Doi atelți români calificați la Jocurile Olimpice de la Rio au fost depistați pozitiv cu meldonium, anunță agenția de presă News.ro. Informația a fost confirmată pentru sursa citată de președintele Agenției Naționale Antidoping, Graziela Vâjială.

”Ambii atleţi sunt calificaţi la Jocurile Olimpice, este o veste foarte supărătoare. Au fost testaţi în afara competiţiei, iar confirmarea a venit de la laboratorul din Austria, rezultatele fiind încărcate în sistemul de management al rezultatelor de la WADA. Ieri am trimis informarea la Federaţia Română de Atletism”, a declarat Graziela Vâjială.

Preşedintele ANAD a mai spus că vor mai exista testări ale sportivilor calificaţi la JO de la Rio. ”Nu vreau să avem probleme, nu am mai avut de la Atena, aşa că vor continua testările. În iunie şi iulie vor fi ultimele, asta e clar, nu vor pleca sportivii români la Rio netestaţi”, a afirmat Vâjială

Mihai Donisan obţinuse calificarea la JO, la săritura în înălţime (2,29 metri) şi Claudia Ştef la 20 km marş (timp de 1:34.31 ore).

Donisan şi Ştef se alătură altor două sportive din România, care au fost depistate pozitiv cu meldonium, atleta Mirela Lavric şi biatlonista Eva Tofalvi.

Un alt caz de dopaj, dar cu un hormon de creştere, a fost confirmat, tot vineri, de ANAD, în cazul canoistului Liviu Dumitrescu.

La jumătatea lunii aprilie, Agenţia Mondială Antidoping (WADA) anunţa că de la începutul anului au fost înregistrate 172 de cazuri de dopaj cu meldonium. Cel mai cunoscut sportiv depistat pozitiv cu meldonium a fost jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova.

Agenţia Mondială Antidoping a adăugat de la 1 ianuarie substanţa activă din medicamentul mildronat, meldonium, pe lista celor intezise, la clasa S4, modulatori hormonali şi metabolici. Meldoniumul ar fi eficient mai ales la probele de viteză, deoarece creşte vascularizarea muşchiului cardiac şi îmbunătăţeşte performanţele sportive.

Produsul a devenit interzis de WADA după ce a fost înscris în programul de supraveghere în 2015, “pentru a detecta posibilele tendinţe de abuz”.

sursa: digisport

Sâmbătă, 10 octombrie, la Slobozia a avut loc cea de-a IX-a ediţie a „Cupei Ialomiţei”, competiţie atletică la care au participat peste 300 de sportivi din oraşul gazdă şi judeţele limitrofe. Sportivii de la CSŞ CSM Ploieşti, pregătiţi de prof. Maria Andrei, Florin Andrei, Robert Munteanu şi Augustin Iancu (coordonator) au reuşit să obţină nu mai puţin de 43 de medalii, bilanţ datorită căruia au câştigat „Cupa Ialomiţei”.

Iată care au fost rezultatele sportivilor atleților ploieșteni:

Categoria  Juniori 2

Andreea Neagu - două medalii de aur la 100 m -13.99 secunde şi 800 m - 2.37.66 minute;

Radu Ciocănescu - două medalii de aur la 800 m - 2.18.32 minute şi aruncarea greutăţii - 9.75 m;

Mihai Pîslaru - două medalii de aur la 100 m - 11.00 secunde şi 400 m - 54.37 secunde;

Sebastian Manu - o medalie de aur la lungime - 5.75 metri;

David Năstase - o medalie de aur la 800 metri - 2.24 15 minute,o medalie de argint la 400 m - 55.46 secunde;

Andrei Năstăsache - o medalie de argint la 100 metri -11.10 secunde, o medalie de bronz la 400 metri - 55.47 secunde;

Andrei Oprea - o medalie de argint la lungime - 5.31 metri, o medalie de bronz la 100 metri - 11.20 secunde;

Categoria Juniori 3

Emilia Dan Zamfir - două medalii de aur la 400 metri - 65.19 secunde şi 800 metri - 2.41.05 minute şi o medalie de argint la 80 metri - 11.52 secunde;

Sînziana Neacşu -o medalie de aur la 80 metri -11.32 secunde, o medalie de argint la 400 metri - 66.67 secunde;

