Victor Ponta a declarat, duminică, că Traian Băsescu va primi locuinţă de serviciu de la RAPPS pentru că aşa prevede legea, dar l-a criticat pe fostul preşedinte deoarece solicită casă de la stat în condiţiile în care are o locuinţă privată.

 

"Nu mă ocup de casele domniei sale (Traian Băsescu). Împreună cu RAPPS-ul, va găsi un loc în care să vieţuiască, pe bani publici. Ca să fie foarte clar, domnul Băsescu are locuinţa sa privată, însă ne-a cerut, e legal acest lucru, să trăiască în continuare pe banii publici, şi cu siguranţă noi respectăm legea, chiar dacă este o lege puţin nedereaptă", a răspuns Victor Ponta, la întrebarea dacă Traian Băsescu a primit un răspuns privind locuinţa de la RAAPPS.

Premierul a precizat că nu a discutat cu Traian Băsescu şi nu a scăpat ocazia de a mai trimite săgeţi către fostul preşedinte.

"Eu cred că tot răul pe care l-a făcut în aceşti 10 ani, ne va costa încă mult timp de acum încolo, mai ales că de o lună şi ceva oamenii apropiaţi de Traian Băsescu şi de modul de gândire al lui Traian Băsescu ne ceartă în fiecare zi pe domnul Iohannis şi pe mine de ce nu ne certăm, de ce nu ne acuzăm în public, de ce vorbim, de ce avem proiecte naţionale comune, ca să vedeţi cât de mare este trauma şi câte de schimonosită este gândirea.

Este un lucru bun că nu ne certăm. Oamenii din România spun: Iohannis şi Ponta trebuie să îşi facă treaba, nu să se certe la televizor. Eu sunt convins că asta vom face în viitor", a conchis premierul.

Sursa: romaniatv.net

Premierul Victor Ponta și-a exprimat speranța ca și anul acesta cât mai mulți tineri de valoare, interesați de o carieră în administrația centrală, să participe la cea de-a treia ediție a programului Internship organizat de Guvern.

 

"În curând încep înscrierile pentru cea de-a treia ediție a programului de Internship organizat de Guvern — un program de succes, care a adus multe idei proaspete pentru îmbunătățirea actului de guvernare. Îmi doresc mult ca și anul acesta să participe cât mai mulți tineri valoroși, interesați de o carieră în administrația centrală', a scris Victor Ponta pe Facebook.

În completarea mesajului, premierul a adăugat o adresă de Facebook guvernamentală, unde cei interesați pot obține mai multe detalii despre program.

La programul din 2014 au participat peste 160 de tineri, repartizați în ministerele și departamentele Executivului.

Victor Ponta, premierul României, va merge, joi, la ora 12:30 la ambasada Franţei din Bucureşti pentru a semna în cartea de condoleanţe, în urma atacului de la Paris.

 

Primul-ministru Victor Ponta a adresat omologului său francez, Manuel Valls, o scrisoare în care îşi prezintă indignarea şi tristeţea profundă cauzate de evenimentele din Paris.

"Îmi exprim profunda indignare şi tristeţe la aflarea teribilei veşti despre atacul de la redacţia Charlie Hebdo care a provocat moartea a 12 persoane şi rănirea gravă a altora. România condamnă cu fermitate flagelul terorismului și orice act de violență care pune în discuție libertatea de exprimare și valorile democrației. Vreau să transmit atât familiilor victimelor redacției Charlie Hebdo, precum și poporului francez cele mai sincere condoleanțe și compasiunea poporului român. Gândurile mele se îndreaptă deopotrivă către cei care au fost răniți în acest atac de nejustificat și intolerabil, dorindu-le o însănătoșire grabnică", a scris premierul Victor Ponta într-o scrisoare transmisă omologului său francez, Manuel Valls.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta vor avea o întâlnire, joi, la Palatul Cotroceni.

 

Potrivit unor surse politice, Klaus Iohannis şi Victor Ponta vor avea o întrevedere la Palatul Cotroceni, la care vor participa şi unii miniştri ai cabinetului Ponta.

Administraţia Prezidenţială a confirmat întâlnirea dintre preşedinte şi premier.

"La iniţiativa Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, are loc joi, 8 ianuarie, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, o întâlnire de lucru cu Prim-ministrul României, domnul Victor Ponta. Temele principale sunt situaţia execuţiei bugetare pentru anul 2014 la nivelul MApN, fondurile alocate pentru Apărare în 2015 şi perspectivele pentru următorii doi ani", informează Administraţia Prezidenţială.

