Un număr de 673.177 de cetăţeni din judeţul Prahova cu drept de vot au fost aşteptaţi duminică la urne pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Prezenţa la vot a fost de 51,3%.

 

51,3% dintre prahovenii cu drept de vot au ajuns duminică la urne până la închiderea secţiilor de votare, adică ora 21.00. Procentul este peste cel înregistrat la aceeaşi oră la nivel naţional, de 48,4%.  În urmă cu patru ani, la alegerile locale din 2012, prezenţa la vot a fost la nivelul întregii ţări de 56,39%. În Prahova, procentul de participare la vot a fost de 62,75%.

Peste 3.800.000 de alegători au votat până la ora 13.00, prezenţa la nivel naţional fiind de 20,98%, cel mai mare procent fiind înregistrat în judeţul Teleorman, 28,96%, în timp ce în Bucureşti este cea mai mică prezenţă din ţară, de 13,47%.

 

Până la această oră, cei mai numeroşi votanţi sunt cei de peste 45 de ani, conform statisticilor BEC

Majoritatea celor care s-au prezentat la urne până la ora 13.00 sunt alegătorii din categoriile de vârstă 45 - 64 de ani şi de peste 65 de ani, conform statisticilor BEC.Datele BEC arată că peste 800.000 de bărbaţi şi peste 750.000 de femei cu vârsta între 45 şi 64 de ani şi-au exprimat deja votul la alegerile locale.

Următoarea categorie este a celor de peste 65 de ani - peste 500.000 de bărbaţi şi peste 600.000 de femei.

Pe locul trei ca prezenţă, dar în număr mult mai mic - aproximativ 600.000 de femei şi bărbaţi - se află cei cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 de ani, urmaţi de cei din categoria 25-34 de ani, care sunt aproximativ 400.000 până la această oră.

Categoria cea mai puţin numeroasă la urne este până acum aceea a tinerilor între 18 şi 24 de ani.

Votul pentru alegerea primarilor, consilierilor judeţeni şi locali, într-un singur tur de scrutin, a început, duminică, la ora 7, 18.274.891 de români fiind aşteptaţi la urne pentru a-şi exprima opţiunea electorală. Votul se încheie la ora 21.00.

 

Peste 200.000 de români au votat în prima jumătate de oră de la deschiderea urnelor

În doar jumătate de oră, la urnele de vot s-au prezentat peste 200.000 de români pentru a-şi exercita dreptul de vot, prezenţa fiind peste 1%, cei mai mulţi alegători prezentându-se în Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu, în timp ce în Bucureşti s-a înregistrat cea mai mică rată de prezenţă.

Până la ora 7.30 au votat peste 200.000 de persoane, potrivit raportărilor Biroului Electoral Central.

Cei mai mulţi alegători s-au prezentat în judeţele Teleorman (1,95%), Călăraşi (1,61%) şi Giurgiu (1,6%).

La polul opus se află municipiul Bucureşti, cu o prezenţă de doar 0,42%.

Potrivit statisticilor publicate de Biroul Electoral Central, pentru alegerile locale din 5 iunie si-au depus candidatura 267.242 de persoane, dintre care doar 57.149 sunt femei. Dintre candidaţi, 450 au sub 23 de ani, ceea ce contravine Constituţiei. Un număr de 22 de bărbaţi şi 18 femei au sub 20 de ani. 443 vizează un mandat de consilier local, în timp ce 7 vor să ajungă în consiliul judeţean.

Au mai rămas câteva zile până când românii îşi vor alege noua conducere a administraţiilor locale. Potrivit calendarului alegerilor aprobat de Guvern, duminică, 5 iunie, se vor vota noii primari, consilii locale şi judeţene. Anul acesta, alegerilor locale se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin.

 

Biroul Electoral Central a publicat, pe site-ul oficial, lista candidaţilor care îşi dispută primăriile din municipiile reședință de județ.

VEZI AICI LISTA CANDIDAŢILOR LA PRIMĂRIILE DIN BUCUREŞTI ŞI DIN JUDEŢE

Peste jumătate dintre români sunt interesaţi de alegerilor locale din iunie, iar 38,4% dintre respondenţi ar vota listele PSD pentru consiliile locale şi judeţene şi 36,7% pe cele ale PNL, relevă un sondaj INSCOP.

