Revedere cu trei reprize

Publicat in Editorial Sport de catre Adrian A. 26 Iulie 2021 166 ori
Google+ WhatsApp
Revedere cu trei reprize
Revedere cu trei reprize

Ion Marin a revenit la Ploieşti, pe arena Ilie Oană, pentru a se revedea cu foştii săi jucători cu care a cucerit Cupa României în 1995. Prilej de glume, caterincă, la acest capitol cei mai activi fiind Zmoleanu, Pura, Grama. Ei au fost vocali și pe teren cu ocazia unei miuțe între foști fotbaliști cu performanțe în Divizia A, cum era atunci.

Old-boys Petrolul, cu Ion Catană, Sandu Pitulice, Vivi Răchită, Cristi Zmoleanu Eugen Baștină, Irinel Manea, Marcel Abăluță, George Ghiță, Ciprian Pura, Claudiu Tudor, Marian Grama, Bogdan Zahiu, Marian Ruse, Ștefan Matei, Florin Pancovici, Laurențiu Marinescu, Georgian Păun, Pompiliu Stoica, Daniel Zafiris sau Viorel Nuță, a jucat cu o selecționată alcătuită din foști fotbaliști divizionari, cum ar fi Daniel Chiriță, Vali Bădoi, Ionuț Pârvu, Stelian Carabaș, Ciprian Mozacu, Daniel Iftodi, Giani Căpușă sau Ștefan Ciobanu. A ieșit un duel cu multe goluri, iar ex-fotbaliști nu și-au pierdut talentul. Galben-albaștrii s-au bucurat de revedere, iar dacă unii au transpirat doar pe teren, alții s-au revanșat la repriza a treia. Reîntâlnirea a fost o nouă ocazie pentru old-boys să discute, din lojă și cu câte un pahar de vin în față, despre situația delicată în care se află actualul club. Ion Marin a fost de părere că interesul fanilor trebuie să primeze, iar Zafiris și Pitulice erau dezamăgiți că din cauza orgoliilor, unii foști colegi de-ai lor au ajuns să se dușmănească. De spectacolul din teren s-au amuzat rudele actorilor din iarbă, copiii, dar și actualii fotbaliști ai Petrolului care au văzut că fotbalul este ca mersul pe bicicletă, nu se uită!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.