Atletul clubului CSM Ploieşti, Marius Ionescu, a fost premiat, astăzi, în cadrul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Local Ploieşti, atât pentru că va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Rio, din această vară, cât şi pentru rezultatul foarte bun din acest an, locul secund ocupat la Maratonul de la Dusseldorf.
Maratonistul, care este primul sportiv român ce a obţinut dreptul de a fi prezent la competiţia din Brazilia, a primit o plachetă, o diplomă de excelenţă şi un premiu în bani. El a fost însoţit la această acţiune de către coordonatorul secţiei de atletism din cadrul clubului, Augustin Iancu.
E posibil ca Marius Ionescu să nu fie singurul sportiv care va reprezenta CSM Ploieşti la Olimpiada de la Rio, handbalista Aneta Pîrvuţ-Udriştoiu, sosită în această vară de la HC Dunărea Brăila, având şanse mari să facă parte din lotul cu care Tomas Ryde va aborda competiţia din Brazilia.
sursa: csmploiesti
Marius Ionescu, atletul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, a reuşit, în această dimineaţă, să ocupe locul al doilea la Maratonul de la Dusseldorf, cu timpul de 2 ore 12 minute 58 secunde. Sportivul pregătit de Robert Munteanu şi Cătălin Geapana a făcut o cursă foarte bună, fiind, în ultimii 27 de ani, al doilea român după Cătălin Andreica (2:12:30) al cărui timp coboară sub 2:13.00 ore, la capătul celor 42.195 kilometri. Marius era câştigătorul ediţiei de anul trecut a Maratonului de la Dusseldorf, dar, deşi a reuşit să-şi îmbunătăţească timpul de atunci (2:13:19 ore) cu 21 de secunde, reuşind un nou „personal best”, nu a putut să-l învingă pe kenianul Japhet Kosgei, care a terminat cursa de astăzi după 2:10:44 ore.
Prezent alături de Marius în Germania, coordonatorul secţiei de atletism a CSM Ploieşti, Augustin Iancu, a povestit: „A fost o cursă dificilă din cauza vremii, de-a lungul celor două ore şi ceva având parte de toate anotimpurile. A plouat, a fost soare, a bătut vântul, iar asta a influenţat performanţa sportivilor. Marius a mers bine, iar în ultimii patru kilometri a recuperat cam un minut faţă de Kosgei, dar nu a putut face mai mult. Este, oricum, un rezultat bun în condiţiile în care concurenţa a fost net superioară ediţiei anterioare, apropierea Jocurilor Olimpice de la Rio făcând ca mulţi sportivi să fie într-o formă bună, unii participând aici chiar pentru a obţine calificarea la Olimpiadă”.
Aceasta a fost ultimul maraton la care Marius Ionescu a participat înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio, realizarea celei mai bune performanţe personale fiind motiv de optimism în perspectiva importantului eveniment din luna august.
sursa: csmploiesti
Atletul legitimat la CSM Ploieşti, Marius Ionescu, a participat, pentru a treia oară consecutiv, la cursa de 20 de kilometri din Alphen aan den Rijn, din Olanda, reuşind să câştige întrecerea şi să-şi îmbunătăţească din nou timpul obţinut. Astfel, după ce, în 2014, a venit pe 4, iar anul trecut a câştigat cu 61 minute şi 27 de secunde, de data aceasta, “Piciu” a stabilit un nou record personal, de 61 minute şi 10 secunde. El a fost urmat de unul dintre partenerii săi de antrenament, Alexandru Corneschi (61 minute şi 24 de secunde), cel de-al treilea român participant, Nicolae Soare, venind al 9-lea (64 minute şi o secundă).
Pentru Marius, cursa a fost un bun prilej de verificare a nivelului de pregătire acumulat în Portugalia, el antrenându-se din luna ianuarie la Monte Gordo, dar şi o repetiţie în perspectiva participării la maratonul de la Dusseldorf, de pe 24 aprilie, acolo unde sportivul legitimat la CSM Ploiești porneşte din postura de câştigător al ediţiei din 2015.
După cursa din Olanda, Marius Ionescu s-a întors în Portugalia pentru încă zece zile de antrenamente, după care va reveni în România şi îşi va continua pregătirea pentru Dusseldorf şi Rio, cel mai probabil la Snagov.
sursa: csmploiesti
Marius Ionescu, atletul clubului CSM Ploiești, a reuşit să cucerească două medalii, una de argint şi alta de bronz, cu prilejul Campionatului Balcanic de Cros, ce a avut loc în localitatea Vrbovec, din Croaţia. În cursa întinsă pe distanţa a 10 kilometri (10 ture ale unui traseu de 1 kilometru), Marius a ocupat poziţia a 3-a la individual şi pe cea de-a doua în concursul pe echipe, colegii lui din formaţia României contribuind cu clasări pe poziţiile a 5-a (Ionuţ Betej) şi a 14-a (Marius Buşcă).
