Peste 450.000 de studenții din toată țara încep miercuri noul an universitar 2014-2015, dintre care aproape 340.000 învață în universitățile stat pe locurile bugetate și pe locurile cu taxă și aproximativ 110.000 de studenți în universități particulare.

La UPG Ploiesti, festivitatea de deschidere a avut loc marti, 30 septembrie, in aula Universitatii. La eveniment au participat prefectul Rodica Paraschiv, primarul Iulian Badescu, seful Inspectoratului Scolar Prahova, Petre Nachila, dar si reprezentanti ai marilor companii din domeniul petrolier.

În anul universitar 2014-2015 vor intra în lichidare 135 de specializări/ programe universitare, după ce în anul 2013-2014 au intrat în lichidare 186.

Ministerul Educației Naționale a dispus pentru anul universitar 2014-2015 efectuarea de activități de control, în mod direct, precum și în colaborare cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, pentru trei universități, potrivit unei hotărâri de guvern.

Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti organizează şi cea de-a treia sesiune de admitere în anul universitar 2014-2015 la facultăţile din cadrul instituţiei, în condiţiile în care, în urma primelor două sesiuni, peste 20% dintre locurile disponibile au rămas neocupate. 

Potrivit datelor postate pe site-ul oficial al UPG, înscrierea candidaţilor a început marţi şi se termină joi, universitatea având disponibile 517 locuri la patru dintre cele cinci facultăţi, doar unul dintre acestea fiind bugetat.

La Facultatea de Ştiinţe Economice au rămas libere 247 de locuri cu taxă, la Facultatea de Litere şi Ştiinţe sunt încă neocupate 232 de locuri cu taxă şi un loc bugetat, în timp ce la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică au rămas libere 22 de locuri cu taxă, iar la cea de Tehnologia Petrolului şi Petrochimie sunt libere 15 de locuri cu taxă. 

Admiterea se face pe baza unui concurs de dosare, astfel că ierarhizarea candidaţilor se va face în funcţie de media obţinută la examenul de bacalaureat. 

Taxa de înscriere la fiecare specializare este de 100 de lei, iar taxa de studii este de 2.900 de lei, aceasta putând fi plătită în patru rate. 

Universitatea din Ploieşti a scos la concurs pentru anul universitar 2014-2015 un număr de 2.311 locuri, dintre care 886 finanţate de la bugetul de stat.

272 dintre cei 4200 de studenţi aflaţi pe locuri cu taxă, de la UPG, urmează să fie exmatriculaţi pentru că nu au plătit cea de-a treia rată a taxei de şcolarizare, potrivit informaţiilor primite din partea reprezentanţilor universităţii ploieştene.

 

 

Este vorba atât despre studenţi înscrişi la programe de licenţă, cât şi despre studenţi de la programele de masterat.

 

sursa: Ziarul Prahova

 

Reporter: Începând cu aanul universitar 2013-2014, taxele de şcolarizare la Universitatea de Petrol şi Gaze (UPG) Ploieşti au crescut. Cât de mult a afectat acest demers înscrierea la universitate?

 

Mihai Coloja: Prea mult nu a afectat. De exemplu, la facultăţile tehnice ne-am completat toate locurile, iar la Foraj nu am avut aşa concurenţă de pe vremea lui nea Nicu. Au fost 4,5 pe loc. Trebuie să ţinem seama şi de gradul de sărăcie a populaţiei, pentru că populaţia a sărăcit în ultima perioadă. Scăderea numărului de studenţi este, totuşi, nesemnificativă. Mai este şi altă treabă. Noi nu am mai dat admitere pentru aşa de mulţi copii cum dădeam altă dată, când nu aveam o anumită limită. Acum trebuie să ne încadrăm în cifrele ARACIS-ului.

 

R: Ştiu că sunt sute de studenţi străini la universitatea din Ploieşti. Ce îi atrage la UPG?

 

M. C.: Sunt în jur de 280 de studenţi străini din Mexic, Vietnam, Angola, Turkmenistan, Coasta de Fildeş… Avem studenţi din aproape 20 de ţări. Pe cei care vin la Petrol îi atrag meseria şi veniturile, câştigul, pe care îl pot obţine după ce termină pentru că munca în acest domeniu este plătită foarte bine. Şi nici nu prea au unde să meargă prin alte părţi, mai ales în Europa.

