescu a ratat însă şansa unui debut cu dreptul, pierzând, la Ploieşti, scor 52-61, împotriva lui CSS Sfântu Gheorghe.
Trecând la competiţiile destinate băieţilor, CSM Ploieşti a obţinut victorii pe linie, la U13, U16, U18 şi Liga I. Cei mai mici baschetbalişti ai clubului, aflaţi sub îndrumarea lui Cornel Alecu au învins, sâmbătă dimineaţă, cu 58-57, pe ACS Sevlar Ploieşti, bifând al doilea succes după primele trei etape.
Tot sâmbătă, dar în cadrul primei etape a noului sezon, la U18, băieţii lui Sorin Hartman s-au impus cu un convingător 72-55 în faţa lui CSS Mediaş, Mugur Tudorache şi Călin Dumitru, componenţi şi ai echipei de seniori, marcând mai bine de jumătate din punctele ploieştenilor.
Duminică, la Craiova, echipa masculină sub 16 ani a CSM Ploieşti, antrenată de Titi Mircea, a debutat cu victorie în noul sezon, câştigând în deplasare, cu 65-57, împotriva celor de la CSS Craiova. Teodor Nistodinis şi Alexandru Răducanu au fost cei mai buni marcatori pentru CSM Ploieşti, în jocul din Bănie.
În fine, formaţia de seniori a clubului, pregătită de Sorin Hartman şi Cornel Alecu, a învins, în „Olimpia”, cu 78-50, pe CSU 2 Sibiu, într-un joc contând pentru etapa a 2-a a fazei preliminare din Liga I. La sfârşitul acestei săptămânii, Vlad Dumitrescu şi colegii săi vor susţine un examen extrem de important, în deplasare, cu Ştiinţa Bucureşti, formaţie care a ratat la mustaţă promovarea în Liga Naţională, la finalul sezonului trecut.
sursa: csmploiesti
Echipele de baschet, fete şi băieţi, ale Clubului Sportiv Municipal Ploieşti au înregistrat 5 victorii la finalul săptămânii trecute, în cele 6 partide disputate în cadrul Ligii I, dar şi în Campionatele Naţionale pentru juniori.
Echipa feminină sub 16 ani de la CSS-CSM Ploieşti, medaliată cu bronz în sezonul trecut, a obţinut a doua victorie consecutivă în debutul sezonului. Fetele pregătite de Loredana Munteanu s-au impus cu 73-23, pe teren propriu, în faţa celor de la CSS Braşovia Braşov, după ce, în prima etapă, făcuseră legea la Mediaş, scor 103-17.
Colegele mai mari, de la categoria sub 18 ani, au intrat şi ele în scenă, la finalul săptămânii. Formaţia antrenată de Corina Istrătescu a ratat însă şansa unui debut cu dreptul, pierzând, la Ploieşti, scor 52-61, împotriva lui CSS Sfântu Gheorghe.
Trecând la competiţiile destinate băieţilor, CSM Ploieşti a obţinut victorii pe linie, la U13, U16, U18 şi Liga I. Cei mai mici baschetbalişti ai clubului, aflaţi sub îndrumarea lui Cornel Alecu au învins, sâmbătă dimineaţă, cu 58-57, pe ACS Sevlar Ploieşti, bifând al doilea succes după primele trei etape.
Tot sâmbătă, dar în cadrul primei etape a noului sezon, la U18, băieţii lui Sorin Hartman s-au impus cu un convingător 72-55 în faţa lui CSS Mediaş, Mugur Tudorache şi Călin Dumitru, componenţi şi ai echipei de seniori, marcând mai bine de jumătate din punctele ploieştenilor.
Duminică, la Craiova, echipa masculină sub 16 ani a CSM Ploieşti, antrenată de Titi Mircea, a debutat cu victorie în noul sezon, câştigând în deplasare, cu 65-57, împotriva celor de la CSS Craiova. Teodor Nistodinis şi Alexandru Răducanu au fost cei mai buni marcatori pentru CSM Ploieşti, în jocul din Bănie.