 

Potrivit sondajului, doar 57,7% dintre români declară că sunt interesaţi de alegerile locale, 22,3% dintre respondenţi spun că sunt foarte interesaţi, iar 35,4% că sunt interesaţi. În schimb, 19,4% susţin că sunt oarecum interesaţi, 12,6% nu sunt foarte interesaţi, iar 9,9% — nu sunt deloc interesaţi de scrutinul din iunie.

Din cei 57,7% dintre respondenţii care se declară interesaţi de alegerile locale, doar 44,3% exprimă o opţiune de vot, 13,4% fiind nehotărâţi sau alegând să nu răspundă la întrebare.

Astfel, dacă duminica viitoare ar fi chemaţi la urne, 38,4% dintre români ar vota listele PSD pentru consiliile locale şi judeţene, iar 36,7% pe cele ale PNL.

În clasamentul intenţiei de vot pentru consiliile locale şi judeţene urmează PMP cu 5,5%, UDMR — 5,1%, ALDE — 4,1%, M10 — 1,6%, UNPR — 1,2%, PRM — 1,2%, PSRO — 1%, PRU — 0,7% şi PNţCD — 0,6%.

Potrivit cercetării, 1,9% dintre români ar vota un candidat independent, 1,6% ar alege un alt partid naţional, iar 0,4% optează pentru un partid local sau regional.

Întrebaţi dacă ar vota la alegerile locale candidaţii unui partid nou înfiinţat, doar 27,2% dintre români răspund pozitiv, în timp ce 41,9% declară contrariul. 21,6% dintre intervievaţi sunt nehotărâţi, iar 9,3% aleg varianta NS/NR.

De asemenea, 39,7% afirmă că ar fi dispuşi ca la alegerile locale să acorde votul unui candidat independent, fără legături cu partidele politice actuale, în timp ce 31,8% nu ar vota cu un asemenea candidat. 20,8% nu sunt hotărâţi încă dacă să acorde votul unui candidat independent, iar 7,7% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

''Aşadar, există un segment important din populaţie dispus să acorde votul unei formaţiuni noi sau unui candidat independent, cu condiţia ca persoanele care se vor prezenta la alegerile locale să nu mai fi fost implicate până în prezent în viaţa politică'', arată autorii cercetării.

Sondajul INSCOP Research a fost realizat la comanda Adevărul în perioada 21 — 28 martie şi are o eroarea maximă admisă de plus/minus 3%.

La Tribunalul Prahova a avut loc tragerea la sorți pentru desemnarea judecătorilor care vor face parte din Biroul Electoral Județean Prahova la alegerile din 5 iunie.

 

În urma tragerii la sorți, cei doi judecători desemnați sunt Popescu Aura (preşedinte) și Mihai Gabriela (locţiitor).

Alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie.

Primarul interimar al Ploiestiului, Cristian Ganea, a postat, astazi, un mesaj pe pagina personala a retelei de socializare, prin intermediul caruia le multumeste tuturor celor care l-au sustinut in aceasta perioada.

 

Totodata, Ganea a prezentat, succint, principalele sale prioritati in contextul in care va castiga alegerile pentru Primaria Ploiesti, printre ele aflandu-se curatenia municipiului, amenajarea a noi spatii verzi, dar si rezolvarea problemei legate de cainii comunitari.

Va prezentam mesajul postat pe Facebook de Cristi Ganea:

 

Dragii mei,

Intru în competiția pentru Primăria municipiului Ploiești ca reprezentant al partidului social democrat.

Orașul nostru are un potențial de dezvoltare uriaș atât la nivel economic, cultural, al competentei resurselor umane, cat și al infrastructurii.

