Veronica Guzun, o mamă care are copilul internat la Spitalul de Pediatrie Ploiești, ne înștiințează despre un fenomen pe care îl cunoaștem cu toții. Unitățile medicale de stat mai au nevoie de  dotări pentru a face performanță și a oferi siguranță pacienților.

 

Într-o postare online, tânăra mamă vorbește concret despre niște aparate de aerosoli și solicită ajutorul persoanelor sau firmelor care pot dona unul spitalului.

Iată ce a scris Veronica Guzun:

„Saptamana aceasta, eu si Radu (FOTO – n.r.) ne-am mutat resedinta in spitalul de Pediatrie din Ploiesti. Pneumonie. E internat la sectia pediatrie I, pentru copii pana in 3 ani.

La 40 de mici pacienti sunt 2 aparate vai mama lor de aerosoli. Tratamentul incepe la 5.00 dimineata sa apuce toti copiii sa faca prima portie la timp. Unii au nevoie de aerosoli de 4 ori pe zi.

Aparatele arata ca pacientii, bandajate pe la toate incheieturile cu leucoplast, pentru ca sunt crapate, furtunul se desprinde si o parte din substanta ce tebuie inhalata se pierde.

De ce va spun toate acestea? Stiu ca suntem cu totii platitori de taxe si impozite si mai stiu ca sistemul de sanatate sufera de multe boli cronice. Totusi, daca aveti acasa si nu folositi un nebulizator, donati-l va rog la aceasta sectie de pediatrie din Ploiesti. 2400 de copii pe an il vor folosi. Va stau la dispozitie cu detalii pe privat.”

Municipalitatea vrea să demareze un nou proiect care să vizeze Spitalul de Pediatrie Ploiești, iar unul dintre obiective vizează extinderea sediului actual pentru a suplimenta spaţiile pentru blocul operator şi pentru laboratorul de radiologie şi imagistică medicală.

 

Pentru a demara acest proiect, Primăria Ploiești dorește să obţină fondurile necesare de la Banca Mondială. Până atunci, urmează o rectificare a bugetului local, pentru asigurarea cheltuielilor necesare cu realizarea documentaţiei tehnice.

„Am avut recent o vizită din partea comisiei naţionale care se ocupă de acreditarea spitalelor. Pe listă erau peste 2.000 de indicatori care trebuie respectaţi. Noi ne-am încadrat bine, sunt doar 175 pe care nu i-am întrunit. Oricum, niciun spital din România nu atinge 100%. Din estimările noastre, o să ne acredităm, cu nivelul maxim de încredere. Pentru această acreditare, am executat o serie de reparaţii capitale, schimbând considerabil condiţiile de cazare din spital. Totuşi, pentru asigurarea unor circuite funcţionale, mai avem nevoie să extindem anumite spaţii. Vrem să extindem blocul operator. Totodată, ne-am propus extinderea laboratorului de imagistică medicală şi radiologie, prin construirea unor încăperi unde să putem aduce şi un computer tomograf. În prezent, pacienţii care au nevoie de tomograf sunt direcţionaţi către Spitalul Judeţean de Urgenţă”, a declarat, ieri, managerul Spitalului de Pediatrie Ploieşti, Cătălin Vişean.

Totodată, municipalitatea a găsit și o soluție pentru a atrage noi specialiști care să lucreze în cadrul unității medicale pediatrice.

„Comisia specială, desemnată de Consiliul Local pentru identificarea acestor soluţii, s-a întrunit şi a venit cu o propunere. Intenţia este să oferim apartamente pentru doctori. Încercăm să identificăm unele în locuinţele ANL. În paralel, voi încerca să obţin şi acordul Consiliului Local pentru a oferi, din bugetul Ploieştiului, o sumă de 1.000 de lei pe lună, pentru suportarea costurilor cu naveta pentru medicii care au domiciliul în alte localităţi, fie că este vorba despre cei care sunt în prezent angajaţi, fie că vorbim despre cei care vor fi angajaţi ulterior”, a declarat Iulian Teodorescu, primarul interimar al Ploieştiului.