Discuţiile de la Cotroceni au loc totodată în contextul evenimentelor tragice de la Paris. Conform surselor citate de România TV, este posibil să se convoace o şedinţă a CSAT.

Miercuri, după atacul armat de la Paris, Klaus Iohannis, Victor Ponta şi George Maior s-au întâlnit şi au convenit să păstreze nivelul actual de alertă teroristă din România.

Premierul Victor Ponta le-a cerut ministrilor de Transport si Finante sa aiba o intalnire cu companiile petroliere pentru a le cere explicatii de ce nu a scazut pretul la pompa al combustitbilului.

 

"O sa ii rog pe ministrul de Transporturi si ministrul de Finante sa aiba o discutie cu companiile private din domeniul combustitbilului pentru ca pretul scazut la petrol, acciza e aceeasi ca in 2014, taxele sunt aceleasi iar pretul la pompa nu a scazut. Sigur nu Guvernul stabileste pretul, dar trebuie vazut de ce la noi nu a scazut pretul", a spus Ponta in sedinta de Guvern

Companiile petroliere sustin insa ca mentinerea pretului la la combustibil in ciuda scaderii pretutlui barilului de petrol se datoreaza faptului ca nu si-au refacut stocurile pentru a putea vinde combustibil achizitionat mai ieftin, informeaza Romania TV.

Premierul a mai precizat in sedinta de Guvern ca taxa pe jocurile de noroc va merge catre Sport si Educatie.

Miercuri, 24 Decembrie 2014 14:59

Ponta îi mai dă o lovitură lui Băsescu

Fostul preşedinte al României şi-a dorit o vilă anume din Snagov (Vila nr.1). A solicitat-o, şi-a dorit-o, dar nu a primit-o. Vila a fost dată Autorităţii Nationale pentru Persoane cu Handicap - ANPH.

 

Decizia a fost luată ieri în şedinţa de guvern.

Deşi nu a primit locuinţa solicitată, Guvernul este obligat de lege să îi ofere fostului şef al statului o locuinţă adecvată spre folosinţă pentru tot timpul vieţii.

Iată comunicarea oficiala a Guvernului:

În urma solicitãrii ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Guvernul a decis, prin Hotãrâre de Guvern, transferul unui imobil RAPPS din Snagov, cãtre Autoritatea Naţionalã pentru Persoanele cu Dizabilităţi.
Destinaţia acestui imobil urmeazã a fi aceea de centru de pregãtire, orientare, formarea profesionalã, pentru persoanele cu dizibalităţi şi pentru personalul care lucreazã cu persoanele ce suferã de diverse dizabilităţi.
Solicitarea ministerului s-a bazat pe necesitã?ile care rezultã din înfiin?area unui astfel de centru, respectiv, posibilitatea de a organiza în spaţiul aferent: salã de conferinţe; salã de seminarii; facilităţi destinate asigurãrii cazãrii şi servirii mesei; interconectarea la serviciile comunale (apa curentã, canalizare, electricitate) şi de comunicaţii (telefon, fax, internet).

Putine lucruri am aflat oficial de la cei doi cetateni care ocupa palatele Cotroceni si Victoria. Dupa ce au adoptat strategia on-line de colaborare institutionala nici unul nu a suflat public despre adevaratele discutii din spatele usilor inchise.

 

stiripesurse.ro a aflat insa cateva detalii interesante. Surse politice apropiate celor doi oficiali sustin ca premierul Victor Ponta si-a cerut scuze in fata presedintelui pentru atacurile din campanie cu "vandutul copiilor" si "familia completa". Presedintele ar fi replicat ca nu va tine cont de ceea ce a insemnat perioada campaniei in abordarile sale de viitor in relatia presedinte-premier, dar ca atacuri de genul celor pomenite puteau fi evitate.

De asemenea presedintele a cerut sa fie informat regulat si cu acuratete cu ceea ce Guvernul are de gand sa intreprinda in viitor si ca s-ar bucura daca ar fi consultat inainte de marile decizii.

In aceeasi idee... premierul a intrebat daca o demisie a sa din fruntea Guvernului ar fi oportuna in acest moment. Presedintele ar fi replicat ca a constatat existenta unei majoritati parlamentare care sustine actualul Guvern Ponta IV si ca nu are o problema cu cine conduce acest guvern de vreme ce regulile democratice sunt respectate.