În fine, formaţia de seniori a clubului, pregătită de Sorin Hartman şi Cornel Alecu, a învins, în „Olimpia”, cu 78-50, pe CSU 2 Sibiu, într-un joc contând pentru etapa a 2-a a fazei preliminare din Liga I. La sfârşitul acestei săptămânii, Vlad Dumitrescu şi colegii săi vor susţine un examen extrem de important, în deplasare, cu Ştiinţa Bucureşti, formaţie care a ratat la mustaţă promovarea în Liga Naţională, la finalul sezonului trecut.
sursa: csmploiesti
Baschetbaliştii de la CSM Ploieşti au păşit cu dreptul în sezonul 2015-2016 al Ligii I. La primul meci în noua formulă, elevii lui Sorin Hartman au trecut cu 87-83, după prelungiri, de BC Miercurea Ciuc, o fostă prim-divizionară care şi-a vândut scump pielea în „Olimpia”.
Parcă în amintirea meciurilor pe muchie de cuţit ale giganţilor de la CSU Asesoft în EuroCup sau Liga Naţională, băieţii de la CSM Ploieşti au vrut să dovedească faptul că sunt capabili de jocuri cel puţin la fel de spectaculoase, în eşalonul secund. Într-o partidă în care au făcut naveta de la extaz la agonie şi viceversa, Dumitrescu şi compania au trecut la foto-finish linia de sosire, în faţa unui adversar disciplinat, arţăgos în defensivă şi care a profitat, de multe ori în atac, de plasamentul greşit al jucătorilor gazdă.
Aşa se explică faptul că de la 35-20 (min 14), după o ploaie de aruncări din spatele semicercului ale lui Movileanu, harghitenii au recuperat pas cu pas pe tabelă, ducându-şi la bun sfârşit cursa de urmărire la capătul celui de-al treilea sfert, scor 56-56. Văzând că ceva nu funcţionează în angrenajul echipei sale, care a găsit cu greu drumul spre coş după pauză, Sorin Hartman a încercat să acorde o mai mare atenţie jocului în defensivă. Din păcate, lucrurile nu au mers foarte bine nici cu spatele la coş, câtă vreme Deak-Szep şi Forreiter au dus scorul la 65-71, cu două minute rămase până la final, în urma unor acţiuni care au făcut şah-mat apărarea gazdelor. Venit de pe bancă, juniorul Dumitru (16 ani) a înscris un coş din downtown care a oferit puls CSM-ului, iar Movileanu, la faza următoare de atac, a readus echilibrul pe tabelă: 71-71. După ce şi-au păstrat sângele rece la linia de fault, prin Dogaru şi Dumitrescu, pentru a forţa prelungirile, ploieştenii au dictat ritmul în overtime, când s-au aflat în permanenţă la conducere. Profitând de eliminările lui Deak-Szep şi Vita, autori a 30 de puncte în această partidă, şi concentrându-se, totodată, mai bine pe faza de apărare, gazdele şi-au adjudecat victoria, cu 87-83.
Un succes superb, care i-a ridicat în câteva rânduri în picioare pe cei circa 400 de spectatori din Sala „Olimpia” şi l-a bucurat pe noul director al CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, prezent şi el la meci alături de managerul sportiv Cristian Nica. „A fost o partidă frumoasă, spectaculoasă, plină de dramatism şi, din fericire, încheiată cu bine de băieţii noştri. Mă bucur că echipa poate oferi un baschet de calitate şi că iubitorii baschetului pot vedea, iată, meciuri frumoase în Sala Sporturilor Olimpia. I-am felicitat pe băieţi şi sunt convins că evoluţiile lor vor creşte de la meci la meci”, a spus, după joc, directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.
La finalul săptămânii viitoare, CSM Ploieşti va primi replica echipei satelit a celor de la CSU Sibiu, în cadrul etapei a 2-a din Liga I.
Casetă
CSM Ploieşti - BC Miercurea Ciuc 87-83 (42-33, 75-75)
Scorul pe sferturi: 20-13, 22-20, 14-23, 19-19/12-8
CSM Ploieşti: Movileanu (33 puncte), Dumitrescu (18), Biasutti (3), Ene (10), Dogaru (11), Neagoe (4), Dumitru (6), Ianuli (2), Crăciun. Antrenor: Sorin Hartman.
