Miscare desteapta cu cel mai destept

Publicat in Editorial Sport de catre Adrian A. 07 Octombrie 2019 120 ori
Google+ WhatsApp
Miscare desteapta cu cel mai destept
Miscare desteapta cu cel mai destept

Fotbalistul Petrolului, Alberto Olaru, era considerat, acum doi ani, de banca tehnica de la acea vreme jucatorul cu cel mai ridicat IQ din lot. Cred ca si la acest moment Alberto este un tanar care gandeste foarte mult si bine mai ales ca el este si student la Universitatea de Petrol si Gaze. Atitudinea si profesionalismul lui l-au determinat pe antrenorul Flavius Stoican sa fie ,,smart''. Asta dupa ce in vara Stoican nu l-a mai dorit la echipa motivand ca acolo ,, ii am pe Ticu si Manolache". Imi aduc aminte ca la prezentarea lotului, la sfarsitul lui iulie, Olaru a jucat impotriva Petrolului din postura de component al Blejoiului.  

Olaru nu a mai ramas acolo si ajunsese sa se pregateasca singur sau cu echipa de juniori. A crezut in el, a refuzat liga a 3-a, dar si alte oferte ce nu i-au convenit si in aceste conditii clubul a trebuit sa-l reprimeasca la antrenamente. Stoican s-a tinut de cuvant si i-a dat sansa lui ,,Oli" sa joace din nou in tricoul galben-albastru. Iar fotbalistul de 21 de ani nu l-a dezamagit pe antrenor. A reintrat cu Mioveni si a fost titular la Targu-Jiu, ambele evolutii fiind apreciate de majoritatea. Olaru a dovedit ca poate fi o solutie avand in vedere problemele din defensiva: accidentarile dese ale lui Sarghi si Walace. Fotbalistul reintrat in "haita" poate juca pe mai multe posturi, iar polivalenta acestuia ii pica bine lui Stoican. Reaparitia lui Olaru este si o "palma" pentru cei care nu au crezut in el asa cum nu au crezut nici in Velisar, ambii fiind din aceasi generatie. ''A fost o greseala cu Velisar", recunoastea, cu ceva timp in urma, un om din conducerea clubului. Readucerea lui Velisar va fi greu de realizat la cum joaca, insa poate ceea ce s-a petrecut cu Olaru este invatatura de minte pentru oamenii cu decizie din cadrul clubului petrolist.