Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către șapte foști sau actuali aleși locali (trei primari, un fost primar, trei consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.
Lista nominală a celor șapte foști sau actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.
1) |
MIHALACHE FLOREA |
Primar al Comunei Crângeni |
Jud. Teleorman |
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 - 04 august 2010 și 17 decembrie 2010 - 18 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003. |
2)
|
MILER AURELIAN |
Primar al Comunei Voinești |
Jud. Vaslui |
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 11 octombrie 2010, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul MILER AURELIAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003. De asemenea, s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 06 ianuarie 2010 - 18 mai 2011, întrucât, simultan cu funcția de primar, a deținut și funcția de administrator al S.C. AGROMILER S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. |
3) |
BANCIU TEODOR DUMITRU |
Primar al Orașului Săliște |
Jud. Sibiu |
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 - 26 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcția publică de conducere de Șef administrație în cadrul Administrației Finanțelor Publice a Orașului Săliște, Județul Sibiu, încălcând, astfel, dispozițiile art. 94, alin. (1) Legea nr. 161/2003. |
4) |
BAICU TRAIAN |
Fost Primar al Comunei Dobrești |
Jud. Argeș |
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13 septembrie 2010 - 10 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcția de membru în Consiliului de administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. |
5) |
ENE ION |
Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Somova (fost Viceprimar al Comunei Somova în perioada 19 iunie 2008 - 31 mai 2012) |
Jud. Tulcea |
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 - 31 mai 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul ENE ION AGRICULTURĂ PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003. |
6) |
MUNTEANU PAUL |
Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Zănești |
Jud. Neamț |
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 octombrie 2012 - 11 noiembrie 2013, întrucât S.C. SERV BLITZ S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator) a prestat servicii în valoare totală de 12.298,32 Lei, în baza unor facturi fiscale, pentru beneficiarul Școala Gimnazială nr. 1 Zănești, Județul Neamț. Mai mult, la data de 16 octombrie 2013, în timpul exercitării mandatului de consilier local, MUNTEANU PAUL, în calitate de asociat unic și administrator al S.C. SERV BLITZ S.R.L., a încheiat cu Școala Gimnazială nr. 1 Zănești un contract de prestări servicii. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003. |
7) |
STROE FELIX |
Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanța |
Jud. Constanța |
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 - 18 februarie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de consilier local, și funcția de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al S.C. RAJA S.A. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. |
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. MILER AURELIAN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.