Întăriri din Ucraina pe postul de centru
Tricolorul LMV Ploieşti a început realizarea lotului în vederea susţinerii participării atât în competiţia naţională, cât şi la nivel european.
Echipa ploieşteană, clasată pe locul al cincilea în sezonul trecut al Diviziei A1, primul în campionatul de elită al României, a mai realizat un transfer, semnând cu multiplul campion ucrainean Kostiantyn Riabukha.
Născut la 29 aprilie 1988 (2.03 m şi 98 kg), Riabukha evoluează pe postul de centru, fiind component al echipei naţionale de seniori a Ucrainei din 2012, cu care a participat la Campionatele Mondiale, după ce a participat şi pentru lotul de juniori din ţara vecină.
Riabukha a debutat pe scena voleiului profesionist în 2004, la Airport Borispol, în Ucraina, după care a ajuns la echipa din oraşul natal, Lokomotiv Kharkov, cu care a câştigat şase titluri naţionale şi patru Cupe, între 2005 şi 2014, perioadă în care a mai evoluat un sezon şi pentru Dynamo Bukovina (2007/2008).
Cu Lokomotiv s-a mai clasat şi pe locul al şaptelea în Superliga Rusiei în sezonul 2011/2012, pierzând cu Dinamo Moscova în sferturile de finală, într-o ediţie a competiţiei care a reunit echipe atât din Rusia, cât şi din Belarus şi Ucraina.
Noul centru al Tricolorului LMV a părăsit campionatul Ucrainei în 2014, ajungând în Kazahstan, la TNK Kazchrome, la care a evoluat până în sezonul trecut.
Riabukha a evoluat şi în cupele europene cu Lokomotiv Kharkov, atingând faza semifinalelor Cupei CEV în 2013. De asemenea, în 2013 a ocupat cu lotul naţional al Ucrainei locul al patrulea la Campionatele Mondiale Universitare.
Totodată, Tricolorul LMV a mai ajuns la o înţelegere de prelungire a contractului cu Tudorel Farcaş (născut la 08.01.1987), trăgător secund/extremă, care a sosit la Ploieşti în urmă cu doi ani, alăturându-se, astfel, lui Cosmin Ghimeş şi Andrei Grigoraş din sezonul trecut.
sursa: tricolorullmvploiesti
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!