Mărcile și siglele FC Petrolul s-au întors acolo unde le era locul!

Publicat in Sport 22 Iulie 2016 3141 ori
Google+ WhatsApp
Mărcile și siglele FC Petrolul s-au întors acolo unde le era locul!
Mărcile și siglele FC Petrolul s-au întors acolo unde le era locul!

În cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local s-a votat și, ulterior, aprobat, ca mărcile şi siglele FC Petrolul să se întoarcă în posesia Primăriei Ploieşti.

Evenimentul s-a produs în fața mai multor fani, membri ai Uniunii Suporterilor, sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ Ploieşti dovedindu-se, astfel, neîncăpătoare.

Rămâne ca viitorul proiect legat de noul fenomen galben-albastru să fie ratificat, tot printr-un vot în Consiliul Local, iar siglele și mărcile să fie încredințate numai unor personaje care să și cunoască filozofia fotbalului. Și care, în primul rând, să iubească Petrolul!

Legat de recuperarea a tot ceea ce înseamnă Petrolul Ploieşti, consilierul local social-democrat, avocatul Sorin George Botez, a declarat pentru Jurnalul Prahovean:

“Fără să fie cuvinte mari, cred că azi este o zi de referinţă în fotbalul ploieştean. Nici măcar cedarea mărcii către municipalitate însoţită de obligaţia de a o preda spre folosinţă unui grup privat, întâmplare din anul 2009, nu este atât de importantă. Acum s-a întors acasă fiul rătăcitor. Trebuie ca, din acest moment, să ne liniştim, să ne unim forţele şi voinţa pentru a face un proiect pe termen lung. Laolaltă, suporteri, foste glorii şi municipalitate să ne dăm mâna să croim un viitor sigur pentru Petrolul. Am văzut că în ultimul timp s-a creat o isterie faţă de noul proiect Petrolul, generată şi susţinută de unele grupuri de interese, unele legitime, altele nu. Acum putem să lăsăm la o parte disensiunile dintre grupuri şi să analizăm. Trebuie măsurat de zece ori şi tăiat o dată. Principala problema a sportului în general şi a proiectului Noul Petrolul, în special, este finanţarea. Oricine are un proiect trebuie să plece de la asigurarea finanţării, nu de la ce post vrea să ocupe el în schemă organizatorică a proiectului! Sunt convins că vom găsi o soluţie corectă şi curată. Da, de azi putem spune cu siguranţă  că Petrolul nu moare!”.

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.