Un accident în care au fost implicate un microbuz și un autotren s-a petrecut, în jurul orei 7.00, pe DN 1A.

 

Potrivit IJP Prahova, din fericire, în microbuz nu se aflau pasageri. În urma incidentului, o persoană a fost rănită.

Un accident rutier s-a produs, luni dupa-amiaza, pe DN1A, la Boldești-Scăieni. O persoană a fost rănită.

 

Potrivit primelor informaţii, conducătorul unui autoturism, care se deplasa pe ruta Vălenii de Munte - Ploieşti, într-o curbă nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum şi a părăsit partea carosabilă, intrând cu maşina într-un gard viu.

Poliția a demarat o anchetă pentru a se stabilii condiţiile în care s-a produs accidentul.

Un accident rutier a avut loc, miercuri dimineata, pe DN 1A, în zona Movila Vulpii.

 

Potrivit primelor informaţii, conducătorul unui autoturism, care circula pe sensul Braşov - Ploieşti, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de o altă maşină care circula în sens opus. Trei persoane, respectiv cei doi şoferi şi un pasager, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Ploieşti.

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, KM 141+0 AMB, în jurul orei 04:00 între localitaţile Valea Popii şi Cheia, ca urmare a coliziunii intre doua TIR-uri.

Potrivit IPJ Prahova, cele două tiruri s-au tamponat. Unul dintre autocamioane a reuşit să plece deja de la locul accidentului.

Cât priveşte cel de-al doilea tir, din cauza defecţiunilor tehnice, acesta a rămas blocat pe banda de urcare Ploieşti - Braşov, până în momentul în care la faţa locului va ajunge un utilaj de tractare.

Vineri, 13 Februarie 2015 12:08

Accident rutier cu trei TIR-uri pe DN1A

Un accident rutier s-a produs, vineri dimineata, pe DN1A, între Cheia şi Brasov. Trei tiruri au fost implicate.

 

La faţa locului au plecat mai multe echipaje ale poliţiei şi ambulanţei.

Accidentul a avut loc între Cheia şi Baba Runca (Braşov), iar în incidentul rutier au fost implicate trei tiruri. Două dintre ele sunt răsturnate, iar al treilea este picat într-un şanţ. Traficul rutier în zonă este blocat.