BC Miercurea Ciuc: Sinka (12), Elek (5), Vita (14), Lokodi (12), Forreiter (21), Hejas (2), Deak-Szep (16), Bârsan (1). Antrenor: Laszlofy Botond.
Arbitri: Şerban Raşoga şi Andrei Bădilă.
sursa: csmploiesti
Secţia de baschet a CSM Ploieşti va deveni activă începând din această toamnă, clubul urmând să fie reprezentat atât în campionatul masculin, cât şi în cel feminin al Ligii 1. Avându-l drept preşedinte onorific pe Cătălin Burlacu, secţia se va baza, la nivelul băieţilor, pe Dacian Vanc în poziţia de coordonator şi pe cuplul Sorin Hartman - Cornel Alecu pe banca tehnică, iar, la fete, pe un staff format din Loredana Munteanu şi Corina Istrătescu.
Ambele formaţii şi-au început deja antrenamentele, iar la nivelul băieţilor Federaţia Română de Baschet a stabilit deja componenţa celor trei Grupe din Faza de calificare, precum şi programul competiţional. Elevii lui Sorin Hartman şi Cornel Alecu au fost repartizaţi în Grupa a 2-a a Ligii 1, alături de Csikszereda Miercurea Ciuc, Energia Târgu Jiu II, Gaz Metan Mediaş II, Ştiinţa Bucureşti, Rapid Bucureşti, CSU Sibiu II şi SCM Craiova II. Campionatul va debuta pe 11 octombrie, CSM Ploieşti urmând să joace pe teren propriu în primele două etape, cu Csikszereda Miercurea Ciuc şi CSU Sibiu II, iar prima fază, în care se va juca „fiecare cu fiecare”, se va încheia pe 7 februarie 2016. Apoi, primele două clasate din cele trei grupe (excluzând formaţiile „satelit”, vor participa la faza semifinală, tot cu meciuri sistem campionat, tur-retur, pentru ca, apoi, primele patru să meargă la turneul final în urma căruia se vor stabili cele două promovate în Liga Naţională.
Pentru a face faţă unui asemenea calendar încărcat, formaţia ploieşteană se va baza pe un lot format din 14 jucători, nucleul de bază fiind alcătuit din bachetbalişti cu experienţă la nivelul primului eşalon, în tricoul fostei campioane CSU Asesoft Ploieşti, alături de care au fost cooptaţi câţiva tineri de perspectivă: Vlad Dogaru, Vladimir Biasutti, Vlad Dumitrescu, Adrian Movileanu, Mircea Neagoe, Ştefan Ianuli, Andrei Ene, Danilo Stanoilovici, Mircea Topologeanu, Antonio Crăciun, Călin Dumitru, Horia Scărlătescu, Vlad Geană şi Mugur Tudorache.
Vlad Dogaru, cel mai experimentat baschetbalist din lotul CSM Ploieşti, declară: „În primul rând, vreau să le mulţumesc tuturor factorilor locali de decizie care ne-au susţinut de la bun început şi care au înţeles necesitatea ca baschetul să continue la Ploieşti. Începem o nouă etapă şi pornim din Liga I cu obiectivul clar de a ajunge în Liga Naţională. Am fost repartizaţi într-o serie interesantă şi, în această perioadă, ne pregătim intens pentru a debuta aşa cum se cuvine, pe 11 octombrie, pe teren propriu, cu Miercurea Ciuc”.
Totodată, echipa masculină de baschet CSM Ploieşti va avea şi 3 grupe de juniori în ediţia 2015-2016. Astfel, formaţia sub 18 ani va fi pregătită de Titi Mircea, fost secund la CSU Asesoft Ploieşti în prima parte a sezonului 2013-2014, echipa sub 16 ani se va afla sub îndrumarea lui Cornel Alecu, iar cea sub 13 ani va fi antrenată de Vlad Dogaru, conducătorul de joc al formaţiei de seniori.
sursa: csmploiesti
La începutul verii, toţi iubitorii de baschet din Ploieşti ies în stradă pentru a-şi striga iubirea pentru sportul favorit, devenit intre timp un mod de viaţă. Este nevoie de sprijinul tuturor copiilor, elevilor şi studenţilor care joacă baschet într-un cadru organizat, luptându-se pentru a face performanţă cu „Ploieşti” pe piept, sau care, pur şi simplu, bat mingea în fiecare weekend pe terenurile din faţa blocului sau la Sala Sporturilor „Olimpia”.
