Nici mașina nu-l doboară!

Publicat in Sport 07 Decembrie 2016 522 ori
Google+ WhatsApp
Nici mașina nu-l doboară!
Nici mașina nu-l doboară!

La doar 13 ani un pugilist de la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești a trecut prin două accidente grave! Alexandru Nicolae Stanca a fost lovit, în două situații, de mașină și a trecut prin clipe grele. Luni de zile de spitalizare, tijă în picior plus refacerea chinuitoare și dureroasă. Alex a avut puterea să-și amintescă de momentele grele prin care a trecut:

,,Prima dată m-a bușit mașina din vina mea! După acest accident mi-au pus tijă în picior. Iar a doua oară am vrut să traversez, era strada liberă iar un om a întors mașina și m-a bușit. Cu toate acestea am tras de mine și am revenit la sală. Pentru mine boxul este relaxant, frumos și să știți că vreau să fac o meserie din acest sport". Toate întămplările nu l-au împiedicat pe Alex Nicolae să-și urmeze visul, acela de a face carieră în box. Antrenorii sunt uimiți de ambiția copilului iar colegii i-au spus că dacă ei treceau prin așa ceva nu mai veneau la box. Antrenorul Ovidiu Dragomir povestește despre băiat că făcea antrenamente chiar și șchiopătănd:,,E un boxer cu șapte vieți, cum se spune la pisici. A fost lovit rău de fiecare dată dar acum s-a reparat și au început să apară rezultatele. De fiecare dată discutăm cu el, cu părinți să nu mai treacă prin momentele acelea. Sper să nu se mai repete, știți vorba aceea, cănd te frigi cu supă, sufli și-n iaurt!".

Campionii mondiali ploieșteni, Leonard Doroftei și Adrian Diaconu, îl inspiră pe Alex. El a dovedit "din prima" că are harul de a da bine cu pumnul. Copilul a căștigat medalia de aur chiar de la prima sa competiție oficială, desfășurată la Zalău:,, A fost bine dar a fost și greu. Adversarul era bun, amăndoi eram, dar am tras de mine și l-am bătut!". Boxul îl menține pe linia de plutire iar pățaniile lui Alex pot fi luate ca o lecție de viață de orice tănăr sportiv care își dorește să facă performanță după ce viața l-a trecut și prin alte lupte.  

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.