 

R: La începutul anului universitar, a fost un scandal legat de delapidarea unor fonduri de la UPG. Ce se mai întâmplă în acest caz?

 

M. C.: Ancheta este în desfăşurare, organele de cercetare lucrează şi aşteptăm şi noi rezultatele. Între timp am mai recuperat o parte din bani.

 

R: Până la urmă, care a fost prejudiciul total?

 

M. C.: Când vom avea rezultatul de la organele de cercetare vom spune. Nu pot avansa nişte cifre care poate nu vor fi reale. Au avut loc şi demiteri în urma acestei probleme. A fost demis decanul de la Facultatea de Ştiinţe Economice, Ion Iarca. I s-a desfăcut şi contractul de muncă.

 

R: Vă simţiţi concuraţi în mod real de universităţile private?

 

M. C.: Probabil că o parte dintre studenţii care puteau fi la noi aleg universităţile private pentru că, într-adevăr, taxele sunt mai mici pentru că, bănuiesc, ei nici nu au cheltuieli aşa de mari. Nu ştiu dacă se pune problema să ne simţim concuraţi. Cred că este loc pe piaţă pentru toată lumea şi poate şi la noi timpul va decanta ce este bun şi ce este rău. Şi în România se va intra într-o normalitate.

 

R: Ce părere aveţi despre faptul că, uşor, uşor, se cam renunţă la admiterile pe bază de examen, în favoarea celor pe bază de dosar?

 

M. C.: Admiterea prin examen era bună, se făcea o selecţie mai riguroasă. Azi se intră pe bază de dosare şi plecăm cu o sută de oameni într-o serie, dar termină 60 sau 70. Restul se pierd pe drum.

 

R: Ce ne trebuie pentru a avea un sistem educaţional competititv pe plan mondial?

 

M. C.: Ca să avem sistem competititv pe plan mondial trebuie să alocăm fonduri pentru că fără bani nu se poate. Numai cu lozinci şi cu buna voinţă a unor cadre didactice nu vom atinge un astfel de standard. Fără bani nu se poate. Subfinanţarea este, cred eu, principala problemă a sistemului educaţional de azi pentru că, dacă nu ai bani, nu ai dotări şi nu ai cadre didactice. Eu mă leg, de exemplu, de Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor. Aici, situaţia este critică pentru că nu mai avem asistenţi şi nici şefi de lucrări. Cine rămâne asistent în facultate cu 13 milioane când cea mai amărâtă firmă îi dă 25-26 de milioane, deci dublu? Plus posibilitatea de a pleca să lucrezi peste hotare... Sunt atâtea firme care recrutează direct de pe băncile şcolii. Este şi normal să fie aşa pentru că fiecare alegem să trăim mai bine. Mai este şi mirajul acesta al plecării în străinătate...

 

R: Dacă aţi fi legiuitor, ce aţi schimba în Legea educaţiei?

 

M. C.: Multe. De trei ani de zile, a fost anomalie ca la şapte plecaţi să poţi lua doar un cadru didactic. Unde se doreşte să ajungem? Dacă îmi pleacă 70 de oameni, eu pot să iau doar 10. Suntem într-o situaţie tare delicată. Poate să vină o evaluare europeană şi să îmi spună că nu avem profesori... Şi normal că nu avem pentru că au tot plecat, de promovat nu s-a mai promovat că legea nu a permis, de angajat nu s-a angajat şi atunci suntem în această postură.

 

R: Ce i-aţi spune ministrului Educaţiei?

 

M. C.: I-aş spune că este nevoie de o nouă lege a educaţiei şi de o salarizare mai bună a cadrelor didactice în funcţie de performanţă. Dar în privinţa salarizării nu mai este vina ministrului, pentru că el poate cere. Haideţi să fim sinceri acum! Ţara asta pare că nu are nevoie de sănătate, de învăţământ, de cercetare. Acestea sunt un fel de Cenuşărese.

Pagina 2 din 2