Duminică, 06 Martie 2016 10:28

Punct în Bănie, după un meci maraton

SCM U Craiova – Tricolorul LMV Ploiești 3:2 (21:25, 25:17, 26:24, 24:26, 15:11)

Aseară, Tricolorul LMV Ploiești a demonstrat că se poate ridica la nivelul liderului din Divizia A1 la volei masculin, fiind foarte aproape de o surpriză pe terenul formației SCM U Craiova. Elevii antrenorilor Marian Anton și Mădălin Marinescu au reușit să obțină punctul necesar calificării matematice în playoff chiar în meciul din deplasare cu echipa care până în etapa trecută era neînvinsă în campionat.

Tricolorul LMV a arătat încă din primul set că s-a deplasat în Bănie cu o misiune de îndeplinit și că nu se intimidează de performanțele gazdelor. După o primă parte echilibrată a setului, ploieștenii s-au desprins la 17:14, menținându-și ecartul până la final, adjudecându-și setul inaugural cu 25:21, la fel ca în meciul de la Ploiești, din tur.

Dar, la fel ca și în partida din tur, setul secund a aparținut formației pregătite de selecționerul României, Dănuț Pascu. SCM U Craiova s-a distanțat încă din start la două-trei puncte, scor 4:2, 6:3. De la 8:6, gazdele și-au majorat ecartul, prin trei puncte consecutive. Tricolorul LMV a oprit avântul oltenilor, doar pe moment, deoarece, printr-o nouă serie de trei puncte la rând, SCM U Craiova a dus scorul la 15:8.

Ploieștenii au revenit în joc după aceea, printr-un parțial de 4:1. Dar, oltenii au găsit soluțiile pentru a se desprinde decisiv, cu cinci puncte la rând, care au dus scorul la cea mai mare diferență – 23:14.

Chiar dacă Tricolorul LMV a salvat două puncte de meci, ecartul a fost prea mare pentru o revenire, iar SCM U Craiova s-a impus cu 25:17.

În setul al treilea, ambele echipe au avut momentele lor de glorie, însă finalul a fost pe muchie de cuțit. Mai întâi, Tricolorul LMV s-a desprins la patru puncte, scor 9:5. SCM U Craiova a revenit, egalând la 10, după care s-a distanțat, la rândul său, la patru puncte, scor 19:15.

Jucătorii pregătiți de Marian Anton și Mădălin Marinescu nu au cedat, restabilind egalitatea, ulterior, după o serie de patru puncte la rând, scor 21:21.

Gazdele s-au menținut în frunte, însă, iar, după ce Tricolorul LMV a salvat o minge de set, și-au adjudecat actul, din a doua încercare, scor 26:24.

Cu gândul că au rezolvat soarta partidei, oltenii poate că nu au luat în considerare că echipa din Ploiești nu cedează niciodată, iar Tricolorul LMV a început setul al patrulea cu o serie de cinci puncte consecutive. SCM U Craiova și-a revenit, în cele din urmă, echilibrând scorul. Mai mult, echipa din Bănie chiar a preluat frâiele jocului, distanțându-se la 15:11, după un parțial de 7:1.

Tricolorul LMV a găsit resursele să întoarcă rezultatul. Mai întâi a revenit la un singur punct în urmă, scor 17:16, după care, printr-un parțial de 5:0, a preluat din nou conducerea, scor 23:20.

Ploieștenii și-au procurat, apoi, două mingi de set, dar nici oltenii nu erau pregătiți să cedeze fără o luptă, astfel că au egalat la 24. Totuși, Tricolorul LMV a gestionat mai bine următoarele faze de joc, reușind să se impună cu 26:24, asigurându-și astfel punctul necesar pentru calificarea matematică în playoff, cu trei etape înainte de finalul primei părți a campionatului.

În tiebreak, Tricolorul LMV a avut inițiativa, conducând chiar și la două puncte, scor 5:3, respectiv 8:6. Dar, de la 11:10, SCM U Craiova a neutralizat jocul ploieștenilor, încheind actul și, respectiv, meciul cu cinci puncte consecutive, după un maraton de aproape două ore și jumătate.

A fost, astfel, a șasea victorie în cinci seturi pentru olteni și a patra înfrângere în tiebreak pentru ploieșteni – dintre care jumătate în ultimele patru etape.

Tricolorul LMV se întoarce cu un punct mare din Bănie, contând nu doar în clasament, cât și la moral înaintea ultimelor trei partide din faza I a Diviziei A1. Ploieștenii au ajuns la 27 de puncte în ierarhie, având un avantaj de zece puncte față de a noua clasată, Dinamo București, când mai sunt puse în joc doar nouă puncte. Astfel, locul în playoff este asigurat, iar acum Tricolorul LMV se va concentra în ultimele meciuri pentru a avea avantajul terenului propriu în faza a doua a campionatului.

În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate:

Dinamo București – Universitatea Cluj 3:2 (25:21, 22:25, 27:25, 23:25, 15:8)

Știința Explorări Baia Mare – Volei Municipal Zalău 3:2 (17:25, 25:17, 20:25, 25:22, 15:12)

Arcada Galați – AS Volei Club Caransebeș 3:0 (25:16, 25:18, 25:23)

CSM București – Unirea Dej 3:2 (25:18, 23:25, 25:22, 18:25, 15:9)

VCM LPS Piatra Neamț – CVM Tomis Constanța 3:0 (25:0, 25:0, 25:0) – Tomis s-a retras din campionat

sursa: tricolorullmvploiesti

CSU Ploiești – SCM U Craiova 83-67 (20-21, 20-17, 18-12, 25-17)

CSU Ploiești: Pot, Runkauskas, Flowers, Pelekanos, Zigeranovic

SCM U Craiova: Boltic, Bosnjak, Bureau, Bozovic, Marojevic

Campionii încep să lege din nou victoriile în Liga Națională, pe finalul sezonului regulat. După succesul de la Mediaș, Burlacu și colegii săi au dobândit un altul, la fel de important, pe teren propriu, cu SCM U Craiova, într-o partidă în care oaspeții au irosit practic ultima șansă de a mai spera la play-off.

Fără antrenorul Vladimir Arnautovic, plecat pentru câteva zile în Serbia pentru a-și rezolva unele probleme de familie, dar cu „secundul” Sasa Ocokoljic într-o permanentă comunicare cu elevii săi, CSU Ploiești a controlat ostilitățile în prima repriză. Runkauskas și Avramov au condus pe rând atacurile, iar Pelekanos, de la distanță, și Zigeranovic, de sub coș, au adus puncte importante. La fel de greu au cântărit, de partea cealaltă, și reușitele din spatele semicercului semnate de Bozovic, extrema de forță a oltenilor încheind prima parte cu un „buzzer” care a făcut ca tabela să indice o diferență destul de mincinoasă, 40-38.

Impulsionați de reușita lui Bozovic, craiovenii au continuat să se agațe de fiecare minge în debutul reprizei secunde. Boltic și Bosnjak au dus scorul la 42-46, obligând banca gazdelor să ceară timp de odihnă, iar, la reluare, Pot a ieșit la rampă prin câteva coșuri de la semidistanță care au răsturnat din nou tabela: 58-50 (min 30). Din acel moment și până la final, pe teren nu a mai existat decât o singură echipă, campiona en-titre, cu un plus evident de experiență și maturitate, tratând cu mult calm filmul jocului. S-a terminat 83-67 și CSU Ploiești se deplasează, duminică, în Trivale, pentru a susține examenul cu BCM U Pitești.

sursa: csuasesoft

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.