Lumea fotbalului s-a adunat la Ploiești

Publicat in Editorial Sport de catre Adrian A. 01 Aprilie 2019 744 ori
Google+ WhatsApp
Lumea fotbalului s-a adunat la Ploiești
Lumea fotbalului s-a adunat la Ploiești

A fost plin de VIP-uri din lumea fotbalului la Petrolul-Universitatea Cluj. În frunte cu selecționerul Romăniei, Cosmin Contra, venit la meci împreună cu secundul "Jerry" Gane pe post de şofer. Cum l-au văzut în parcarea stadionului, fanii Petrolului i-au cerut imediat să facă poze cu cel care a făcut performanţă la Ploieşti. Contra și-a găsit loc cu greu în parcare și l-a direcționat pe Gane să pună maşina astfel încăt să nu zgărie altă "scuderie".

Staff-ul naționalei a avut ce vedea, un nivel de joc foarte bun și un gol de pe altă planetă. Foștii antrenori ai Petrolului au plecat spre finalul jocului şi de data aceasta Contra s-a urcat la volanul unui Mercedes silver cu numere de Sibiu. Şi alţi antrenori care au activat la Ploieşti n-au regretat că au urmărit ,,un meci de liga întăi". Mircea Rednic, Laurențiu Roşu, Mihai Stoichiţă, Romulus Ciobanu, dar și Florin Prunea, Gabi Balint şi nu numai, au fost plăcut surprinşi de calitatea unui derbi de tradiţie al fotbalului romănesc. Atacantul Robert Moldoveanu își dorește ca acest gol să-l ajute să prindă naționala mare. Iar principalul Gigi Mulțescu a spus că a fost o dispută peste jumătate din meciurile din liga întăi. Înainte de startul partidei, la ieşirea pe gazon, fotbaliştii Petrolului au afișat un banner pe care scria,,ÎMPREUNĂ PENTRU MIHAI". Mesajul este pentru un copil de 15 ani care are nevoie de un transplant de ficat iar cei care vor să-l ajute o pot face intrănd pe pagina de Facebook-ImpreunăpentruMihai. Un gest superb care poate uni oamenii, îi poate ajuta și numai împreună, suporteri-jucători-antrenori-conducători, pot readuce Petrolul la primul nivel al fotbalului romănesc.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.