Fanii l-au surprins
http://ph-online.ro/sport/item/93503-fanii-l-au-surprins#sigProId7bcbeff037
Fundașul Alexandru Ichim a debutat la Petrolul, la 1400 de metri altitudine. Apărătorul de 28 de ani s-a simțit bine în aerul rarefiat și sănătos de la Cheile Grădiștei. Ichim a fost singurul jucător integralist in amicalul cu Cetate Rășnov. El putea marca în prima repriză dar a reluat peste mingea trimisă cu capul, din centrarea lui Andor. Cel mai înalt jucător petrolist nu se aștepta ca fanii echipei să fie așa de înfocați la un meci de pregătire. O parte din suporterii petroliști de la Tribuna a 2-a au urcat la mare altitudine și au avut atitudine față de favoriții lor.
''La Petrolul este foarte bine! Surprinzator dar mai bine decat ma asteptam. Stiam ca vin la o echipa cu traditie, cu suporteri foarte multi, numai ca nu ma asteptam sa fie atat de infocati! Sincer, pe la cate echipe am fost este primul amical in care am avut o asemenea galerie, cu torte, fumigene, steaguri! Sper ca Petrolul sa ma ajute sa-mi relansez cariera iar eu sa ajut echipa sa ajunga in liga intai, acolo unde-i este locul!" - a declarat fundașul moldovean.
Primul gol al "lupilor" a fost o ''lucrătură" a mijlocașilor. Marius Chindriș a înscris din centrarea lui Nini Popescu. Micuțul fotbalist a fost la originea mai multor faze pe care, însă, le-a ratat, sub privirile conducerii clubului dar și a staff-ului tehnic, oficialii privind jocul de pe mormane de zăpadă. În repriza secundă, Păun, deși accidentat, a intrat și a marcat. El are o tendinită iar fundașul Paul Antoche a rămas în cameră, din cauza unei răceli puternice. Rășnovenii au avut căteva ocazii și au fructificat una dintre ele. Fapt ce l-a nemulțumit pe principalul Romulus Ciobanu care vrea o defensivă cu căt mai puține greșeli.
"Se vede ca erau obositi si a trebuit sa-i biciui de la margine. Este bine ca am castigat dar faptul ca desi am schimbat mult in partea a doua, oaspetii si-au creat ocazii si asta m-a deranjat. Sper sa fie mai atenti data viitoare. Avem si copii under 15, under 17, sunt talentati si trebuie sa joace astfel ca ne asumam si asemenea riscuri" - a declarat principalul petrolist.
Georgian Păun:''Am unele probleme la tendon dar impreuna cu antrenorul am decis sa intru pe final. Ma bucur ca am intrat bine, am dat gol si a castigat echipa. Chiar si in amicale noi jucam ca si cum ar fi meci oficial si ne dorim sa castigam de fiecare data!".
După jocul cu trupa unde joacă și fostul petrolist Bogdan Minciună, galben-albaștrii au avut liber pînă seara iar Bolboașă și ceilalți colegi l-au petrecut plimbăndu-se prin Brașov sau cu familiile, prin stațiune. Pentru petrolişti urmează încă o săptămână de pregătire la Cheile Grădiştei şi, miercuri, un nou test, în compania formaţiei AS SR Braşov, pe același teren. Foto:fcpetrolul.ro
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: