Simona Halep s-a impus în două seturi, 7-6 (7-2), 6-3, în fața americancei Medison Keys la Rogers Cup, Montreal.

După un prim set adjudecat la tie-break, românca s-a dezlănțuit și nu i-a acordat nicio șansă tenismenei din America.

"Mulțumesc pentru sprijinul extraordinar, ca întotdeauna, pe care spectatorii și telespectatorii mi l-au acordat!", a spus Simona la finalul partidei, adresându-se românilor care au încurajat-o permanent.

Simona Halep va juca și finala la dublu, tot în această seară, alături de Monica Niculescu, împotriva cuplului rus Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, cap de serie numărul 4.

Simona a ajuns la borna 14 în ceea ce privește turneele câștigate iar începând de mâine va urca pe locul 3 WTA.

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Montreal, dotat cu premii în valoare de 2.4 milioane de dolari, după o revenire de zile mari.

Sportiva noastră a învins-o pe rusoaica Svetlana Kuznetsova (locul 11 WTA) în trei seturi, scor 3-6, 6-1, 6-1.

Deși a avut probleme în startul partidei, Simona a revenit superb și nu i-a mai dat nicio șansă adversarei în ultimele două seturi.

Rusoaica a început în forță, a lovit extrem de puternic, iar Simona nu a putut face față ritmului.

Totuși, Simona a uitat rapid jocul slab din primul set și a avut o evoluție de exceptie până la finalul meciului.

Cu un serviciu la înălțime, unghiuri imposibile și lovituri ce au ridicat spectatorii în picioare, Simona s-a calificat în semifinale după ce a mai pierdut doar 2 game-uri în ultimele două seturi!

În semifinale, Simona se va duela cu învingătoarea dintre Angelique Kerber și Daria Kasatkina (meciul e programat vineri seară, de la ora 21:30).

Anul trecut, Simona a ajuns până în finala Rogers Cup.

sursa: ziare.com

Simona Halep a reuşit o prestație foarte bună la Montreal, unde s-a impus după 67 de minute, în două seturi, scor 6-3, 6-3, în faţa Karolinei Pliskova, şi a obţinut calificarea în sferturile de finală.

Pentru Simona urmează o nouă confruntare de prima mână. O va înfrunta în următorul meci pe cîştigătoarea dintre Petra Kvitova şi Svetlana Kuzneţova.  

Foarte mulţi români au fost în tribune şi au încurajat-o pe campioana noastră, însă la meciul Simonei a participat şi Lucian Bute, fostul campion mondial la box.  

sursa: fanatik

Trofeul BRD Bucharest Open a rămas în Capitală. Simona Halep s-a impus fără nicio problemă în fața jucătoarei letone Anastasija Sevastova, 6-0,  6-0, reușind să cucerească cel de-al 13-lea titlu WTA din carieră şi a doua oară turneul de la Bucureşti!

Adversara, una care nu s-a descurcat deloc în fața pasului de defilare impus de către constănțeancă, a cedat lamentabil primul set, în nici 20 de minute, fără a reuși niciun ghem! La fel au stat lucrurile și în cel de-al doilea set, numai că timpul scurs pentru terminarea setului a crescut cu 7 minute!

Simona Halep a început greu la BRD Bucharest Open, dar s-a impus în final, 3-6, 6-1, 6-1 cu Barbora Krejcikova. Românca a fost de nerecunoscut în primul set. A început cu douã greșeli neforțate, iar adversara a punctat prima pe tabelă.

Jucătoarea din Cehia a continuat să profite de nesiguranța româncei și s-a detașat, 3-0. Simonei nu i-a ieșit nimic aproape în primul act, pe care l-a pierdut, 3-6, dar a început excelent setul secund. A câștigat game-ul pe propriul serviciu fără să piardă niciun punct.

Halep a profitat de prima minge de break din game-ul al doilea, dar Krejcikova a reușit să egaleze situația la break-uri în setul secund. A fost singura realizare a sportivei din Cehia, pentru cã Simona a reușit să se concentreze și sã trimitã meciul în decisiv, după ce a câștigat cu 6-1, într-un set în care Krejcikova nu și-a fãcut niciodatã serviciul.

Halep a intrat într-un ritm pe care jucãtoarea din Cehia nu l-a putut ține. A început setul decisiv cu un game câștigat la 0 pe serviciul adversarei și nu s-a oprit. Și-a adjudecat actul decisiv cu 6-1 și merge în optimile de finală, acolo unde o va întâlni pe Isabella Shinikova.

