Remiză, la prima întâlnire dintre primar, oamenii de afaceri și suporterii Petrolului!

Publicat in Sport 22 Iunie 2016 3252 ori
Google+ WhatsApp
Remiză, la prima întâlnire dintre primar, oamenii de afaceri și suporterii Petrolului!
Remiză, la prima întâlnire dintre primar, oamenii de afaceri și suporterii Petrolului!

Sala Europa” a Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova a găzduit în această după-amiază o întâlnire propusă de Adrian Dobre, primarul ales al Ploieştiului, întâlnire menită să găsească soluţii pentru salvarea Petrolului.

La dezbatere au participat foști fotbaliști ai echipei, oameni de afaceri și suporteri. În total, 62 de persoane, cu tot cu primarul și Valeriu Răchită, fostul manager general al “lupilor”, bașca reprezentanții mass-media!

Din partea oamenilor “cu bani” i-am zărit pe Adrian Nistoroiu, Adrian Moroianu, Costin Ene, Harold Hamunga și Cosmin Păduroiu iar dintre foștii fotbaliști Mircea Dridea, Camil Oprișan, Edi Iuhas, Gheorghe Liliac, Tavi Grigore, Ion Cojocaru, Dumitru Jipa și frații Crângașu, Decu și Silviu.

Cuvântul de deschidere al primarului a cuprins, în fapt, exact tema întâlnirii: identificarea soluțiilor prin care Petrolul să poată fi salvată! Și s-au enunțat două: a) salvarea actualei societăți și b) înființarea unei noi structuri.

Au luat cuvântul Adrian Nistoroiu, Adrian Moroianu, Costin Ene și Silviu Crângașu. Firește, și Vivi Răchită cel care a promis că îl va sensibiliza, personal, pe Dan Capră să redea orașului însemnele pe care le-a obținut – cum le-a obținut! – într-o anume perioadă de timp!

Nistoroiu, extrem de tranșant, a spus că este dispus să aloce unei noi structuri, curate, o sumă de 150-200.000 de euro, cu condiția ca suporterii să fie pe deplin de acord cu asta “pentru că degeaba dăm bani dacă nu avem și spectacolul tribunelor, ori eu așa cred de cuviință, să dau niște bani pentru fotbal total!” La rândul său, Moroianu a susţinut teza complexă a sportului românesc, problemă rezolvabilă, în opinia sa, doar prin implicare totală a politicului, legislativul urmând să creeze un cadru corect pentru ca administraţia publică locală să se poată implica mai mult în astfel de proiecte precum cel al echipei de suflet a ploieștenilor.

Și Costin Ene a avut o propunere interesantă, acesta pedalând pe ideea că mai multe persoane cu bani și dragoste pentru Petrolul să împartă, absolut egal, acțiunile de la clubul ce se va forma. Interesant a fost faptul că, la acea oră, 18:15, nu se cunoștea decizia Tribunalului Prahova în cazul falimentării societății FC Petrolul Ploiești, toate discuțiile fiind guvernate de temerea potrivit căreia va exista un nou termen de amânare!

Silviu Cângașu, susținând proiectul agreat și de gloriile Petrolului, a opinat că varianta A este de neluat în seamă iar cealaltă, potrivit aserțiunii sale, ar putea avea continutate chiar de la nivelul ligii a treia, ceilalți fiind siguri că proiectul se poate derula... începând cu Liga A Prahova! Cu singura diferență, propusă de președintele AJF, ca “Petrolul să fie, o perioadă, purtătoare a unui număr, an, gen 24, 52, etc. dar cu aceleași culori, galben-albastru, același însemne, etc”. La care, complet iritați, suporterii prezenți au cerut ca o astfel de variantă să fie complet eliminată și, dacă va fi nevoie, fotbalul să ia o pauză de un an, la Ploiești, până când se vor rezolva toate problemele legate de faliment și preluare mărcilor de către municipalitate!

Părând în coadă de pește la un moment dat, întâlnirea a avut un final rapid, chiar intempestiv (poate că și meciurile de la Euro au avut rolul lor!), primarul anunțând o nouă întrevedere săptămâna viitoare, data și ora urmând a fi comunicate pe parcurs!

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.