Seniorii intră în ring

Publicat in Sport 12 Octombrie 2016 358 ori
Google+ WhatsApp
Seniorii intră în ring
Seniorii intră în ring

Pentru prima oară în acest an boxerii seniori de la CSM Ploiești intră în ring. De astăzi și pînă duminică, Brăila găzduiește Finalele Campionatelor Naționale pentru cei mai mari dintre pugiliști. Deși sezonul intern al boxului romănesc este spre final, va fi prima întrecere oficială la care participă sportivii CSM-ului. Pînă acum, din cauza lipsei banilor, ei au ratat dispute importante cum au fost Cupa Romăniei, Centura de Aur și Centura Transilvaniei.

În orașul de la Dunăre antrenorii Titi Tudor și Adrian Părlogea merg la luptă cu patru sportivi. Ionuț Petre, la categoria 56 de kilograme, Gheorghe Alexandru(60 kg), Cristian Bancu(69 kg) și Tiberiu Purcoi(+91kg). Conform maestrului Titi "Prosop" o asemenea deplasare costă peste 4000 de lei iar banii au fost dați de la clubul municipalității. Maestrul ploieștean spune că importantă este doar participarea din două motive. Neînscrierea în competiții poate atrage amenzi din partea Federației Romăne de Box. Iar dacă în alți ani își propuneau căt mai multe medalii de data aceasta, seniorii trebuie să facă meciuri căt mai bune deoarece, din cauza lipsei banilor, n-au beneficiat de un cantonament dar și sparring-uri de pregătire.

În partea cealaltă, la Clubul Sportiv Petrolul, situația financiară este mai echilibrată însă clubul nu beneficiază de boxeri seniori astfel că antrenorul Ion Moroiță a reactivat o veche cunoștință. După doi ani de zile, Georgian Popescu va încrucișa iarăși mănușile. Popescu va concura la categoria 81 de kilograme fiind cel mai cunoscut nume care se va bate în disputa brăileană. El este fost component al naționalei Romăniei cu care a participat la Olimpiada, din 2008, de la Beijing, unde a obținut locul 5.    

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.