O mutare din motive medicale

Publicat in Sport 12 Septembrie 2017 214 ori
Google+ WhatsApp
O mutare din motive medicale
O mutare din motive medicale

Rusul Nikita Stulenkov îl înlocuiește pe ucraineanul Kostiantyn Zhylinskyi în lotul echipei Tricolorul LMV Ploiești. Clubul a hotărăt să facă această mutare din motive medicale. S-a renunțat la Zhylinskyi după ce jucătorul s-a reaccidentat la umăr. Stulenkov, născut la 8 decembrie 1991, având 2.05 m şi 92 kg, jucătorul originar din Kazan, Rusia, a evoluat, în sezonul trecut, pentru SCM U Craiova.

Crescut în sistemul clubului Zenit/Dinamo din Kazan, locul din care este originar, Nikita Stulenkov a fost şi component al Naţionalei de juniori a Rusiei, cu care a câştigat titlul european în 2010. În cariera de senior, acesta a jucat în Rusia, la Lokomotiv Ekaterinburg, din 2009 până în 2015, când s-a transferat în România, la SCM U Craiova, echipă care era, la acea dată, campioana României, în sezonul trecut obţinând medaliile de argint. De menţionat că jucătorul rus s-a remarcat, în sezonul trecut, nu doar în campionatul din România, ci şi în Liga Campionilor, unde SCM U Craiova a avut o prestaţie bună.

Stulenkov a fost, în faza grupelor a celei mai importante competiţii inter-cluburi din Europa, al patrulea în clasamentul celor mai buni jucători la blocaj, cu 16 blocaje realizate în cele cinci meciuri în care a evoluat (18 seturi), având o medie de 0.89 blocaje pe set. Noul jucător al ploieştenilor este aşteptat să se alăture lotului în cursul acestei săptămâni, urmând să îi reîntâlnească, astfel, pe Laurenţiu Lică şi Cristian Bartha, sosiţi, de asemenea, în cadrul echipei Tricolorul LMV în această vară.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office