Suferinţă şi sudoare pentru promovare
,,De ce, Doamne, trebuie să suferim atâta?!" Pentru că fanii Petrolului au suferit mereu! Aşa i-aș răspunde unuia dintre suferinzi care, la jocul cu Chiajna, în minutele de prelungire, avea mâinile împreunate din cauza emoțiilor după ce arbitrul Dima a fluierat lovitură liberă pentru ilfoveni din preajma careului mare. Petrolul a scăpat cu bine din acea fază și după fluierul izbăvitor bucuria a fost pe măsura presiunii de dinaintea meciului.
Antrenorul Nae Constantin a sprintat spre proprii jucători și a sărit pe ei, directorul sportiv Claudiu Tudor pur și simplu a pupat gazonul sintetic în timp ce jucătorii petroliști mai că își făceau vânătăi de la puterea îmbrățișărilor. Atâtea emoții și tensiune or să mai fie pentru că așa îi este dat suporterului petrolist să suporte. Istoria arată acest lucru și nu mai este cazul să vin cu exemple. Atât portarul Avram cât și fundașul Huja erau convinși că așa este drumul spre promovare, presărat cu numeroase emoții. În primul rând ei trebuie să și le stăpânească pe teren și în jocul de la Chiajna au reușit. Defensiva a reușit un meci bun în frunte cu Avram și Huja, schimbările lui Nae Constantin au dus echipa la conducerea jocului plus menținerea lui Cioiu pe tot parcursul meciului. Diarra a fost, din nou, decisiv și trebuie să rămână concentrat pe tot parcursul meciului pentru că se ivesc ocazii și el parcă se mulțumește cu un gol și după aceea ratează. Așa a fost în Ghencea, dar și pe sinteticul ilfovean unde a avut o mare ocazie în final. Tot la final, Nae Constantin mărturisea că, pentru prima oară la un meci, i-a "bubuit" capul de durere. Pastilele asistentului medical Răduță Ghioca îl liniștesc pe antrenor care așteaptă, împreună cu fotbaliștii săi, bubuiala pe cer oferită de suporteri cu ocazia promovării!