"Prospătură" la fileu
"Prospătură" la fileu pentru Tricolorul LMV. Internaționalul de tineret Ovidiu Darlaczi își va începe cariera de senior la gruparea ploieșteană fiind cel mai tănăr component al LMV-ului. Voleibalistul a împlinit 18 ani în acest an, are 1. 97 m și joacă pe postul de trăgător secund/ extremă. Născut la Timișoara, jucătorul a fost remarcat de conducerea clubului ploieștean la începutul anului cănd naționala de cadeți, cu Darlaczi titular și căpitan al echipei, a obținut calificarea la Campionatul European, în Sala Sporturilor Olimpia. Talentatul voleibalist va reveni, la Ploiești, în luna august o dată cu reunirea lotului și pregătirea pentru noul sezon intern dar și internațional.
Tricolorul și-a aflat adversarul din sezonul viitor al Challenge Cup. Echipa antrenată de Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu va înfrunta pe Lausanne UC, a patra clasată din campionatul Elveţiei în sezonul recent încheiat. Clubul elvețian, vechi din 1975, are în palmares şase titluri naţionale, cinci Cupe câştigate şi două Supercupe. În sezonul trecut al acestei competiții, gruparea elvețiană a fost eliminată în 16-imile de finală, la fel ca și Tricolorul după ce a pierdut ambele manşe în confruntarea cu olandezii de la Dynamo Apeldoorn. Turul rundei de calificare este programat în perioada 21-23 noiembrie, iar returul – între 28 şi 30 noiembrie. Tricolorul LMV va evolua, mai întâi, în deplasare, meciul decisiv urmând să aibă loc în Sala „Olimpia”. Învingătoarea acestei dispute se va confrunta cu Stroitel
Direct calificată în 16-imi, Steaua București va evolua în deplasare în primul tur, contra formaţiei slovace KDS Kosice. Turul e programat în 5-7 decembrie, iar returul în 19-21 decembrie. Volei Municipal Zalău va evolua contra formaţiei portugheze Sporting Lisabona, prima manşă fiind programată, de asemenea, în deplasare. În această fază turul e programat în 21-23 noiembrie, iar returul în 28-30 noiembrie. Campioana en-titre a CEV Challenge Cup este formația rusă la Fakel Novy Urengoy.
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: