Miercuri, 13 Iulie 2016 17:49

Sprijin pentru noul proiect “Petrolul”

Directorul de marketing sportiv al Alexandrion Grup, Valentin Popescu, spune că dacă FC Petrolul Ploiești va demara un nou proiect bazat pe principii eficiente care să asigure performanța, compania pe care o reprezintă va fi alături celor ce iubesc cu adevărat fotbalul din Ploiești, așa cum a fost și până în prezent.

″În cazul în care se va demara un nou proiect cu acest club de prestigiu, prin care să atingem obiectivele propuse, noi vom fi alături ca de fiecare dată“, a spus Valentin Popescu.

sursa: sportrevolution

După ce Opel şi Bergenbier au renunţat, pe rând, la contractul de sponsorizare, “lupii” au reușit cooptarea unui sponsor principal de primă mână, Alexandrion - liderul național necontestat pentru produsele spirtoase produse – parteneriatul urmând a se derula, în primă fază, pe durata unui an, timp în care cele două branduri vor organiza mai multe acțiuni comune atât pentru tineri, cât și pentru publicul larg.

Așa cum s-a afirmat în cadrul conferinței de presă organizată la sala de profil a clubului Sky Center din Păulești, numele firmei-sponsor va fi imprimat pe partea din față a tricourilor. În calitatea oficială de director de marketing pe care o are la club, Iuliano Ene a anunțat că, în cel mai scurt timp, Petrolul va mai avea cel puțin încă un nou sponsor!

Parteneriatul din FC Petrolul și Alexandrion Grup România are la bază dorința ambelor branduri de a continua performanțele anterioare, lucru confirmat de către directorul executiv al clubului, Alexandru Crângu, dar și de domnul Nawaf Salameh, președintele uneia dintre cele mai importante societăți de pe piața industriei alimentare din România.

Crângu și-a exprimat satisfacția că noul partener, unul cu o vizibilitate deosebită și credibilitate majoră în viața județului, a decis să se alăture echipei de suflet a prahovenilor: ”Vom avea în Alexandrion Grup un partener serios, iar împreună am pus bazele unei colaborări de anvergură. Vor fi mai multe acțiuni comune pe toată durata campionatului. Îi mulțumesc domnului președinte Nawaf Salameh pentru deschidere și îl asigur că multe dintre ideile dumnealui vor fi implementate în noua stategie de promovare a celor două branduri. Îl așteptăm la primul meci al sezonului, cel de joi, din Cupa României, și sperăm ca atmosfera de pe stadion să-l impresioneze" a punctat oficialul Petrolului.

Mare amator de sport, așa cum a mărturisit, președintele Alexandrion Grup, Nawaf Salameh, a susținut că performanțele echipei din ultimii ani l-au convins să se implice la echipa fanion a județului: ”De peste 15 ani, Alexandrion este o firmă foarte implicată în sportul românesc, iar acum este momentul ca oamenii de afaceri să ajute și mai mult pentru ca tinerii să facă mișcare! Este important să sprijinim echipele care fac performanță iar Petrolul a demonstrat că este o formație valoroasă! Eu sper să-i purtăm noroc! Avem o bază, este un început, și ne vom implica foarte mult pentru a aduce la stadion cât mai mulți oameni. Performanțele Petrolului m-au convins să punem bazele unei colaborări ce ne dorim să dureze cât mai mult! Petrolul este o echipă de mai mult de 5 stele! Nu înțeleg de ce alți sponsori au plecat iar altora le este frică să vină la această echipă cu tradiție! Viitorul ei stă într-o asociere a cel puțin 10 oameni de afaceri cu disponibilități financiare și dragoste de culori” a conchis președintele societății Alexandrion.

Așa cum s-a afirmat, Alexandrion va rămâne şi în viitorul sezon alături de echipă, însă ca sponsor secundar.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.