Este un bun prilej ca întreaga familie să se reunească! Este momentul să ne cunoaştem mai bine şi să ne dăm mâna pentru pasiunea noastră comună. Cu mic, cu mare, juniori ai cluburilor private sau particulare, streetballeri, mini-majorete, elevi ai şcolilor din Ploieşti, foşti sau actuali jucători profesionişti, părinţi sau profesori care au aplaudat măcar o dată performanţele baschetbalistice ale oraşului nostru sau au plâns în sală alături de eroii acestei comunităţi sunt aşteptaţi sâmbătă, 20 iunie, de la ora 10:00, pe Bulevardul Independenţei (Castanilor), în faţa sensului giratoriu de la Gara de Sud.
Vom pune împreună bazele unui lanţ uman al iubitorilor de baschet. Acum este momentul ca noi, cei care îndrăgim baschetul, să le schimbăm concepţia celor care ne conduc din birouri şi să facem tot posibilul pentru ca acest sport frumos să fie luat in seamp şi să fie susţinut la nivel de masă şi de performanţă!
Vino şi tu, alături de prieteni, cunoscuţi, rude sau părinţi, sa umplem bătrănul bulevard cu dragostea pentru baschet, pentru sport şi pentru Ploieşti! Doar împreună putem agăţa prezentul de valorile unui trecut glorios, în ideea de a vorbi, din nou, despre viitor! Iar dacă unii vor să arunce la coş ceea ce noi iubim, suntem pregătiţi să le punem capac!
sursa: csuasesoft
În ziua în care Cristiano Ronaldo și colegii săi au ratat titlul de campioni la fotbal în La Liga, în detrimentul rivalilor de la FC Barcelona, Real Madrid a devenit regina Europei la baschet, după 20 de ani de așteptare.
Real Madrid şi-a trecut în palmares trofeul Euroligii masculine de baschet pentru a noua oară, aseară, în Palacio de Deportes din Madrid, după ce a învins-o în finală pe Olympiakos Pireu cu scorul de 78-59 (15-19, 20-9, 18-18, 25-13).
Clubul spaniol a câștigat acest nou trofeu după o pauză de 20 de ani, madrilenii fiind deținătorii recordului de titluri în Euroligă: 1964, 1965, 1967, 1968, 1974, 1978, 1980, 1995 și 2015. Adversara din finală le-a purtat noroc spaniolilor, din moment ce acum 20 de ani tot pe cei de la Olympiakos i-a învins Real, scor 73-61, la Zaragoza.
Succesul celor de la Real Madrid a fost cu atât mai important cu cât a venit după două finale pierdute consecutiv. În 2013, spaniolii s-au înclinat în fața acelorași greci de la Olympaiakos, 88-100 la Londra, în timp ce anul trecut au pierdut dramatic, după prelungiri, la Milano, în fața celor de la Maccabi Tel Aviv, scor 86-98.
Grecii, cu trei trofee în palmares (1997, 2012 și 2013), n-au fost deloc victime sigure în fața Realului, chiar dacă n-au putut conta pe sclipirile lui Vassilis Spanoulis (doar trei puncte), după ce starul formaţiei elene a avut o contribuţie majoră în semifinala cu CSKA Moscova (70-68).
MVP-ul finalei a fost desemnat argentinianul Andres Nocioni (12 puncte, 7 recuperări).
Pentru Real Madrid au jucat: Rudy (7 puncte), Reyes (2), Ayon (2) Carroll (16), Llull (12), Rivers (5), Rodríguez (11), Bourousis, Slaughter (2), Maciulis (9), Nocioni (12).
