Tricolorul conduce divizia

Publicat in Sport 14 Noiembrie 2016 438 ori
Google+ WhatsApp
Tricolorul conduce divizia
Tricolorul conduce divizia

Tricolorul LMV Ploiești a revenit în fruntea Diviziei A1. Proprii jucători dar și  adversarii au contribuit la întoarcerea pe un loc în care Tricolorul vrea să rămănă căt mai mult. Voleibaliștii LMV-ului s-au impus, pe teren propriu, împotriva grupării antrenate de Dănuț Pascu, selecționerul echipei naționale a Romăniei. Iar Steaua București, care preluase prima poziție, a pierdut deplasarea de la Galați.

Locul 1 a revenit jucătorilor antrenați de Sergiu Stancu după un 3-1 cu campiona en-titre. Aceștia au început să obișnuiască fanii echipei cu meciuri spectaculoase. Însă disputa cu campionii a început urăt pentru gazde. Hiroshi Centelles s-a accidentat serios chiar în primul set după ce a călcat pe piciorul unui adversar. Centelles a fost transportat imediat la spital, pentru verificări, însă s-a întors la sală, în startul setului al patrulea. Primul verdict pentru jucătorul cubanez este de entorsă la glezna piciorului drept care îl va ține, pe margine, cel puțin o lună de zile. În urma accidentării Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu au fost obligați să schimbe tactica de joc chiar de la început.

Iar modificarea sistemului s-a cunoscut, primul set fiind pierdut de gazde, 19:25. Însă Voinea și coechipierii au dat dovadă de caracter puternic și de o forță exemplară întorcând soarta partidei prin adjudecarea celorlalte seturi: 25:23, 25:20 și 25:23. Jucătorul meciului a fost Kostiantyn Riabukha, cu 13 puncte, +12 la mingi câștigate vs pierdute, precum și trei bocaje și un procentaj de peste 70 la sută la atacurile câștigătoare. După șapte etape din faza întăi a campionatului, Tricolorul LMV este liderul ierarhiei, cu 17 puncte, având un avantaj de un punct față de Steaua, Municipal Zalău și Arcada Galați, principalele contracandidate, în momentul de față, la prima poziție. Runda viitoare, sămbătă, Tricolorul Ploiești va juca, tot la Sala "Olimpia", împotriva Arcadei Galați, o altă formație cu gănduri la titlul național. Foto:tricolorullmvploiesti.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.