Simona a închiat meciul cu 3 ași în timp ce Barbora a reușit doar unul. Cehoaica a avut însă 8 duble greșeli, față de doar 3 ale lui Halep. Cu această victorie, principala favorită a turneului dotat cu premii totale de 226.750 de dolari și-a asigurat un un cec de 3.310 dolari şi 30 de puncte WTA.

Alte două jucătoare din România au obținut, azi, calificarea în optimile de finală ale turneului de la București. Monica Niculescu a învins-o pe Andreea Mitu (6-2, 6-4) în timp ce Patricia Țig a trecut de Ioana Mincă (7-6, 6,3)

Rezultatele meciurilor de marţi:

Monica Niculescu - Andreea Mitu 6-2, 6-4

Patricia Ţig - Ioana Mincă 7-6, 6-3

Anastasija Sevastova (Letonia) - Gabriela Ruse 6-3, 6-4

Simona Halep - Barbora Krejcikova (Cehia) 3-6, 6-1, 6-1

Teliana Pereira (Brazilia) - Laura Siegemund (Germania/N. 4) 2-6, 2-6

Aleksandra Krunic (Serbia) - Sara Errani (Italia/N. 2) 3-6, 2-6

Elitsa Kostova (Bulgaria) - Francesca Schiavone (Italia) 2-6, 6-7

Sesil Karatanceva (Bulgaria) - Polona Hercog (Slovenia) 1-6, 6-2, 2-6

Ysaline Bonaventure (Belgia) - Pauline Parmentier (Franţa) 4-6, 2-6

Katerina Kozlova (Ucraina) - Isabella Shinikova (Bulgaria) 2-6, 6-3, 3-6

Misa Eguchi (Japonia) - Maria-Teresa Torro-Flor (Spania) 6-1, 6-2

Natalia Podoroska (Argentina) - Danka Kovinic (Muntenegru/N. 6) 1-6,0-6

Polina Leikina (Rusia) - Shilin Xu (China) 1-6, 6-1, 7-6

sursa: digisport

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon după ce a trecut în trei seturi de Madison Keys, scor 6-7 (5), 6-4, 6-3.

Românca (5 WTA) se va duela în sferturile de finală cu Angelique Kerber, locul 4 WTA, care a trecut de Miskai Doi, locul 49 WTA, scor 6-3, 6-1.

Primul set a fost unul extrem de echilibrat. Cele două jucătoare au mers cap la cap până la scorul de 4-4, când Halep a făcut break. Simona a servit pentru set, dar Keys a făcut break. Halep a trecut din nou în avantaj și a avut din nou meciul în mână. Americanca a făcut alt break și a trimis meciul în tie-break. Keys a jucat mai bine și a fost mai sigură în tie-break, reușind să îl câștige la 5.

Setul doi a început cu un break făcut de Keys. Americanca a făcut 2-0, dar Halep a revenit și a stabilit egalitatea. Cele două jucătoare au mers cap la cap până la scorul de 5-4. Halep a profitat de mai multe erori nerforțate ale americancei și făcut break-ul, câștigând setul.

Simona a avut șansa să-și mărească avantajul în setul decisiv când conducea cu 1-0, dar a ratat mingea de break de care a dispus. Românca a reușit totuși break-ul la scorul de 3-2, acela fiind momentul în care s-a desprins.

sursa: gsp

  

Simona Halep are verde spre turul trei la Wimbledon. După victoria la pas în faţa Schmiedlovei, scor 6-4, 6-1, campioana noastră şi-a aflat adversara din turul secund. Halep va da peste Francesca Schiavonne. Italianca în vârstă de 36 de ani s-a impus, la capătul unui meci echilibrat, scor 7-6 (9), 6-4, cu letona Sevastova.

Dincolo de reculul din ultimul timp datorat vârstei (acum e pe locul 111 WTA), Schiavonne, fost număr patru mondial, nu se descurcă prea bine pe iarbă. Ea a prins un singur sfert de finală la Wimbledon, în 2009.

Ca atare, Halep va fi mare favorită, în ciuda faptului că în singura întâlnire directe victoria i-a revenit italiencei: 6-3, 6-2 pe zgura de la Marrakech, în 2013, anul în care Halep urca pentru prima oară în clasament în primele 20 din lume.

sursa: digisport

WTA a organizat, aseară, obișnuita petrecere care are loc înaintea turneelor de Grand Slam. Sportivele au defilat pe covorul roșu, înaintea turneului de la Wimbledon.