Marius Ionescu s-a luptat pentru aurul balcanic cu turcii Hasan Pak şi Şeref Dirli, al căror ritm l-a pierdut doar pe ultimii doi kilometri ai cursei, Hasan încheind traseul după 31:17 minute, Şeref după 31:32 minute, iar sportivul nostru, după 31:39 minute. Turcii au ocupat primul loc şi la echipe, al treilea turc al cărui timp a fost luat în calcul, Cihat Ulus, venind pe locul al 6-lea.
Marius Ionescu a fost însoţit la Vrbovec de antrenorul coordonator al secţiei de atletism de la CSM Ploieşti, Augustin Iancu, şi de unul dintre cei doi antrenori cu care lucrează, Robert Munteanu.
sursa: csmploiesti
Marius Ionescu, atletul transferat recent de CSM Ploieşti, a participat în weekend-ul care a trecut la Semimaratonul de la Birmingham, reuşind să parcurgă cei 21 de kilometri ai cursei de sâmbătă în 65 de minute şi 29 de secunde. Cu acest timp, el a ocupat locul al VI-lea, venind la doar 3 secunde de sportivul de pe locul V, portughezul Hermano Ferreira. Cursa a fost câştigată de Chris Thompson, în fix 63 de minute.
La finalul acestei săptămâni, sportivul CSM-ului va participa, la Craiova, la Campionatul Naţional de Cros (12 kilometri), cursa de sâmbătă fiind criteriu de selecţie pentru Campionatul Balcanic de Cros (21 noiembrie, Croaţia) şi Campionatul European de Cros (13 decembrie, Franţa).
sursa: csmploiesti
CSM Ploieşti l-a transferat de la CSM Craiova pe Marius Ionescu, unul dintre cei mai valoroşi sportivi din România în acest moment, totodată primul atlet român calificat pentru Jocurile Olimpice de la Rio, din vara anului viitor. Este a treia mutare importantă realizată de secţia condusă de Augustin Iancu, după ce, în noiembrie 2014 a fost legitimat Gabriel Bitan, un tânăr specialist la „lungime” cu performanţe deosebite, iar în februarie 2015 a fost adus Cristian Radu, campion naţional de tineret şi vicecampion naţional de seniori în proba de 400 de metri plat!
Marius Viorel Ionescu a fost prezent, zilele trecute, la Ploieşti pentru a semna contractul cu CSM Ploieşti în prezenţa managerului sportiv Cristian Nica, iar în curând îşi va începe antrenamentele la Snagov, sub comanda unuia dintre antrenorii secţiei de la clubul nostru, Robert Munteanu. De altfel, tehnicianul este principalul „vinovat” pentru venirea valorosului maratonist la CSM Ploieşti, cei doi, ambii olteni, negociind de mai multă vreme această mutare. Din staff-ul lui Marius va face parte în continuare şi antrenorul cu care a lucrat până acum şi alături de care a reuşit toate performanţele, Cătălin Geapana.
Marius Viorel Ionescu este născut pe 18 decembrie 1984, este profesor de educaţie fizică şi sport, iar unele elemente din CV-ul său au darul să impresioneze:
- este practicant al atletismului de la vârsta de 11 ani;
- este component al lotului naţional de atletism începând din 2002;
- este multiplu campion naţional în perioada 2002-2013 (peste 30 de titluri naţionale);
- este multiplu campion balcanic (2002-2013) în probele de 3000 metri, 5000 metri şi cros;
- are în palmares peste 20 de medalii internaţionale.
În acest an, în luna aprilie, a câştigat maratonul de la Dusseldorf (la startul căruia au fost 18.000 de participanţi), reuşind un nou record personal - 2h13:19, al treilea timp din istorie deţinut de un român - barem datorită căruia s-a calificat pentru Jocurile Olimpice de la Rio, din vara anului viitor. Conform informaţiilor oferite de propriul site oficial, Marius Ionescu este primul maratonist român care a participat la proba masculină din cadrul Jocurilor Olimpice după o pauză de 48 ani. Ultima participare a fost la Tokyo, 1964, când România a bifat maratonul masculin prin Constantin Grecescu, care a terminat pe locul 36, cu timpul de 2:30:43. Marius a participat la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, unde a venit pe locul 26.
Ca şi performanţe, trebuie spus că noul atlet al CSM Ploieşti este singurul român care a alergat doua maratoane în mai puţin de 2 ore şi 14 minute: 2:13:33, în 2013, la Hamburg, şi 2:13:19, în acest an, la Dusseldorf!
Cu performanţa din Germania, Marius Ionescu se află pe poziţia a treia într-un top al maratoniştilor români all-time, ierarhia primilor cinci arătând astfel: 1. Cătălin Andreica (născut 1947 - 2.12.30, 1978, Praga); 2. Gyorgy Marko (născut 1960 - 2.13.07, 1993, Reims); Marius Ionescu (născut 1984 - 2.13.19, 2015, Dusseldorf); 4. Nicolae Mustaţă (născut 1941 - 2.13.27, 1968 KM Stadt); 5. Laurenţiu Staicu (născut 1970 - 2.15.44, 1995, Paris).
Săptămâna viitoare, Marius va participa la primul concurs din postura de sportiv al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, el urmând să fie prezent, sâmbătă, 24 octombrie, la Campionatul Naţional de cros de la Craiova.
sursa: csmploiesti