Olympiakos: Dunston (4), Spanoulis (3), Printezis (11), Mantzaris (1), Darden, Petway (2), Hunter (10), Papapetrou, Sloukas (10), Agravanis, Lafayette (1), Lojeski (17).
CSKA Moscova s-a impus în finala mică, după 86-80 cu Fenerbahce. Omul meciului pentru CSKA a fost Aaron Jackson, cu 12 puncte și 6 pase decisive.
sursa: digisport
CSM Oradea – CSU Asesoft 73-90 (26-20, 21-26, 10-23, 16-21)
Campionii de la CSU Asesoft au câștigat din nou în deplasare meciul din etapa a II-a, împotriva celor de la CSU Oradea cu scorul final de 73-90 (26-20, 21-26,10-23,16-21) într-o reeditare a finalei de anul trecut.
Marcatori:
CSM Oradea – Krapici 16 puncte, Hatten 13, Pantici 12, Markovici 9, Dillon 8, Subotici 7, Pașca 6, Țibîrnă 2;
CSU Asesoft Ploiești – Pelekanos 24 puncte, Lee 19, Runkauskas 15, Flowers 14, Brown 11, Cooper 6, Negoițescu 1.
Partida a început bine pentru gazde însă valoarea lotului campioanei Asesoft și-a spus imediat cuvântul, mai ales în sfertul 3, când prahovenii au marcat cu 13 puncte mai mult.
Grecul Michalis Pelekanos a fost cel mai bun marcator al ploieștenilor, acesta totalizând 24 de puncte, fiind urmat de americanul Gerald Lee cu 19 puncte și lituanianul Marius Runkauskas cu 15 puncte.
Din tabăra gazdelor s-au remarcat fostul jucător al ploieștenilor, Ante Krapic, cu 16 puncte plus 6 recuperări urmat de Marcus Hatten cu 13 reușite la care a adăugat 4 pase decisive. Astfel, elevii lui Dado Arnautovic bifează a 2-a victorie consecutivă, după succesul de la Cluj iar etapa viitoare vor primi vizita celor de la CSU Sibiu.
De asemenea, campionii vor debuta în noul sezon al EuroCup pe data de 15.10.14 de la ora 17:30 pe terenul rușilor de la Krasny Oktyabr Volgograd.
Declarații după meci
Cristian Achim, antrenorul principal al CSM-U Oradea, a vorbit după meciul pierdut cu CSU Asesoft Ploiești, scor 73-90.
“Victorie meritată pentru Asesoft. Adevărul este că am întâlnit o echipă foarte bună, cu valori de excepție. În ceea ce ne privește, am avut și continuăm să avem problemele noaste de efectiv și de pregătire. Vom încerca să mergem mai departe și să lucrăm din ce în ce mai bine, cu efectivul pe care îl avem la dispoziție. Am avut o primă repriză bună, după care am căzut. Explicații sunt mai multe. Parțial, prin pierderea lui Țibârnă, dar dincolo de asta am avut și alte probleme!”
La rândul său, Vladimir Arnautovic, antrenorul formației din Ploiești, a precizat:
“În primele două sferturi am avut probleme de apărare și nu am reușit să ne concentrăm la <<pick and roll>>. Au fost 20 de minute în care Oradea ne-a taxat toate greșelile! Jucătorii mei nu au fost foarte atenți în prima repriză, dar în același timp gazdele au jucat foarte bine. Le-am spus jucătorilor la pauză că Oradea nu va putea ține acel ritm până la final! Dacă ar fi făcut-o, ar fi fost ceva senzațional! În repriza secundă noi ne-am apărat foarte bine iar Oradea a căzut! Nu știu dacă din cauza apărării noastre sau pentru că pur și simplu nu a putut să țină ritmul pe tot parcursul meciului! Din punct de vedere statistic, diferențe mari nu se văd. Eu cred că decisiv a fost raportul posesiilor pierdute. De altfel, noi am avut multe intercepții pe care le-am folosit pentru a puncta! Pentru noi urmează primul meci în Eurocup. Ne concentrăm asupra acestei competiții iar debutul va fi foarte important. Primele două meciuri contează enorm!”