Două dintre româncele care vor participa la competiția de pe iarba londoneză, Simona Halep și Sorana Cîrstea, au făcut senzație cu ținutele afișate.

Dacă Halep a preferat o rochiță complet albă, asemănătoare cu uniformele ”clasice” de la Wimbledon, Sorana Cîrstea a ales o ținută extrem de sexy.

”Petrecerea este foarte drăgută. Am fost pentru prima oară aici, anul trecut, și am sfârșit prin a dansa. Este foarte frumos, vremea nu e perfectă, dar este ok”, a spus Simona Halep la petrecerea care a avut loc aseară.

Sorana Cîrstea a dezvăluit cât timp i-a luat să-și aleagă ținuta pentru petrecere: ”Sunt foarte fericită să revin la Wimbledon. Această petrecere este una specială pentru noi. Cam o săptămână mi-a luat să mă hotărăsc ce o să port în această seară”, a spus și Sorana Cîrstea.

Simona Halep are planuri mari pentru Wimbledon. Sportiva din România speră să-și egaleze performanța din 2014 și de ce nu, chiar să câștige turneul de la Londra.

”Este minunat să revin aici în fiecare an. Antrenorul mi-a dat multă încredere, că pot să bat orice jucătoare și să câștig titlul, dar nu este ușor. Știu că e foarte greu să mergi acolo și să câștigi finala. Mai întâi să ajungi în finala și apoi să o câștigi. Simt că am șansa mea aici, dar nu pot să spun că voi câștiga. Este foarte dificil, aștept să înceapă turneul și să o iau meci cu meci”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep o va întâlni pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, 40 WTA). Dacă va trece de sportiva de 21 de ani, Simona va evolua în turul II împotriva învingătoarei dintre Anastasija Sevastova (67 WTA, Letonia) şi Francesca Schiavone (Italia, 111 WTA). În turul III, sportiva din Constanţa ar putea da peste Kiki Bertens. Simona Halep se află pe jumătatea inferioară a tabloului, şi o poate întâlni pe Keys în optimi, pe Kerber în sferturi și pe Muguruza în semifinale.

În primul tur, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Petra Kvitova, dublă câştigătoare la Wimbledon.

sursa: digisport

Simona Halep s-a calificat în turul 3 de la Roland Garros după ce a învins-o pe Zaina Diyas din Kazakhstan, locul 90 WTA, scor 7-6(5), 6-2.

Primul set a fost mai dificil pentru Simona. Halep a fost condusă la un moment dat cu 4-1, dar a revenit și s-a impus. În setul secund, Simona s-a desprins la 4-2 și n-a mai avut probleme.

Următoarea adversară a Simonei Halep este japoneza Naomi Osaka (101 WTA), care a învins-o pe Lucic-Baroni, scor 6-3, 6-3.

Declarațiile după meciul de azi ale Simonei:

"Am încercat voleuri drive, am încercat totul, iar în setul al doilea serviciul a fost mai bun. Sunt fericită că am putut să câștig. E bine că joc primul meci întotdeauna. Mâine am zi liberă și am tot timpul să pregătesc următorul tur" Simona Halep

Simona a avut și un scurt dialog cu Ilie Năstase, colaboratorul Eurosport, care a intervievat-o imediat după meci.

- Am văzut că ai mai învins-o de două ori. Ți-a fost mai greu azi?

- A fost bine că azi am reușit să câștig. Într-adevăr, în meciurile anterioare a fost ceva mai ușor.

- Arena asta e un pic mai mare decât celelalte. Îți trebuie mai mult timp să te acomodezi cu un asemenea teren?

- Da, mi-a fost un pic mai greu, dar în cele din urmă am ieșit învingătoare.

sursa: gsp

Vineri, 06 Mai 2016 22:43

Halep este în finală la Madrid!

Simona Halep şi-a recăpătat pofta de joc la Madrid! Românca a dominat-o pe australianca Samantha Stosur în semifinale, 6-2, 6-0, şi este pregătită să câştige primul turneu important din 2016! Simona o va întâlni în finală pe slovaca Dominika Cibulkova (38 WTA) , mâine seară de la ora 19:00.

"Sunt foarte fericită că m-am calificat iar în finală. Madridul este un turneu special pentru mine şi sper să mă bucur şi mâine cu fanii", a spus Simona după meci!

sursa: stiridesport

  

Pagina 1 din 9

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.