La prânz, Petrosport, pe seară, Petrolul ’52!
După ce, imediat după prânz, ph-online a anunțat că reprezentanții suporterilor împreună cu Florin Goruneanu și Cristi Vlad s-au prezentat la sediul AJF pentru a înscrie echipa Petrosport în Liga A Prahova, ulterior deplasându-se la notar și la bancă, lucrurile s-au precipitat și “sigura” echipă continuatoare a Petrolului s-a dovedit “mai puțin sigură”!
În sensul în care, contactându-l telefonic pe Octav Preda, unul dintre liderii USP, acesta a ținut să lămurească o situație glisantă, parcă scăpată de sub control: “Se pare că nu s-a înțeles bine ideea aceea apărută imediat după ce ați scris voi, potrivit căreia domnul Goruneanu s-ar fi sucit și ar fi vrut să fie președinte, lucru pe care suporterii nu-l agreau! Nu! A fost adusă în discuție o clauză pe care chiar dacă ne-am dori-o nu ne-o putem asuma: prezumtivii oameni care vor veni cu banii vor fi și cei care vor lua deciziile! Domnul Goruneanu nu are bani să investească la echipă și a consimțit să meargă cu noi, cu grupa de copii pe care o susține, iar împreună am înțeles că este bine să mergem cu proiectul fostelor glorii, Petrolul ’52! Poate acum nu o să mai zică lumea că avem noi ceva cu acel proiect și căurmărim interese sau te miri ce altceva! Vom avea reprezentanți în acel proiect, vom fi parte chiar și dintr-un logic Comitet Director! Vor fi și discuții cu oamenii dispuși să investească în această structură! O să spunem mai multe, poate, în cadrul unei conferințe de presă pe care ne-am gândit să o facem cât de curând! Vă vom anunța!” a declarat Preda.
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!