Într-o altă ordine de idei, Cătălin Vișean, managerul Spitalului de Pediatrie, a anunțat faptul că începând cu luna ianuarie, în cadrul unitații spitaliceasca își va desfășura activitatea și un medic cardiolog pediatru.

„Din luna ianuarie vom avea medic cardiolog pediatru, angajat al spitalului. În prezent, este scos la concurs un post de medic anestezist. Dosarele de candidatură pot fi depuse până vineri. La nivel naţional este o criză de anestezişti, dar noi sperăm să reuşim să ocupăm acest post. Am mai scos la concurs şi un post pentru medic de balneo-fizioterapie”, a mai dezvăluit Cătălin Vişean.

După trei ani de când s-a anunțat demararea proiectului care viza amenajarea unui spital de pediatrie modern în clădirea Petrom aflată în centrul municipiului Ploiești, consilierii municipali au votat luni, 21 septembrie, un act adițional prin care se dorește modificarea destinația clădirii, primită cu titlu de sponsorizare, din spital de pediatrie în spațiu pentru activități cu caracter cultural-artistic și social. Potrivit actualitateaprahoveana.ro, reprezentanții OMV-Petrom nu sunt de acord cu modificările aduse la actul adițional votat luni de către CL Ploiești, în legătură cu clauzele privind schimbarea de destinație a clădirii Petrom din spital de pediatrie în clădire administrativă de birouri. Austriecii vor să se întâlnească miercuri cu o delegație a Primăriei Ploiești.

 

Spitalul de pediatrie promis de fosta administrație devine, oficial, un capitol închis, iar clădirea Petrom este practic băgată pe gât Primăriei Ploiești, care va cheltui peste 400 de mii de euro pe an numai cu întreținerea acesteia. Primăria nu poate renunța la clădirea Petrom decât dacă va plăti societății naționale petroliere despăgubiri de aproximativ 10 milioane de euro pentru neducerea la îndeplinire a obligațiilor prevăzute în clauza secretă din contractul de sponsorizare care a generat un scandal imens în administrația locală.

Astfel că, în spațiul ultramodern al clădirii Petrom vor funcționa doar câteva birouri ale municipalității, plus serviciul de asistență socială. Ploieștenii se aleg, astfel, cu o clădire de care nu aveau nevoie, care va toca milioane de euro numai pentru întreținere și alte obligații de plată la bugetul de stat.

Clădirea OMV-Petrom nici măcar nu va fi utilizată la capacitate maximă. Executivul ploieștean, împreună cu alte direcții aflate în subordinea municipalității, rămâne să-și desfășoare activitatea în Palatul Administrativ, clădire aflată în proprietatea Consiliului Județean Prahova, unde Primăria Ploiești plătește chirie către CJ Prahova.

Spitalul de Pediatrie nu se va mai face în clădirea OMV din centrul Ploieștiului, a declarat primarul Iulian Teodorescu.

 

Administrația locală intenționează ca în clădirea OMV să se facă birouri unde să fie mutată Casa de Cultură I. L. Caragiale, care plătește chirie pentru sediul unde funcționează, Administrația Serviciilor Social Comunitare care nu mai are sediu și contabilitatea de la Spitalul de Pediatrie, care va rămâne în continuare în locația de pe Bulevardul Independenței. De asemenea, Primăria Ploiești se află în negocieri cu Consiliul Județean Prahova pentru a primi pentru spitalul de pediatrie spații la Maternitatea Ploiești.

Primăria a depus un memoriu prin care cere OMV să aprobe folosirea clădirii pentru birouri, dar așteaptă deocamdată răspuns de la Viena. Dacă răspunsul va fi favorabil, Primăria Ploiești nu va mai fi în pericol de a plăti 10 milioane de euro, conform clauzei din contractul cu OMV.

