ITF i-a retras acreditarea lui Ilie Năstase care nu va mai putea participa la meciurile din Fed Cup
Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a emis, sâmbătă, pe site-ul oficial, un comunicat în legătură cu incidentele ce au avut loc la meciul Sorana Cîrstea - Johanna Konta din Fed Cup, în urma cărora Ilie Năstase a fost evacuat din arenă. Oficialii forului i-au retras acreditarea lui Năstase.
Meciul Sorana Cîrstea - Johanna Konta, al doilea din barajul pentru Grupa Mondială 2, a fost întrerupt, sâmbătă, la scorul 2-6, 3-1, după ce jucătoarea britanică ar fi fost jignită din tribune. Konta a plecat plângând la vestiare. Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, a fost trimis în tribune, iar mai apoi evacuat de către supervizorul partidei, din cauza unor injurii aduse arbitrului de scaun.
La ieşirea din arenă, fostul număr 1 mondial a jignit o jurnalistă britanică aflată la meci. În urma evenimentelor, ITF a emis un comunicat în care anunţă că i-a fost retrasă acreditarea lui Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei României neputând să mai participe la niciun meci din cadrul întâlnirii cu Marea Britanie.
"Căpitanul României, Ilie Năstase, a fost scos de pe teren în timpul celui de-al doilea meci al întâlnirii de Fed Cup, România - Marea Britanie, de la Constanţa. Domnului Năstase i s-a cerut să părăsească terenul de către arbitrul ITF Andreas Egli, din cauza comportamentului său nesportiv, după ce a primit două avertismente. Domnul Năsase a fost scos din tribune din cauza comportamentului său nepotrivit. Acreditarea sa a fost anulată şi nu va mai lua parte la această întâlnire. ITF va lansa o investigaţie asupra acestui caz, dar şi cu privire la comentariile anterioare făcute de domnul Năstase în această săptămână", se arată în comunicatul ITF.
Mai mult, jurnaliştii britanici îl acuză pe Năstase că a avut un comportament inadecvat faţă de Anne Keothavong, căpitanul nejucător al Marii Britanii.
Ilie Năstase (70 de ani) şi-ar fi dat în petec înaintea barajului de menţinere în Grupa Mondială II din Fed Cup, fapt pentru care ITF a deschis o anchetă la Mamaia! Jurnaliştii de la "Daily Mail" susţin că Năstase a făcut un comentariu rasist despre copilul nenăscut al Serenei Williams, în timpul conferinţei de presă la care au participat şi jucătoarele echipei noastre: "Să vedem ce culoare va avea copilul... Ciocolată cu lapte?". Vorbele rostite de "Nasty" în română s-au suprapus cu declaraţiile Simonei Halep, care oferea un răspuns în engleză în acel moment, dar se pare că scandaloasa remarcă a putut fi auzită de jurnaliştii prezenţi în sală.
Subiectul "sarcina Serenei Williams" a fost dezbătut la conferinţa de presă organizată la hotelul "Iaki" după ce americanca a confirmat faptul că este însărcinată în 20 de săptămâni cu antreprenorul Alexis Ohanian. Şefii Federaţiei Române de tenis au refuzat să comenteze incidentul, însă ITF a reacţionat imediat în urma acuzelor lansate de ziariştii britanici: "Nu tolerăm în niciun fel limbajul sau comportamentul discriminatoriu. Suntem la curent cu presupusele declaraţii făcute de căpitanul Ilie Năstase, fapt pentru care am demarat o investigaţie". În acest moment, fostul mare jucător riscă să fie interzis la conferinţele de presă din Fed Cup sau chiar să nu mai poată sta pe bancă în timpul meciurilor.
Ilie Năstase nu este la prima "ispravă" de acest gen, ţinând cont că în anul 2010 a fost amendat de Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a fost găsit vinovat de declaraţii discriminatorii la adresa comunităţii rome. În octombrie 2010, fostul tenismen declara pentru ProSport că preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, "are dreptate în problema ţiganilor" şi că, dacă ar fi fost preşedintele României, i-ar fi trimis pe romi în Harghita, schimbând astfel componenţa etnică a zonei. La acea vreme, CNCD l-a obligat pe Năstase la plata unei amenzi în valoarea de doar 600 de lei.
Acuzaţiile la adresa lui Năstase nu se opresc aici, iar forul mondial analizează încă un incident fără precedent în competiţia inter-ţări din tenis. Conform sursei citate, Anne Keothavong (33 de ani), antrenoarea echipei oaspete, a fost deranjată de comportamentul sexist al românului. Ilie a uitat că se află într-un cadru oficial, întrebând-o pe fosta jucătoare de tenis, în timp ce făceau o poză împreună: "La ce cameră stai?" De asemenea, Năstase a făcut-o pe Keothavong să se simtă jenată, spunându-i femeii care este căsătorită şi însărcinată în 18 săptămâni: "Continuăm să ne atragem unul pe altul!". Chiar dacă s-a simţit inconfortabil, Anne Keothavong i-a răspuns lui Ilie Năstase printr-un zâmbet.
Năstase şi Keothavong se vor reîntâlni sâmbătă, de la ora 12:00, pe centralul de la Tenis Club IDU din Mamaia. În primul meci, Simona Halep o înfruntă pe Heather Watson, în timp ce Irina Begu şi Johanna Konta sunt protagonistele ultimei partide a zilei. Ilie Năstase a mai condus o singură dată naţionala de Fed Cup, în luna februarie, însă "tricolorele" au pierdut dezamăgitor contra Belgiei, scor 3-1 la Sala Polivalentă din Bucureşti.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: