La doar câteva zile după ce s-a retras de la Brisbane, Simona Halep este protagonista unui nou anunţ neaşteptat, făcut public de organizatorii turneului de la Dubai. Halep nu se află pe lista jucătoarelor care vor participa la competiţia de categorie Premier, în perioada 15-20 februarie, sportiva din Constanţa alegând să nu îşi apere titlul câştigat în 2015 (6-4, 7-6 în finală cu Karolina Pliskova)!

Simona Halep adoptă o strategie nouă în prima jumătate a sezonului, înscriindu-se la un număr redus de turnee. În mod surprinzător, Simona şi-a exclus din calendar o competiţie care are o valoare sentimentală, dar şi financiară. Halep a triumfat în Emiratele Arabe Unite în anul 2015, iar titlul respectiv este al doilea ca importanţă câştigat de româncă în circuit. Turneul din Dubai, care îşi schimbă statutul în fiecare an (într-un sezon face parte din categoria Premier 5 - 2015, iar în sezonul următor se încadrează în urna Premier - 2016), este dotat cu premii consistente, în valoare totală de 1.734.900 de dolari.

Trofeul de la Dubai 2015 este al doilea cel mai important din cariera Simonei Halep, după cel cucerit la Indian Wells 2015. Simona a mai câştigat un titlu de aceeaşi valoare cu Dubai, în anul 2014, la Doha, iar în palmaresul ei se mai află alte 8 turnee mai mici: Nurenberg 2013, Hertogenbosch 2013, Budapesta 2013, New Haven 2013, Moscova 2013, Turneul Campioanelor de la Sofia 2013, Bucureşti 2014 şi Shenzhen 2015.  

Jucătoarea antrenată de Darren Cahill va merge totuşi la Doha (21-27 februarie) în luna februarie, turneu Premier 5 dotat cu 2,5 milioane de dolari şi la care s-a retras în sezonul trecut. Probabil că Halep a ales să joace de această dată în Qatar, ţinând cont că cele două turnee asiatice şi-au schimbat statutul între ele,  Premier cu Premier 5, turneul de la Doha devenind mai puternic. Această rocadă se produce în fiecare an, iar numărul doi mondial a procedat la fel şi în sezonul 2014, atunci când s-a impus la Doha, pentru ca săptămâna următoare să abandoneze în primul meci din Dubai.

Fanii Simonei ar fi dorit însă ca sportiva noastră să se înscrie la ambele turnee, mai ales că în Dubai îşi vor face apariţia numeroase staruri din WTA. Capul de afiş este ţinut de liderul mondial Serena Williams (SUA), iar pe lista turneului mai apar Garbine Muguruza (Spania, 3 WTA), Agnieszka Radwanska (Polonia, 5 WTA), Lucie Safarova (Cehia, 9 WTA) sau Angelique Kerber (Germania, 10 WTA). Există şi posibilitatea ca Halep să intre pe tablou graţie unui wild card, însă această variantă este foarte puţin probabilă.

Halep pare că şi-a realizat programul în debutul sezonului astfel încât să îşi poată concentra forţele pentru câştigarea unui turneu de Grand Slam. Calendarul este unul mai relaxat, cu doar 6 turnee în primele patru luni, la care se adaugă un meci de Fed Cup.

Sydney (Premier, în perioada 10-15 ianuarie)

Australian Open (Grand Slam, în perioada 18-31 ianuarie)

Meci de Fed Cup la Cluj contra Cehiei (prima rundă a Grupei Mondiale, în perioada 6-7 februarie)

Doha (Premier 5, în perioada 21-27 februarie)

Indian Wells (Premier Mandatory, în perioada 9-20 martie)

Miami (Premier Mandatory, în perioada 22 martie - 3 aprilie)

Stuttgart (Premier, în perioada 18-24 aprilie)

sursa: digisport

Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 3 şi locul 5 WTA, a învins-o, scor 7-5, 6-0, pe italianca Flavia Pennetta, locul 14 WTA şi a 10-a favorită, şi s-a calificat în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Dubai, fază în care o va întâlni pe Simona Halep.

Meciul a durat o oră şi 32 de minute.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 1, a obţinut calificarea în semifinale impunându-se în faţa sportivei ruse Ekaterina Makarova, locul 9 WTA şi a şasea favorită, scor 6-3, 1-6, 7-5, în două ore şi 7 minute.

Halep şi Caroline Wozniacki au mai fost adversare de două ori. Wozniacki a învins-o pe Halep cu scorul de 6-2, 6-3, în optimi la Dubai, în 2012, iar românca s-a impus în faţa sportivei daneze în semifinale la New Haven, în 2013, scor 6-2, 7-5.

În cealaltă semifinală de la Dubai se vor întâlni Garbine Muguruza (Spania, locul 24 WTA) şi Karolina Pliskova (Cehia, locul 18 WTA).

Wozniacki a făcut o declarație surprinzătoare despre meciul cu sportiva noastră.

Jucătoarea daneză a afirmat că se așteaptă la un meci greu, chiar dacă spune că nu o cunoaște pe Simona Halep prea bine.

"Simona este evident o jucătoare foarte bună. Lovește mingea rapid, îi place să caute unghiurile. Va fi un meci precum cel cu Pennetta. Nu am mai jucat împotriva ei de mult timp, astfel că nu-mi aduc aminte cu exactitate cum joacă. Am văzut-o la TV! Trebuie să-mi întreb tatăl pentru câteva sfaturi", a declarat Wozniacki.

Semifinalele sunt programate azi, cu începere de la ora 15:00, prima fiind cea dintre Muguruza şi Pliskova, iar a doua cea dintre Halep şi Wozniacki.

sursa: mediafax

Simona Halep s-a calificat, în această seară, în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai.

În turul II al întrecerii din Emiratele Arabe Unite, numărul 4 WTA a trecut fără probleme de Daniela Hantuchova, scor 6-2, 6-0.

Chiar dacă s-a confruntat cu probleme medicale înaintea debutului din Dubai, Simona a intrat pe teren și a avut șansa de a întalni o adversară epuizată.

Slovaca Hantuchova a jucat săptămâna trecuta la Pattaya, turneu pe care l-a și câștigat, pentru ca luni să dispute un meci de trei seturi în runda inaugurală din Emirate.

Astfel, în fața Simonei s-a prezentat o sportivă care n-a făcut față din punct de vedere fizic decât în primele game-uri.

Hantuchova a ținut aproape de Halep până la scorul de 3-2, în primul set, din acel moment ea nereușind să mai câștige vreun game.

Mai mult, în setul secund slovaca a făcut mai mult act de prezență, mișcându-se cu dificultate în teren și permițându-i Simonei să obțină o victorie la scor.

Simona Halep va evolua în optimile de finală de la Dubai mâine seară, urmând a o întâlni pe Tsvetana Pironkova, cea care a reușit surpriza și a eliminat-o pe chinezoaica Peng Shuai.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.