Este datoria mea ca primar interimar și viitor candidat, ca om simplu și ca cetățean ploieștean să am ca priorități curățenia orașului, creșterea numărului de spații verzi și reamenajarea celor existente, protejarea mediului prin modernizarea stației de epurare, rezolvarea problemei legate de câinii maidanezi, menținerea săptămânală a audiențelor pentru a fi în permanent contact cu nevoile cetățenilor, verificarea săptămânală a lucrărilor și a șantierelor de lucru la Parcul municipal Vest și Centrul de excelenta, la hipodromul nostru, la pasajul suprateran de la Mărășești, finalizarea lucrărilor la linia de tramvai pe tronsonul 102.


De asemenea, traficul în municipiul nostru are nevoie de diferite intervenții asa cum la Podul Înalt trebuie să lărgim pasajul, Podul de Lemn trebuie modernizat și pus în circulație. Există zone în orașul nostru, cartiere întregi cum e Mitica Apostol sau Pictor Rosenthal unde oamenii se confruntă cu grave probleme de infrastructură pe care trebuie sa le rezolvam cât mai rapid.

Ca și până acum, ma puteți găsi pe șantier, la evenimentele filarmonicii, dar și la meciuri sau evenimente pe bicicletă ca cel din weekend-ul trecut.
Pentru că Ploieștiul trăiește! E locuit de oameni inteligenți, formați la Universitatea Petrol și Gaze, harnici și muncitori în parcul industrial sau pentru propria lor afacere, de artiști produși de Liceul de Arta sau actori desăvârșiti la Teatrul Toma Caragiu, de tineri cu personalitate care merită să le oferim mediul potrivit în care să se dezvolte!

Mulțumesc colegilor pentru încrederea acordata și vă asigur că respectul față de cetățean, eficiența aparatului administrativ și comunicarea constantă cu ploieștenii rămân cele mai importante obiective în activitatea mea!

Sunt investit de aproape 4 luni în această funcție, am demonstrat normalitate, seriozitate și sper, cu ajutorul ploieștenilor, să continui ceea ce am început!

Primarul interimar al Ploiestiului, Cristian Ganea, a fost desemnat de catre conducerea centrala a PSD sa reprezinte partidul la alegerile locale din aceasta vara.

 

Potrivit surselor din partid, desemnarea lui Ganea sa participe la alegerile pentru Primaria Ploiesti se datoreaza si ultimelor sondaje facute de PSD central, in urma carora s-a confirmat faptul ca acesta se bucura de o sustinere mai mare in randul partidului comparativ cu alti potentiali candidati PSD.

Nu in ultimul rand, conducerea nationala a partidului a luat in calcul si cresterea semnificativa in incredere pe care Cristian Ganea a inregistrat-o in randul ploiestenilor de cand a fost ales primar interimar al municipiului.

 

Dacă duminica viitoare bucureştenii ar fi chemaţi la urne, PSD ar câştiga alegerile atât în Consiliul General, cât şi pentru funcţia de primar general, arată un sondaj Sociopol realizat în perioada 10-15 martie cu o eroare de 3% şi citat de romaniatv.net.

 

Dacă duminica viitoare s-ar desfăşura alegeri în Capitală, 50% dintre bucureşteni s-ar prezenta la urne. Votul pentru Consiliul General al Capitalei s-ar îndrepta în proporţie de 37% către PSD, iar PNL ar obţine 30%. Podiumul este completat de ALDE cu 8 procente. PMP ar obţine 7%, iar partidul lui Nicuşor Dan ar câştiga 5% din voturile bucureştenilor dacă s-ar vota duminica viitoare.

PSD şi ALDE ar câştiga detaşat funcţia de primar general al Capitalei în aproximativ toate scenariile propuse.

Sondajul Sociopol a luat în considerare mai multe variante în care PSD şi ALDE ar putea avea următorii candidaţi: Şerban Nicolae, Eugen Teodorovici, Gabriela Vrânceanu Firea, Mircea Diaconu şi Călin Popescu Tăriceanu.

Scenariile luate în calcul de sociologii Sociopol cuprind mai multe variante în care:

– sunt mulţi candidaţi anti-PSD

Şerban Nicolae, candidatul PSD-ALDE, ar câştiga detaşat în faţa celorlalţi candidaţi în varianta în care s-ar lupta cu mai mulţi candidatţi anti-PSD: Nicuşor Dan (20%), Traian Băsescu (19%), Ludovic Orban (19%). Candidatul PSD-ALDE ar obţine 27%.