Alexandru Săceanu - o medalie de aur la 400 m - 56.97 secunde şi o medalie de argint la 80 metri -10.20 secunde;

Sebastian Parepa - o medalie de aur la 800 metri - 2.18.00 minute, o medalie de argint la 400 metri - 57.52 secunde;

Florin Nica - o medalie de bronz la lungime - 4.80 metri;

Categoria Copii 1

Andrei Rebecca - două medalii de aur la 60 metri - 7.90 secunde şi 600 metri -1.50.51 minute;

Raluca Baicu - o medalie de argint la 60 metri - 8.40, o medalie de bronz la 600 metri - 1.55.05 minute;

Nicoleta Neagu - o medalie de argint la 600 metri - 1.53. 56 minute;

Andrei Florea - o medalie de argint la 60 metri - 7.80 secunde;

Remus Niculiţă - o medalie de bronz la 600 metri - 1.57.00 minute;

Alexandra Teodoru - medalie de bronz la 60 metri - 8.50 secunde;

Categoria Copii 2

Alexandru Blănaru - două medalii de aur la 50 metri - 7.0 secunde, 500 metri - 1.30.87 minute;

Teodor Marin - două medalii de argint la 50 metri - 7.50 secunde şi 500 metri - 1.34.85 minute;

Denisa Dumitru - o medalie de argint la 500 metri - 1.49.12 minute;

Ana Anghel - o medalie de bronz la 500 metri - 1.51.53 minute;

Andrei Blănaru – 1 medalie de bronz la 500 m - 1.44.32 minute;

Categoria Copii 3

Mara Mocanu - două medalii de aur la 50 metri - 7.90 secunde şi 300 metri - 56.80 secunde;

Matei Mihăilescu - o medalie de aur la 300 metri - 52.52 secunde, o medalie de argint la 50 metri - 8.00 secunde;

Daiana Cârjan - o medalie de argint la 300 metri - 64.20 secunde;

Adrian Neagu - o medalie de bronz la 300 metri - 57.48 secunde.

sursa: csmploiesti

Sâmbătă şi duminică, atleţii de la CSM Ploieşti au participat la „Cupa Bistriţei”, competiţie organizată în oraşul Bacău, la care au fost prezenţi 376 de sportivi reprezentând 51 de cluburi din ţară.

Elevii profesorilor Robert Munteanu, Maria Andrei, Florin Andrei şi Augustin Iancu (antrenor coordonator) au avut o comportare remarcabilă, dacă ţinem cont că, într-o formulă numai cu atleţi de la categoriile juniori şi tineret, au obţinut şase medalii într-o întrecere rezervată seniorilor. Performanţele sportivilor de la CSM Ploieşti au fost următoarele:

- medalie de aur - CSM Ploieşti A (foto 1), în componenţa Andrei Urzeală, Daniel Vlaicu, Alexandru Burcea, Bogdan Păsărică, la ştafetă 4x200 m băieţi, cu timpul 1.36.84 min;

- medalie de aur - CSM Ploieşti, în componenţa Daniel Vlaicu, Andrei Năstăsache, Bogdan Păsărică, Alexandru Burcea, la ştafetă 4x400 m băieţi, cu timpul 3.37.33 min;

- medalie de argint - CSM Ploieşti B, în componenţa Mihai Filote, Radu Ciocănescu, Andrei Năstăsache, Bogdan Oprina, la ştafetă 4x200 m băieţi, cu timpul 1.39.52 min;

- medalie de argint - Gabriel Bitan, la lungime, cu 6.81 m;

- medalie de bronz - Alexandru Burcea, la 400 m, cu timpul 51.82 sec;

- medalie de bronz - Bogdan Păsărică, la 200 m, cu timpul 23.46 sec.

În apropierea podiumului s-au mai aflat Costin Homiuc (locul 4 la 60 m, cu timpul 7.25 sec), Alexandra Iacob (locul 4 la 60 m, cu timpul 8.30 sec, şi locul 5 la 200 m, cu timpul 27.86 sec), Andreea Neagu (locul 4 la 400 m, cu timpul 62.92 sec) şi Daniel Vlaicu (locul 5 la 400 m, cu timpul 52.71 sec).

sursa: csmploiesti

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.