Doamna Viorica Dăncilă mi se pare o persoană extrem de calmă, liniştită. Nu vreau să judec cum procedează

Publicat in Adrian Nastase de catre Adrian Nastase 31 Mai 2018 451 ori
Google+ WhatsApp
Doamna Viorica Dăncilă mi se pare o persoană extrem de calmă, liniştită. Nu vreau să judec cum procedează
Doamna Viorica Dăncilă mi se pare o persoană extrem de calmă, liniştită. Nu vreau să judec cum procedează

 

Adrian Năstase este cel mai notoriu premier desemnat de PSD şi în acelaşi timp controversat prin ultimii ani ai carierei sale politice . Din 1990 şi până în prezent, Adrian Năstase a ocupat poziţii de putere în partid, în Guvern şi în Parlamentul României: a fost ministru de externe, preşedinte al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Partidului Social Democrat şi prim-ministru al României.

Care sunt primele cinci atu-uri  pe care trebuie să le aibă un om politic ce accede la funcţia de premier?

Profilul de prim-ministru trebuie gândit pentru fiecare etapă istorică. Au fost perioade în care premierul trebuia să fie un fel de manager ale economiei, dar şi momente în care obiectivele externe erau foarte importante. Sigur, mă gândesc şi la ce s-a întâmplat după ’90, dacă cei care au ocupat aceste funcţii au fost potriviţi pentru ele, la momentele respective. Spre exemplu, în 1992 a existat o propunere ca eu să fiu prim-ministru, dar era  o propunere complet neadecvată acelei perioade, cu mari transformări de natură economică, absolut necesare în dezvoltarea ţării. Atunci varianta aleasă a fost aceea a lui Nicolae Văcăroiu.

Dumneavoastră aţi  refuzat funcţia sau a fost decizia aparatului de partid?

Eu am spus că nu sunt interesat să ocup această funcţie. Vorbim de 1992. Beneficiam atunci de un grad de încredere a populaţiei destul de mare, peste 70%. Însă am refuzat funcţia. Veneam de la ministerul de externe şi am fost tentat să continui, însă colegii mei au considerat că ar fi mai importantă alegerea mea ca preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Dacă luăm în discuţie acest an, 2018, care sunt calităţile care ar trebui să compună profilul premierului?

Alegerea unui prim-ministru depinde de multe elemente: de alegerea celuilalt preşedinte al executivului, adică preşedintele ţării, deci de chimia personală care se stabileşte între premier şi preşedinte şi, în al doilea rând de culoare politică a celor doi şi de capacitatea de a realiza o coabitare în zona executivului între prim-ministru şi preşedinte.

Alegerea unui profil de prim-ministru trebuie să ţină seama şi de felul în care coaliţia sau partidul care îl susţine are în vedere să pună în aplicare un anumit program de guvernare şi să gândească o anumită strategie pentru alegerile următoare.

Dacă încercăm să vedem care ar fi cele câteva calităţi ale premierului din România: o cultură generală care să permită sensibilitatea la cât mai multe domenii care au legătură cu guvernarea. Apoi, o anumită experienţă internaţională (în condiţiile globalizării este foarte important să ai această capacitate de a privi dincolo de frontieră). În al treilea rând, capacitatea de a dialoga, de a fi capabil să asculţi şi să încerci să înţelegi poziţiile celorlalţi. Un lider are o mare problemă în general, este tentat să vorbească şi să spună ce trebuie să se facă. Liderii care au succes sunt mai degrabă cei care ştiu să asculte şi cei decişi (iar aceasta este chiar o calitatea deosebită) de a alege consilieri dintre oameni mai pregătiţi decât ei înşişi. Una dintre marile probleme la noi este că liderii nu acceptă în jurul lor oameni care să fi citit mai multe cărţi decât ei. Or, chiar acesta este rostul consilierilor. Şi, dacă ei aduc idei foarte bune, atunci cel care beneficiază este chiar premierul. Felul în care şeful executivului îşi formează the inner circle este esenţial pentru succesul mandatului său.