De asemenea, Eugen Teodorovici ar câştiga cu 29% Primăria Capitalei în acelaşi scenariu, fiind urmat de Nicuşor Dan (19%) şi Traian Băsescu cu 18%.

Gabriela Firea ar obţine 30% din voturile bucureştenilor şi ar câştiga la o diferenţă de 11% faţă de Traian Băsescu.

Şi Mircea Diaconu ar obţine scaunul de primar general cu 32% din voturi în acelaşi scenariu.

Cele mai multe voturi pentru primăria Capitalei le-ar obţine Călin Popescu Tăriceanu în acest scenariu. Acesta ar câştiga cu 35% funcţia de primar, iar Nicuşor Dan şi Traian Băsescu ar aduna fiecare 17%.

– puţini candidaţi anti-PSD, doar Ludovic Orban (Băsescu şi Nicuşor Dan se retrag)

În această variantă Şerban Nicolae l-ar învinge pe Ludovic Orban 41% la 40%. Teodorovici l-ar bate cu 43% la 39%, Gabriela Firea l-ar surclasa cu o diferenţă de cinci procente pe Ludovic Orban, iar Mircea Diaconu l-ar învinge cu trei procente pe Ludovic Orban. Călin Popescu Tăriceanu ar obţine 47% din voturi în acest scenariu, iar Ludovic Orban doar 37%, fiind cea mai mare diferenţă în favoarea candidatului alianţei PSD-ALDE.

– puţini candidaţi anti-PSD, doar Nicuşor Dan (Băsescu, Orban se retrag)

Nicuşor Dan ar putea câştiga Primăria Capitalei în cazul în care ar candida împotriva lui Şerban Nicolae. Nicuşor Dan ar obţine 44%, iar reprezentantul PSD-ALDE doar 41%. De asemenea, Nicuşor Dan ar câştiga fotoliul de primar şi în cazul în care ar lupta contra Gabrielei Firea.

În varianta în care Nicuşor Dan ar candida împotriva lui Eugen Teodorovici, Mircea Diaconu şi Călin Popescu Tăriceanu ar pierde. Tăriceanu ar obţine 46% din voturi, iar Nicuşor Dan doar 39%.

PSD se pregătește să anunțe candidaturile finale pentru alegerile locale. Surse din partid au dezvăluit pentru realitatea.net care sunt numele stabilite pentru fotoliile de primar general și primari de sector. Astfel, la Primăria Capitalei va candida Gabriea Firea, în timp ce pentru cele 6 sectoare s-a recurs la o înțelegere cu ALDE și UNPR. Toate candidaturile vor fi validate vineri, în cadrul ședinței Comitetului Executiv Național.


Pentru Sectorul 1, PSD va merge pe mâna candidatului ALDE, Laura Chiriac. De altfel, aceasta a început o reală campanie în sector, postând pe facebook diverse fotografii de la diverse acțiuni la care participă.

La sectorul 2 PSD îl va susține pe Neculai Onțanu, candidatul UNPR, cel care are cele mai mari șanse să câștige un nou mandat.

La sectorul 3, Robert Negoiță rămâne candidatul PSD, acesta fiind cotat cu un scor foarte mare și în sondajele PNL.

La sectorul 4 PSD îl va susține pe candidatul ALDE, Ștefan Spiridon.

În schimb, la sectorul 5, după ce Cristian Rizea a fost anchetata de DNA, PSD a fost nevoit să își caute un alt candidat. Potrivit unor surse,  social- democrații vor merge pe mâna lui Daniel Florea, deputat PSD. 

Nu în ultimul rând, o repoziționare a fost și la sectorul 6. Dacă favorit era inițial Gabriel Mutu, senator PSD, se pare că social-democrații îl vor susține pe Ștefan Florescu, ca independent. Acesta era în cărți și pentru a candida din partea PNL, dar Cătălin Predoiu a anunțat că liberalii nu îl vor susține.

Pagina 1 din 2

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.