Petrolul are renume și ce nume!
Grozav, Tamaș, Ivanovski, Budescu, Lung junior. Acestea sunt numele cu care Petrolul va aborda viitoarea ediție a Ligii 1. Sub rezerva că Budescu și portarul Lung încă nu sunt, oficial, jucătorii Petrolului, dar nici mult nu mai au!
Îl mai adaug și pe brazilianul Jair Tavares Da Silva care, în ciuda dosarului penal, este printre cei mai valoroși fotbaliști care a ajuns la Petrolul. Poate fi la același nivel cu Teixeira și Albin având în vedere cifrele sale și cota de 400.000 de euro. Rămâne să-l vedem pe Jair pe teren unde trebuie să confirme statistica și dacă o va face suporterii vor striga iarăși celebrul refren:,,Brazilieni ca la Ploiești, în toată țara nu găsești!”. Din ce se vede trupa ploieșteană va lupta, măcar pentru menținerea în prima ligă, avându-i în frunte pe bătrâni, așa cum se mai spune în limbajul fotbalistic. Tamaș are 38 de ani, Cebotaru 37, Seto 36, Ivanovski 32, Grozav 31. Dacă îi mai adaug pe Lung jr. și Budescu, ambii 33 ani, avem un tablou foarte experimentat și pictat de conducerea clubului. Costel Lazăr, Claudiu Tudor, dar și unii fani, și-au adus contribuția la aducerea acestor fotbaliști. Evident, în acest tablou intră și cei care îi plătesc! Acum rămâne ca Nae Constantin, împreună cu staff-ul său, să închege o trupă puternică. Trebuie să o facă repede și bine în cantonamentul din Turcia care durează 10 zile. Un alt aspect important, spus chiar de veteranul Tamaș, este ca toți jucătorii să se întoarcă teferi din stagiul de pregătire care începe propriu zis de mâine având în vedere că lotul aterizează după-amiază în Turcia după care va urma acomodarea cu locul de cantonament.