Pachetele alimentare destinate persoanelor vulnerabile din cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) şi rămase în stoc vor fi redistribuite prin compensări între primării din acelaşi judeţ sau din judeţe diferite, stabileşte o Hotărâre aprobată de Guvern.

 

De asemenea, după compensarea între primării, pachetele de ajutoare alimentare vor fi suplimentate, conform nevoilor identificate.

Suplimentarea se va face cu respectarea următoarelor condiţii:

*     doar pentru persoanele care au primit anterior ajutoare alimentare, fie pe lista de cupoane, fie pe lista suplimentară;

*   se acordă maximum două cutii de ajutoare alimentare pentru fiecare persoană, cu acelaşi număr de pachete pentru toţi beneficiarii din cadrul unei localităţi;

*     lista în baza căreia se vor distribui cantităţile suplimentare va fi avizată de primarul localităţii.

Procedura compensării pachetelor alimentare a fost aprobată de Guvern în condiţiile în care, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), pentru anul 2014, unele primării au stocuri nedistribuite, iar alte primării au solicitări eligibile neacoperite.

Populaţia vulnerabilă care face parte din categoriile eligibile pentru a beneficia de aceste ajutoare alimentare include grupuri care sunt excluse de pe piaţa forţei de muncă, din sistemul de educaţie, sănătate, locuinţe şi alte servicii. Cele mai mari categorii includ persoane cu venituri reduse, copii aflaţi în situaţii dificile, persoane cu dizabilităţi şi persoane vârstnice singure sau dependente.

Primaria Municipiului Ploiesti, prin Administratia Serviciilor Sociale Comunitare Ploiesti (A.S.S.C), informeaza cetatenii – beneficiari de ajutoare alimentare din Fondul de Ajutor European, in conformitate cu prevederile Hotarârii nr. 799/2014 a Guvernului Romaniei, privind implementarea Programului operational Ajutorarea persoanelor defavorizate, inscrisi in lista initiala, transmisa catre Ministerul Fondurilor Europene, ca aceste ajutoare se distribuie pana la data de 13.02.2015.

 

Documentele necesare atribuirii acestor ajutoare sunt actul de identitate (in original si copie), precum si cuponul individual, in situatia in care beneficiarul il detine.

Reamintim faptul ca, ajutoarele alimentare se distribuie prin intermediul Cantinei de Ajutor Social a A.S.S.C., situata in strada Mihai Bravu, nr.231, de luni pâna joi, intre orele 8.30 – 16.00, respectiv vineri,  intre orele 8.30 – 14.00. Mentionam ca, alimentele acordate prin acest program constau in: faina, malai, paste fainoase, ulei, zahar, conserve carne de porc, vita, etc.

Prahovenii care nu au primit până acum cupoane pentru alimente în cadrul Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanţat din „Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane” (FEAD), un fond special creat de Uniunea Europeană pentru acordarea de ajutoare materiale persoanelor defavorizate, sunt rugați să se adreseze de urgență la primăria de domiciliu pentru a se înscrie pe listele suplimentare, întrucât mai au la dispoziție doar cinci zile.

 

În acest moment, la nivelul județului Prahova, sunt 131.564 de pachete. Ele vor fi ridicate de la depozitele puse la dispoziție de fiecare primărie din Prahova.

Cei care beneficiază de cupoane pentru ajutor sunt:

o   familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat;

o   şomerii care primesc o indemnizaţie lunară de până la 400 de lei, precumşsi cei care nu mai primesc această indemnizaţie;

o   pensionarii sistemului public de pensii cu o pensie de sub 400 lei/lună;

o   pensionarii sistemului public de pensii beneficiari ai indemnizaţiei sociale, al căror venit se află sub 400 lei/lună;

o   persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii;

o   persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Pentru mai multe informații puteți apela numărul de telefon 0244/596231 sau puteți suna la primăria de domiciliu.