Se trage cortina!

Publicat in Sport 14 Decembrie 2017 684 ori
Google+ WhatsApp
Se trage cortina!
Se trage cortina!

Duminică, 17 decembrie, se trage cortina peste activitatea hipică de la Hipodrom din acest an. Ultima reuniune oficială de trap din 2017 este programată să înceapă, ca de obicei, la ora 10.40. Vor urma patru curse cu un total de 24 de cai la start, cea mai interesantă anunţându-se Premiul de Închidere, de la ora 12.30, care va fi, de altfel, şi ultima întrecere oficială din acest an. Reuniunea va debuta la ora 10.40, cu o cursă de calificare, după care vor urma cele patru curse ale reuniunii – Premiul Trifoi (ora 11.00), Premiul Tulnici (ora 11.30), Premiul Varbita (ora 12.00) şi Premiul de Închidere (ora 12.30).

Dacă duminică se va închide oficial sezonul 2017 la Hipodrom în schimb, o zi mai devreme, sămbătă, va avea loc prima ediție  a Cupei „Micul Judoka”, o competiţie rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani. Întrecerea va fi găzduită de Sala Sporturilor ,,Olimpia" și va debuta la ora 11.00 avănd la start peste 300 de sportivi de la 15 cluburi din ţară.

Toţi copiii vor primi dulciuri şi cadouri surpriză din partea sponsorilor, iar premianţii vor intra în posesia binemeritatelor diplome, medalii şi tricouri special inscripţionate pentru competiţie. Competiţia se doreşte a deveni una tradiţională şi are ca scop atragerea către sport a copiilor din mediul şcolar şi preşcolar.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.