Premiul Hambletonian și Criteriul de Fond

Publicat in Sport 07 Decembrie 2017 102 ori
Google+ WhatsApp
Premiul Hambletonian și Criteriul de Fond
Premiul Hambletonian și Criteriul de Fond

Duminică, 10 decembrie, în organizarea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, va avea loc o nouă reuniune oficială de trap, în cadrul căreia se vor desfăşura două curse extrem de interesante. Programată la ora 12.00, cursa a 3-a a zilei, Premiul Hambletonian, rezervat celor mai buni cai cu vârsta de 2 şi 3 ani, va avea la start nu mai puţin de zece trăpaşi.

Imediat, de la ora 12.30, va urma Criteriul de Fond, care reprezintă proba de rezistenţă a întrecerilor de pe Hipodrom, rezervată cailor în cârstă de 4 ani şi mai mari şi programată să se desfăşoare pe o distanţă de 3800 de metri. Reuniunea va debuta la ora 10.40, cu o cursă de calificare, după care vor urma cele cinci curse ale reuniunii – Premiul Răsunet (ora 11.00), Premiul Recrut (ora 11.30), Premiul Hambletonian (ora 12.00), Criteriul de Fond (ora 12.30) şi Premiul Perjar (ora 13.00).

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră  pentru fiecare autoturism.

Realestate Paulesti

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office