Cum să fii în TENDINȚE în acest sezon. Carla: "Franjurile sunt un must în sezonul cald"

Publicat in Carla Modrisan Boutique 02 Aprilie 2015 2691 ori
Google+ WhatsApp
Cum să fii în TENDINȚE în acest sezon. Carla: "Franjurile sunt un must în sezonul cald"
Cum să fii în TENDINȚE în acest sezon. Carla: "Franjurile sunt un must în sezonul cald"

Designerul Carla Aida Modrișan a vorbit într-un interviu pentru Ziarul Ring despre tendinţe şi despre ce ar trebui să ţinem cont atunci când ne alegem ţinutele.


Ai lansat, de curând, o nouă colecţie. Ce ne poţi spune despre ea?

Carla: Colecţia primăvară-vară 2015 se intitulează "Adulter". Cu fiecare lucru pe care îl gândesc, devin din ce în ce mai pretenţioasă şi mai perfecţionistă. Am folosit materiale de calitate, aşa cum am obişnuit de la începutul lansării brandului meu pe piaţă: dantele, voal şi tul în special. Mi-aş dori ca acest din urmă material să nu lipsească din nicio colecţie de-a mea, la fel şi culoarea roz pal pe care voi încerca să o reinventez cu fiecare sezon. Culorile mă reprezintă şi, totodată, se regăsesc în trendurile de anul acesta: roz pal - care mă defineşte, crem, pentru rochiile de seară le-am folosit pe cele mai în vogă - albastru, roşu sau turcoaz, dar nu neglijez nici alb şi negru, care nu vor ieşi niciodată din tipar.

Care sunt tendinţele actuale?

C: Exact aşa cum regăsiţi şi în colecţia mea: franjurile sunt un must în sezonul cald, albul imaculat pe care l-am folosit obsesiv sau florile de toate culorile, dimensiunile şi formele. Trendurile de anul acesta sunt exact pe placul meu şi mi-a fost foarte uşor să le integrez în munca mea. Totodată, în vogă sunt şi pătrăţelele, pe care le putem regăsi într-o ţinută cap-coadă sau doar printr-o piesă statement. Pielea întoarsă este şi ea printre preferatele marilor case de modă, la fel şi jeansul. Şi să nu uităm de ţinutele boho-şic, ce ne dau frâu liber imaginaţiei să creăm fel şi fel de ţinute prin care ne putem exprima personalitatea.

De ce ar trebui să ţinem cont atunci când ne alegem o ţinută?

C: Sunt nişte lucruri elementare pe care fiecare femeie trebuie să le ştie. Întotdeauna ne vom îmbrăca în funcţie de forma corpului, de culoarea pielii, de înălţime şi de culoarea părului şi abia la sfârşit vom ţine cont şi de tendinţe. Cele mai multe dintre noi fac greşeala de a le pune în ordine inversă şi de aici apar gafele vestimentare.

Ne apropiem de Sărbătorile Pascale, pentru care femeile îşi aleg ţinute speciale... Care sunt recomandările tale?

C: Ţin minte de mică faptul că de Paşte trebuie să ne "înnoim". Îmi place că această tradiţie s-a perpetuat până astăzi, pentru că reprezintă o altă ocazie de a ne îmbogăţi garderoba. La fel cum am menţionat şi mai sus, prima dată trebuie să ţinem cont de aspectele fizice şi apoi de tendinţe. Aici mai trebuie adăugat şi ambientul unde vom petrece cu ocazia acestei sărbători: la restaurant, în familie sau poate în club. În club nu vom merge cu aceeaşi ţinută ca pentru restaurant, la fel cum nici acasă nu vom purta ţinuta din club. Sunt nişte lucruri elementare de care trebuie să ţinem cont atunci când ne dorim să petrecem într-un loc anume.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Cele mai citite

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.