Un nou joc tare dar în deplasare

Publicat in Sport 04 Noiembrie 2016 476 ori
Google+ WhatsApp
Un nou joc tare dar în deplasare
Un nou joc tare dar în deplasare

Tricolorul LMV Ploieşti nu a avut timp să savureze victoria spectaculoasă obţinută miercuri, în Sala „Olimpia”, cu vicecampioana Volei Municipal Zalău. Asta pentru că, mâine, de la ora 16.00, are programat un nou joc tare de data aceasta în deplasare. Zhylinski și coechipierii vor înfrunta Steaua Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a VI-a din Divizia A1, care va avea loc în Sala Regimentul de Gardă „Mihai Viteazul” din Capitală.

Voleibaliștii ploieșteni au un moral beton după succesul împotriva Zalăului. Spectacolul cheamă publicul dar formează și echipe. O spune Florin Voinea, trăgător-extremă al echipei de volei masculin Tricolorul LMV Ploiești. Veteranul grupării ploieștene împreună cu ceilalți coechipieri au oferit un volei-spectacol la care au contribuit și cei de la Zalău. Tricolorul a învins Zalăul cu 3-2 după un meci cu o durată de peste două ore. Răsturnări de scor, blocaje, execuții într-o partidă cu set decisiv și în care primele patru seturi s-au terminat cu același scor, 25-23. Voinea susține că echipa trebuie sa lupte și să muncească în continuare pentru a deveni o trupa adevarată:” Sperăm ca astfel de meciuri să aducă publicul la sală. Avem nevoie de fani pentru că sezonul se anunță foarte disputat și cu suporterii în spate putem obține performanțele dorite!”.

Antrenorul Tricolorului, Sergiu Stancu, are un parcurs nesperat ca "nou-născut" pe banca tehnică. LMV-ul ocupă primul loc cu maxim de victorii în cele cinci etape desfășurate pînă acum:” Sperăm să continuăm căt mai mult cu aceste victorii iar punctele obținute să ne mențină tot timpul în fruntea clasamentului”. Ierarhia Diviziei A1 este condusă de Tricolorul cu 14 puncte, urmat de Arcada Galați și Steaua București, fiecare cu un punct mai puțin.   

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.