Doroftei:,, Ma simt ca un nou-nascut, schimb doua scutece pe noapte!"
http://ph-online.ro/sport/item/84464-doroftei-ma-simt-ca-un-nou-nascut-schimb-doua-scutece-pe-noapte#sigProIdb8d0cc4293
Leonard Doroftei primește o mulțime de cadouri cu ocazia celor 47 de ani împliniți astăzi. Unul special a venit din partea maestrului Titi "Prosop". Acesta împreună cu colegii săi, Adrian Părlogea și Iulian Ilie, i-au dat sărbătoritului sacul de box în care a dat primii pumni din prestigioasa carieră. Pe lîngă sac, Doroftei a primit și o pereche de mănuși, de data aceasta nou-nouțe, cu care să lucreze. Sărbătorirea Moșului s-a petrecut la pub-ul său din centrul orașului iar surprizele nu s-au oprit aici. Antrenorul Titi Tudor a venit însoțit și de sportivi iar aceștia i-au căntat, cu toții, "La mulți ani!".
Doroftei a fost emoționat de gestul primului său antrenor dar și de prezența copiilor. A fost, din partea celor mici, și un gest de recunoaștere pentru fostul campiona mondial la box profesionist avănd în vedere că acesta vine la sală, face mișcare cu ei dar le și arată tainele boxului. ,,Numai nea Titi putea sa faca un asemenea cadou, doar el e in stare sa faca asa ceva! Le multumesc tuturor ca s-au gandit la mine si privindu-i pe acesti copii imi intareste ideea ca trebuie sa fiu alaturi de ei. Important este sa faca miscare, indiferent ca este pentru performanta sau doar sa fie sanatosi. Va spun sincer ca nu ma simt de 47 de ani, am o stare mult mai tanara. Daca ma intrebi cati ani am nici nu stiu sa raspund, ma simt ca un nou-nascut, schimb cearceafurile de doua ori pe noapte!" a încheiat, în stilul caracteristic, ,,Moșu" Doroftei.
La răndul său, maestrul Titi Tudor, a spus că era obligat să se găndească, ca în fiecare an, la un cadou special pentru cel mai bun boxer al său:,, Idea acestui cadou mi-a venit chiar cu ajutorul celui mai drag elev al meu. Se tot ruga de mine, ca pe vremuri cand vroia ciocolata, sa-i dau un sac pe care sa-l puna intr-un loc frumos la pub. Si ce sac mai potrivit decat acela cu care a inceput boxul putea fi mai nimerit pentru ziua sa? Am asteptat sa vina 10 aprilie si i l-am daruit cu cel mai mare drag. Ii doresc multi ani sanatosi alaturi de familie dar si de noi pentru ca boxul are nevoie de Doroftei!". Înaintea evenimentului, gașca lui nea Titi s-a antrenat iarăși în centrul orașului pentru a arăta că mișcarea în aer liber face numai bine.
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: