Tehnicianul sârb Sinisa Mihajlovici este noul antrenor al echipei AC Milan, a anunţat, azi, clubul milanez.

"Sinisa Mihajlovici, care a semnat un contract pe doi ani, va conduce echipa începând din sezonul viitor. Clubul îi urează mult succes şi cele mai bune rezultate", a anunţat AC Milan.

Mihajlovici îl înlocuieşte la AC Milan pe Filippo Inzaghi, demis oficial tot azi.

Sinisa Mihajlovici, în vârstă de 46 de ani, a antrenat Sampdoria Genova în sezonul trecut, după ce a mai pregătit Bologna, Catania şi Fiorentina. El a fost şi selecţioner al Serbiei.

Filippo Inzaghi a condus echipa AC Milan un sezon şi a încheiat campionatul Italiei pe locul 10.

sursa: mediafax

Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 09:51

Ştefan Radu este aproape de transferul carierei

Ştefan Radu este aproape de cel mai important pas al vieții de fotbalist. Fundaşul român de la Lazio este dorit de AC Milan, echipă la care ar putea ajunge în perioada de mercato din ianuarie.

Cotidianul italian Il Messaggero scrie că gruparea milaneză îl monitorizează pe fostul dinamovist, care este considerat o soluţie bună pentru rezolvarea problemelor defensive ale rossonerilor.

Sursa citată notează că apărătorul lui Lazio, al cărui contract se încheie în 2016, îşi doreşte să meargă la Milan, chiar dacă echipa antrenată de Pippo Inzaghi nu are un sezon foarte bun, aflându-se pe locul 7 în Serie A, după 15 etape.

Milan a făcut o prioritate din aducerea lui Ştefan Radu, mai ales în condiţiile în care mai mulţi fundaşi ai milanezilor - Alex, Ignazio Abate sau Mattia Sciglio - sunt accidentaţi.

Românul de 28 de ani evoluează la Lazio din 2008 şi, în ultima perioadă, a fost de mai multe ori căpitanul echipei din capitala Italiei.

În acest sezon, Ştefan Radu a bifat 7 prezenţe în Serie A şi una în Cupa Italiei.

sursa: digisport

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.