Motivați să-și depășescă limitele

Publicat in Sport 13 Decembrie 2016 374 ori
Google+ WhatsApp
Motivați să-și depășescă limitele
Motivați să-și depășescă limitele

Voleibaliștii Ploieștiului promit să-și depășescă limitele la debutul în cupele europene. Ei spun că vor da 110% în confruntarea cu Fonte do Bastardo Azores, campioana Portugaliei. Căpitanul echipei, Cosmin Ghimeș, a declarat, înaintea plecării în Portugalia, că motivația tuturor este foarte mare cu atăt mai mult cu căt va fi un meci internațional:,, Este primul meci european al echipei, dar îl vom aborda ca pe oricare alt meci, anume să-l câștigăm, și, astfel, să ne calificăm mai departe. În plus, are și o încărcătură mai mare decât un meci de campionat, pentru că participarea în cupele europene reprezintă rodul muncii unui an întreg anterior. Iar munca noastră de anul trecut ne-a adus în acest moment. Fonte este o echipă foarte bună, doar este campioana Portugaliei. Iar motivația noastră este cu atât mai mare, fiind un meci internațional, nu există nevoie de altceva în plus. Toți vom da cel puțin 110% pe teren”.

Chiar dacă au pierdut ultimele două partide de campionat, voleibaliștii Ploieștiului spun că nu au moralul afectat. Iar de acest lucru au avut grijă și antrenorii Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu. Este un debut absolut și pentru ei iar principalul Stancu mizează, în lupta cu lusitanii, pe omogenitatea și spiritul echipei:,, „Este foarte important pentru noi să avem o evoluție bună la debutul echipei în cupele europene și încercăm să revenim din Portugalia cu un rezultat pozitiv, care să ne dea șanse mari de calificare în returul de la Ploiești. Întâlnim o echipă bună, campioana Portugaliei, de altfel, o echipă care avea dreptul să joace în Liga Campionilor, dar a decis să evolueze în Challenge Cup. Are în componență jucători care, cu siguranță, pot face diferența în anumite momente. Dar, cu experiența acumulată în campionatul României, unde meci de meci am avut o evoluție bună, cu mici sincope, eu sunt convins că echipa noastră va fi în stare să țină piept adversarilor și să ne întoarcem victorioși. Atuurile noastre sunt omogenitatea și spiritul de echipă, pentru că toate rezultatele pe care le-am obținut până acum au fost rodul jocului de echipă. Spun asta pentru că aproape niciun meci nu l-am terminat cu primii șase. Întotdeauna au apărut schimbări, iar acesta a fost punctul forte al echipei, pentru că fiecare jucător și-a adus contribuția la rezultatele pe care le-am avut până acum. Trăirile pe bancă sunt cu totul altele decât pe teren, deja m-am obișnuit cu această postură, îmi place foarte mult și sunt convins că vom reuși, eu împreună cu Mădălin și cu echipa, să venim cu un rezultat bun din Portugalia”.

Tricolorul LMV  are parte de un început istovitor în această competiție. Grupartea ploieșteană a înnoptat la Lisabona, astăzi a ajuns în Insulele Azore după ce ieri a plecat din Romănia. Fonte do Bastardo Azores ocupă, la acest moment, locul trei în campionatul lusitan și are în componență patru stranieri: un rus, un brazilian, un suedez dar și un voleibalist din Insulele Capului Verde. Fonte și Tricolorul vor juca măine, ora 23:30, în manșa tur a 16-imilor de finală ale CEV Challenge Cup.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.