Echipa ideală a turului

Publicat in Sport 06 Decembrie 2017 99 ori
Google+ WhatsApp
Echipa ideală a turului
Echipa ideală a turului

Tricolorul LMV Ploiești are doi jucători în echipa ideală a turului Diviziei A1, conform statisticii Federației Romăne de Volei. Coordonatorul de joc Cristian Bartha și centrul Nikita Stulenkov fac parte din dream team-ul primei părți a sezonului. Tot de la Tricolorul este prezent și libero-ul Phillip Kroiss, austriacul fiind rezerva titularului Adrian Feher, de la ACS Volei Municipal Zalău.

Tot doi reprezentanți are și principala rivală a formației ploieștene la primul loc. De la CSA Steaua, se remarcă centrul Cubrilo Nemanja și secundul Szabolcs Nemeth. Din sextetul turului de campionat mai fac parte universalul Provenzano de Pra, de la Dinamo București, și Marian Bala, de la CS Arcada Galați. 

CSA și Tricolorul sunt, la acest moment, echipele cu cele mai mari șanse la căștigarea titlului național. Diferența dintre cele două trupe este doar de un punct, ,,militarii" au 30 de puncte, iar ,,tricolorii", 29 de puncte. Este posibil ca echipele în cauză să facă rocadă după prima rundă din retur. Tricolorul-Steaua se joacă sămbătă, de la ora 15:30, la Sala Sporturilor Olimpia. Dacă se impun, Olteanu și coechipierii vor deveni lideri în clasamentul național.   

Ploieștenii au o saptămănă întreagă la dispoziție să pregătească derbiul cu steliștii în timp ce aceștia sunt implicați și în cupele europene. Diseară, roș-albaștrii joacă, în deplasare, contra formației Sport Kosice. Meciul face parte din manșa tur a 16-imilor de finală ale Challenge Cup, o competiție din care formația antrenată de Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu, a fost eliminată în turul precedent.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office