Evoluția de pe ,,Ilie Oană" i-a adus transferul

Publicat in Editorial Sport de catre Adrian A. 07 August 2017 208 ori
Google+ WhatsApp
Evoluția de pe ,,Ilie Oană" i-a adus transferul
Evoluția de pe ,,Ilie Oană" i-a adus transferul

Liderul la zi din campionatul romănesc, FC Botoșani, și-a pierdut un jucător foarte important în urma evoluției de pe arena ,,Ilie Oană". Evoluția mijlocașului ofensiv Cătălin Golofca a fost decisivă pentru noua sa destinație. Golofca a dat prima sa dublă din cariera de senior în succesul, 3-1, cu FC Voluntari, disputat, vineri seară, la Ploiești.

Randamentul și golurile reușite i-au determinat pe cei de la FCSB să-l achiziționeze. Jucătorul spunea după meci că nu are o echipă preferată din Romănia la care să meargă și i-ar conveni un transfer și în Europa:,, Nu ma gandesc la transfer. Eu ma pregatesc cat pot de bine, ma bucur ca marchez, imi ajut echipa, am beneficiat si de putina sansa dar sper s-o tin tot asa. Mi-as dori sa merg oriunde, si in liga intai la o echipa mai mare, si in afara. Imi plac campionatele puternice din Europa, va da-ti seama. Iar din Romania orice echipa puternica care ma doreste, nu am o preferinta"- spunea jucătorul de 27 de ani după succesul care a trimis gruparea moldavă in fruntea campionatului. Conform clubului din Botoșani, Golofca se transferă la roș-albaștrii în schimbul a 400 mii de euro plus TVA, bani pe care FCSB îi va plăti într-o tranşă. În tranzacție intră și jucătorul Sebastian Chitoșcă care va merge la moldoveni. Președintele lui FC Botoșani, Cornel Șfaițer, se bucură pentru jucător și consideră că era normal ca acesta să plece avănd în vedere evoluțiile sale. ,, Ma bucur enorm pentru el mai ales ca Golofca crede enorm in el si vedem cu totii ce evolutii are de cand a inceput campionatul. Au fost oferte si din strainatate, din campionatele Turciei si Ucrainei, si este normal avand in vedere ca este pasator, creator si marcator, deci un fotbalist complet. Orice jucator este transferabil, Golofca pleaca iar altii isi asteapta randul. Golofca si Baluta sunt cei mai buni jucatori de banda din Romania si este normal ca acesta sa fie scump"- a declarat Șfaițer la finalul partidei. Golofca nu este definitiv al vicecampioanei. Suma plătită va fi pentru 40% din drepturile federative ale fotbalistului, urmând ca 60 de procente să fie deţinute de Botoșani.