Sursa: stopinfractori.ro

Începând de luni, Iolanda Băzăvan și-a început activitatea de consilier local cu atribuții de viceprimar.

 

 

”Voi lua legătura cu toți directorii din subordine pentru a informări privind stadiul proiectelor pe care le avem în desfășurare și cele care urmează a fi implementate. Îmi doresc ca lunar să prezentăm în cadrul Consiliului Local Ploiești informații privind stadiul lucrărilor din oraș”, a spus Iolanda Băzăvan, potrivit phon.ro.

Printre primele lucruri de care se va ocupa viceprimarul se numără o mai bună funcționare a Spitalului de Pediatrie Ploiești.

”La spitalul de Pediatrie voi pune accent pe modul de organizare și atitudinea personalului. Având copii, știu cât de importanți sunt acești primi pași. Totodată, este important și modul în care este gestionată partea de aprovizionare și dotare medicală a respectivului spital”, a mai precizat consilierul local cu atribuții de viceprimar.

Primarul Iulian Bădescu a anunţat faptul că marţi a avut loc deschiderea ofertelor pentru adjudecarea contractului pentru transformarea fostului sediu al OMV Petrom în spital de pediatrie. La licitaţie a participat un singur ofertant a cărui documentaţie va fi evaluată din punct de vedere tehnic şi financiar de comisia constituită în acest scop.

“Astăzi (n.r. marţi) a avut loc deschiderea ofertelor pentru adjudecarea contractului “RELOCARE SPITAL PEDIATRIE PRIN SCHIMBARE DE FUNCŢIUNE CLĂDIRE PIAŢA EROILOR, NR. 1A” (execuţie, inclusiv proiectare, asistenţă tehnică şi echipare dotări medicale şi nemedicale) în prezenţa Comisiei de evaluare, reprezentanţilor ofertantului şi a observatorilor UCVAP. La licitaţie a participat un singur ofertant a cărui documentaţie va fi evaluată din punct de vedere tehnic şi financiar de comisia constituită în acest scop. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Ploieşti va funcţiona în fostul sediu Petrom, din centrul Ploieştiului, amplasat vis-a-vis de catedrala Sf. Ioan şi va deveni un aşezământ de referinţă pentru medicina pediatrică din România. Valoarea totală estimată a contractului este de 119.921.757 lei fără TVA, reprezentând, cumulat, valoarea lucrărilor de construcţii-montaj presupuse de reconversia clădirii, de extinderea parterului şi de reconfigurarea spaţiului urban adiacent, precum şi valoarea dotărilor specifice, constând în aparatură şi echipamente medicale de ultimă generaţie”, a scris Iulian Bădescu pe Facebok.

Noul Spital de Pediatrie din Ploieşti reprezintă o investiţie de peste 100 de milioane de lei (fără T.VA.) şi este una dintre priorităţile actualei administraţii.

 

Iată cum este structurat spitalul pentru copii:

- Secţia de Pediatrie I cu 20 de paturi şi 5 paturi pentru spitalizare de zi;

- Secţia de Pediatrie II cu 20 de paturi şi 5 paturi pentru spitalizare zi;

- Secţia de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică cu 20 de paturi şi 5 paturi pentru spitalizare zi;

- Sectia ORL cu 10 de paturi şi 5 paturi pentru spitalizare zi;

- UPU – Unitatea de Primiri Urgenţe cu 12 paturi;

- Bloc operator cu 4 săli pentru chirurgie pediatrică, ortopedie, ORL, chirurgie de o zi, endoscopie, bronhoscopie;

- Secţia ATI – Anestezie şi Terapie Intensivă cu 16 paturi;

- Secţia Imagistică, Radiologie şi Medicină nucleară;

- Serviciul ambulator;

- Farmacie;

- Serviciul AP – Anatomie Patologică.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.