Iar dacă ne uităm acum la cercul foarte apropiat al premierului, ce acredităm din teoria dvs?

Nu sunt foarte bun fotograf şi nu pot să văd, v-am spus însă ce aparat de fotografiat putem folosi pentru a vedea ce căutăm.

Care sunt deficienţele pe care le identificaţi în modul de a conduce al  Guvernului de acum, având în vedere atributele de lider pe care le-aţi enunţat mai devreme?

Aş vrea să păstrăm discuţia la un nivel general. Doamna Viorica Dăncilă mi se pare o persoană extrem de calmă, liniştită. Nu vreau să judec cum procedează sau dacă este sau nu potrivită pentru această funcţie. Acestea sunt lucruri pe care opinia publică le va judeca în timp.

Prima problemă a unui candidat la prim-ministru apare dacă acesta nu este preşedintele partidului care guvernează. Pentru că atunci are de rezolvat o dublă coabitare: cu preşedintele Republicii şi cea cu preşedintele partidului din care face parte. Şi, dacă nu este suficient de puternic, se va găsi prins între două centre de putere şi va avea în permanenţă dificultăţi între ele.

Slugă la doi stăpâni, adică?

Nu îmi place formularea, dar vorbesc despre dificultăţi evidente între cele două centre de putere. De aceea, cred în continuare că prim-ministrul trebuie să fie şeful partidului care formează guvernul. Sigur, acum nu s-a putut întâmpla lucrul acesta din anumite motive cunoscute. Însă tocmai ce se întâmplă acum îmi arată că teoria mea este cea corectă. Premierul va trebui să formeze echipa nu în funcţie de ceea ce crede, ci de ceea ce i se sugerează din partid, oamenii nu vor fi neapărat desemnaţi pe criterii de competenţă, ci de loialitate politică. Şi, până la urmă, el riscă să devină un ţap ispăşitor pentru acest angrenaj politic.

Aţi punctat la începutul discuţiei tăria, ca o calitate importantă a unui om politic,  de a evalua momentul istoric şi de a refuza o astfel de funcţie atunci când nu i se pare potrivită. Cum vi se pare că sună această tărie acum?

Fiecare judecă pentru sine. Eu aveam atunci doar experienţa de ministru de externe, de doi ani şi jumătate, nu cunoşteam foarte bine ambianţa politică internă. Poate ca ar fi fost o lovitură de imagine atunci, aveam o încredere a populaţiei de peste 70%. Ceea ce era imens. Îmi aduc aminte că şi Corneliu Coposu, prin oamenii săi, mi-a propus să candidez în Parlament, la alegerile din 1992 din partea PNŢ. Legea, în acei ani, cerea ca ministrul de externe să nu fie membrul niciunui partid. Desigur, am refuzat propunerea lui Corneliu Coposu şi am încercat să formez un guvern şi să obţin sprijinul parlamentar al celorlalte partide. Eu am condus negocierile din partea FDSN-ului (aşa se numea atunci), liberalii nu intraseră în Parlament, dar erau Patriciu, cu PNL-T, apoi era PD-ul, cu Petre Roman şi Adrian Severin, ţărăniştii, bineînţeles. FDSN-ul era cel mai bine cotat după despărţirea de Petre Roman. Sigur, negocierile au eşuat pentru că mi s-au cerut nişte lucruri imposibile, dar vreau să spun că ar fi putut apărea această ocazie. Dacă negocierile ar fi reuşit, cred că aş fi fost prim-ministru fără să vreau. Contextul însă a fost altul şi s-a format un guvern condus de Nicolae Văcăroiu.

Să rezumăm! În ceea ce priveşte personalitatea premierului trebuie spus că lucrurile ţin de forţa lui în partid, de sprijinul din partea colegilor, de felul în care reacţionează opinia publică la activitatea lui”.

 

P.S.: Explicația fotografiei: Ieri am aniversat, în familie, ziua de naștere a soției mele. Nepotul nostru participa la sărbătoare…

Adrian Nastase,

www.adriannastase.ro