In final s-a convenit ca astfel de intalniri sa se permanentizeze si nu ar fi exclus ca presedintele sa fie invitat in viitor la anumite sedinte ale Executivului.

Victor Ponta a fost invitat de preşedintele Klaus Iohannis la consultări la Palatul Cotroceni. Întâlnirea va avea loc luni, la ora 12.00.

 

"L-am invitat mâine, 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Victor Ponta, la o întâlnire la care vom discuta prioritățile guvernării, actualitatea politico-economică și perspectivele colaborării instituționale între președinție și guvern. Întâlnirea va avea loc la ora 12.00", a precizat, duminică seara, șeful statului, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, premierul Victor Ponta a confirmat invitația și a spus că îi va da curs.

''Mâine (n.r. luni) voi merge la Palatul Cotroceni pentru prima întâlnire instituțională cu președintele Iohannis. După 10 ani putem în sfârșit să demonstrăm românilor ce important și benefic este ca președintele și premierul să colaboreze pentru binele public. Toți cetățenii care ne-au numit în funcțiile noastre vor avea de câștigat'', a afirmat, pe facebook, premierul.

Președintele Klaus Iohannis a preluat duminică mandatul prezidențial de la Traian Băsescu, în cadrul unor ceremonii care s-au desfășurat în Parlament și apoi la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a anunţat încă din primul discurs ca preşedinte, susţinut în faţa Parlamentului României, că va invita cât de curând partidele politice la consultări privind demersurile care vor fi făcute în continuare. Preşedintele a anunţat că îşi doreşte o clasă politică pentru care să primeze acţiunea, nu vorbele şi care să lase deoparte "declaraţiile de complezenţă".

Premierul Victor Ponta nu l-a uitat pe Traian Băsescu și a ținut să-i trimită o ultimă săgeată, cu doar 2 ore înainte ca președintele să-și încheie mandatul.

 

”Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru acest vot (votul pe buget n.r.) și mă bucur că în mai puțin de 2 ore, România va avea din nou un președinte legitim. Sper ca împreună Guvern, Parlament și președinte să lucrăm pentru un viitor mai bun”, le-a spus Victor Ponta parlamentarilor.

Premierul Victor Ponta le-a transmis vineri parlamentarilor ca a venit momentul adevarului, momentul in care declaratiile politice sa fie "lasate la usa". El a facut aceste referiri vizand dezbaterea legii bugetului si a masurilor pe care acesta le evidentiaza prin cifre.

 

"Bugetul este momentul in care se stabilesc principalele linii de actiune. Le transmitem cetatenilor cu ajutorul cifrelor ce anume se va intampla in relatia intre autoritatea publica si cetatean.

Este momentul adevarului, nu al declaratiilor politice pe care sper sa le lasam la usa, si putem sa spunem ce se va intampla in 2015 cu viata fiecarui cetatean. Avem un PIB mai mare, un buget mai mare cu un deficit mai scazut si o datorie in scadere.

Este un buget realist, de crestere, cu perspectiva de dezvoltare pentru Romania. Nu exista nicio crestere de taxe si impozite in 2015. Cota unica sta la baza bugetului", a declarat Victor Ponta in plenul Parlamentului.

Acesta le-a explicat celor din opozitie ca nu va taia banii alocati investitiilor - critica repetata "ca o mantra" de catre opozitie.

"Taierea investiiilor - o mantra pe care am auzit-o foarte des - nu este adevarata. De la 35 de miliarde alocate in 2014, avem acum 44 de miliarde de lei alocate. In proiectul de buget sunt prevazute alocarile cofinantarii fondurilor europene.

Combaterea evaziunii ne-a adus incasari suplimentare de 2 miliarde la buget. Evaziunea trebuie combatuta la fel ca si coruptia.

Obiectivul Guvernului e pastrarea trendului de crestere sa ne permita adoptarea noului cod fiscal si al redeventelor si reducerea TVA la 9% pentru produsele alimentare.

Respect decizia politica a celor care vor vota din considerente politice impotriva acestui buget", a conchis Ponta, asigurand de asemnea ca reducerea CAS-ului si neimpozitarea profitului reinvestit vor ramaen in vigoare.

Pagina 6 din 13

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.