Meci cu 7 goluri în preliminariile Ligii Campionilor!

Publicat in Sport 14 Iulie 2016 1378 ori
Google+ WhatsApp
Meci cu 7 goluri în preliminariile Ligii Campionilor!
Meci cu 7 goluri în preliminariile Ligii Campionilor!

Aseară au avut loc celelalte 7 meciuri din prima manșă a turului II preliminar din UEFA Champions League. Spre deosebire de ziua de marți, una în care am avut parte de surprize de proporții, de această dată favoritele și-au făcut treaba. Printre ele s-a aflat și Ludogorets, formație la care sunt legitimați și 3 jucători români.

Campioana Bulgariei a trecut cu 2-0 de Mladost Podgorica, la capătul unei partide în care Cosmin Moți a fost integralist, Claudiu Keșeru a fost introdus pe teren abia în minutul 80, iar Andrei Prepeliță a fost rezervă neutilizată. De altfel, Moți a fost și cel care a deschis scorul, dintr-o lovitură de la 11 metri. Scorul final a fost stabilit încă din minutul 26, de către Lukoki.

Cel mai spectaculos meci al zilei a avut loc la Ljubljana, acolo unde Olimpia a fost învinsă de Trencin cu 4-3. Adversară a Stelei de anul trecut a condus cu 4-0 încă din minutul 33, dar slovenii au revenit și chiar au forțat egalarea în prelungirile partidei.

FC Copenhaga a obținut cea mai clară victorie a serii, 3-0 pe terenul nord-irlandezilor de la Crusaders. Tot 3 goluri a marcat și Rosenborg cu Norrkoping, însă a și primit unul. Partizani Tirana și Ferencvaros au remizat, 1-1, același rezultat fiind înregistrat și între Dundalk și F Hafnafjordur. Singura partidă fără gol a fost cea dintre Zalgiris Kaunas și Astana. Meciurile retur vor avea loc săptămâna viitoare, pe 19 și 20 iulie.

Toate rezultatele din manșa întâi a turului 2 preliminar din UCL

marti

Zrinjski (Bih) – Legia (Pol) 1-1

Din. Tbilisi (Geo )- Alashkert (Arm) 2-0

Qarabag (Aze) – Dudelange (Lux) 2-0

Hapoel Beer Sheva (Isr) – Sheriff Tiraspol (Mda) 3-2

BATE (Blr) – SJK (Fin) 2-0

Lincoln (Gib) – Celtic (Sco) 1-0

TNS (Wal) – APOEL (Cyp) 0-0

Valletta (Mlt) – Crvena Zvezda (Srb) 1-2

Salzburg (Aut) – FK Liepaja (Lat) 1-0

Vardar (Mac) – Din. Zagreb (Cro) 1-2

miercuri

Rosenborg (Nor) – Norrkoping (Swe) 3-1

Zalgiris (Ltu) – FC Astana (Kaz) 0-0

Ludogorets (Bul) – Mladost Podgorica (Mne) 2-0

Crusaders (Nir) – FC Copenhaga (Den) 0-3

Partizani (Alb) – Ferencvaros (Hun) 1-1

O. Ljubljana (Slo) – Trencin (Svk) 3-4

Dundalk (Irl) – Hafnarfjordur (Ice) 1-1

sursa: digisport

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.